Cel mai costisitor parlamentar bistriţean este deputatul democrat-liberal Ioan Nelu Botiş, care a decontat de la Camera Deputaţilor, în primele trei luni ale acestui an, nu mai puţin de 95.763 lei (22.800 euro).
În schimb, cel mai puţin cheltuitor este vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, deputatul democrat-liberal Ioan Oltean, care a decontat de la Cameră cu 29.317 lei (6.980 euro) mai puţin decât Botiş.

În timp ce criza economică bântuie România, iar Executivul a luat decizia ca salariile bugetarilor să fie reduse cu 25%, pensiile cu 15% ca şi îndemnizaţiile pentru creşterea copilului, dacă aruncăm o privire pe site-ul Camerei Deputaţilor sau pe cel al Senatului României la secţiunea „Informaţii economice”, putem vedea ce sume toacă în fiecare lună cei 471 de aleşi ai românilor.
Cei şase aleşi ai judeţului Bistriţa-Năsăud au costat Parlamentul României nu mai puţin de 508.341 lei, adică 121.034 euro. În medie, un parlamentar al bistriţean îi costă pe toţi locuitorii acestui judeţ circa 7.000 de euro pe lună, adică 84.000 de euro pe an sau 352.800 lei.

Ioan Nelu Botiş, primul în top

Ioan Nelu Botiş a cheltuit în total pe primele trei luni ale anului 95.763 lei, adică aproximativ 22.800 euro.
Deputatul democrat-liberal a obţinut în primele trei luni ale anului 15.081 lei (aproximativ 3.591 euro) din salariul de deputat, adică circa 5.000 de lei lunar net. Drept diurnă de deplasare sumele decontate de deputatul democrat-liberal bistriţean stau astfel:
Ianuarie: 1.119 lei – diurnă de deplasare în Bucureşti, 1.260 lei – diurnă de deplasare în teritoriu. Total – 2.379.
Februarie: 2238 lei – diurnă de deplasare în Bucureşti, 1120 lei – diurnă de deplasare în teritoriu. Total – 3.358 lei.
Martie: 1958 lei – diurnă de deplasare în Bucureşti, 1260 lei – diurnă de deplasare în teritoriu şi 803 lei – diurnă de deplasare în străinătate. Total – 4.021 lei.
La un calcul scurt, parlamentarul a costat la capitolul „Diurnă” pe primele trei luni ale anului 9.758 lei, adică aproximativ 2.300 de euro.
Cazarea lui Ioan Nelu Botiş în Capitală a costat Parlamentul României 8.506 lei în ianuarie, 7.683 lei în februarie şi 8.333 lei în martie. Tot în martie, Botiş a decontat încă 2.638 lei pentru cazare în străinătate. Total cheltuieli cazare – 27.205 lei, adică aproximativ 6.500 de euro.
Cu transportul în ţară, deputatul democrat-liberal a cheltuit 3392 lei în luna ianuarie, 3885 lei în februarie şi 4822 lei în martie. Tot în luna martie Botiş mai cheltuieşte încă 1.979 lei pentru transport în străinătate. Per total costurile cu transportul pe primele trei luni ale lui 2010, se ridică în cazul lui Botiş la 14.078 lei, exprimat în euro – 3.350 euro.
Econom însă a fost deputatul, la convorbirile de telefonie mobilă, unde a cheltuit 67 lei în ianuarie, 64 lei în februarie şi 58 lei în martie – în total 189 lei, adică 45 euro.
Cât priveşte cheltuielile cu cabinetul său parlamentar, Ioan Nelu Botiş a decontat în total 29.583 lei, adică aproximativ 7.044 euro.
Astfel, pentru materiale de întreţinere 4.909 lei în luna ianuarie, 4.823 lei în februarie şi 4.898 în martie –total: 14.630 lei, adică aproximativ 3.483 euro. De asemenea sumele încasate de Botiş pentru chiria cabinetului său parlamentar sunt în ianuarie de 475 lei, în februarie 1.400 lei, iar în martie 367 lei – total: 2.242 lei, adică circa 534 euro.
Totodată pentru salariile personalului care prestează la cabinetul său deputatul Botiş a încasat lunar 4.237 lei, ajungând pe primele trei luni la un total de 12.711 lei, adică aproximativ 3.026 euro.

