Fiecare unitate administrativ-teritorială din județul Bistrița-Năsăud ar trebui să închirieze utilajele necesare ridicării gunoaielor. Aceasta este soluția pe termen scurt în opinia liderilor bistrițeni ai PNL, anunțată astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, de către președintele executiv Robert Sighiartău.
„Suntem în imposibilitatea de a gestiona situația deșeurilor în județ. Deși noi am avertizat de nenumărate ori cu privire la o posibilă criză a gunoaielor în Bistrița-Năsăud, încă de acum doi ani de zile, iată că acum am ajuns tocmai în această situație de criză”, a declarat liderul PNL Robert Sighiartău.
La rândul său, prim-vicepreședintele Ioan Turc consideră că, încă de la adjudecarea contractului de colectare a deșeurilor de către societatea Vitalia, nu a existat nicun fel de strategie în domeniu. „Constatăm astăzi falimentul acestei proaste gestionări. În secolul XXI nu mai poți face curățenie cu mătura. Aș fi preferat ca măcar la nivelul municipiului reședință de județ să fi existat măcar un operator local de salubritate”, consideră prim-vicepreședintele PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc.
O atitudine intransigentă are și fostul consilier județean Florin Urîte, care consideră falimetul societății de salubritate Vitalia „un episod din ciclul <<și băieții deștepți plâng câteodată>>”.
„Au avut totul. Și transport și depozitare. Au câștigat sublicitând, apoi și-au dublat tarifele. Dublarea tarifelor a fost un moft al operatorului, care le-a fost acceptat. Eu cred că măcar acum, în această situație de criză, ADI Deșeuri ar trebui să își intre serios în rol”, spune Florin Urîte.
Indiferent de soluția care va fi adoptată în rezolvarea crizei gunoaielor din județ, liderii PNL Bistrița-Năsăud trag un semnal de alarmă cu privire la o viitoare posibilă presiune la care ar putea fi supuși cei care vor veni să transporte deșeurile de către societatea care gestionează groapa de gunoi de la Tărpiu. În condițiile în care nu va exista un control public asupra firmei care gestionează groapa unică de gunoi a județului, aceasta ar putea dispune discreționar de tarifele de depozitare, oricare ar fi operatorul de salubritate și transport, este temerea liderilor liberali bistrițeni.