Moldovan, ţine aproape de Botiş

Emil Radu Moldovan, deputat PSD în Colegiul uninominal 2 Bistriţa-Năsăud, a decontat în total de la Camera Deputaţilor pe primele trei luni ale anului 84. 674 lei, adică aproximativ 20.160 euro.
Deputatul social-democrat a obţinut de la Camera Deputaţilor 12.288 lei (2.925 euro) drept salarii în primele trei luni ale anului 2010, lunar suma încasată fiind de 4.096 lei.
Drept diurnă de deplasare, Emil Radu Moldovan a decontat următoarele sume:
Ianuarie: 560 lei – diurnă de deplasare în Bucureşti, 1.400 lei diurnă de deplasare în teritoriu. Total – 1.960 lei.
Februarie: 2.238 lei – diurnă de deplasare în Bucureşti şi 840 lei – diurnă de deplasare în teritoriu. Total – 3.078 lei.
Martie: 2.379 lei – diurnă de deplasare în Bucureşti şi 1.120 lei – diurnă de deplasare în teritoriu. Total – 3.499 lei.
Per total, în primele trei luni ale anului alesul social-democrat a decontat drept diurne suma de 8.537 lei, adică aproximativ 2.033 euro.
Cu cazarea deputatului, Parlamentul României a cheltuit în ianuarie 8.506 lei, în februarie 7.683 lei, iar în martie 8.333 lei, suma totală pe primele trei luni ajungând la 24.522 lei, adică aproximativ 5.839 euro.
Pentru transportul în ţară, deputatul Moldovan a primit în luna ianuarie1.067 lei, în februarie – 2.544 lei, iar în martie – 4.334 lei, suma totală ajungând la 7.945 lei, adică aproximativ 1.892 euro.
Pentru convorbirile la telefonul mobil social-democratul a decontat facturi în valoare de 67 lei în ianuarie, 64 lei în februarie şi 58 lei în martie – total: 189 lei, adică 45 euro.
Pentru cabinetul său parlamentar Emil Radu Moldovan a decontat în total 31.193 lei, adică aproximativ 7.427 euro.
Astfel, pentru materiale de întreţinere deputatul a încasat în ianuarie 4.521 lei, în februarie 5.209 lei iar în martie 4.700 lei, totalul ajungând la 14.430 lei, aproximativ 3.436 euro.
Pentru chirii sumele încasate sunt: ianuarie – 693 lei, februarie – 0 lei, martie – 494 lei, în total 1.187 lei, adică aproximativ 283 euro.
De asemenea, pentru salariile personalului angajat la cabinetul său parlamentar, deputatul a decontat lunar de la Cameră câte 5.192 lei, suma totală ajungând la 15.576 lei, adică 3.709 euro.

Ţintean, pe podium între deputaţii bistriţeni

Liberalul Ioan Ţintean, ales deputat în Colegiul uninominal 4 a decontat de la Camera Deputaţilor 81.987 lei, adică aproximativ 19.522 euro.

Salariul încasat lunar de Ţintean este de 4.906 lei, suma totală fiind în primele trei luni ale lui 2010 de 14.718 lei, adică 3.504 euro.
Situaţia cheltuielilor cu diurnele încasate de liberal se prezintă astfel:
Ianuarie: 979 lei – diurnă deplasare în Bucureşti, 1.400 lei diurnă deplasare în teritoriu. Total: 2.379 lei.
Februarie: 2.238 lei – diurnă deplasare în Bucureşti şi 1.400 lei – diurnă deplasare în  teritoriu. Total: 3.638 lei.
Martie: 1.888 lei – diurnă deplasare în Bucureşti şi 1.120 lei – diurnă deplasare în teritoriu. Total: 3.008 lei.
Totalul ajunge în acest caz la 9.025 lei, adică aproximativ 2.149 euro.
Pentru cazare, deputatul liberal bistriţean a decontat în luna ianuarie 8.506 lei, februarie – 7.683 lei şi în martie – 8.333 lei. Per total cheltuielile pentru cazare au ajuns la 24.522 lei – adică 5.839 euro.
Cât priveşte transportul în teritoriu, sumele încasate de Ioan Ţintean au fost în ianuarie de 644 lei, februarie – 1.543 lei şi martie – 2.662 lei, totalul ajungând la 4.849 lei, adică aproximativ 1.155 euro.
Facturile pentru convorbirile la telefonul mobil s-au ridicat în cazul deputatului Ţintean la 67 lei în ianuarie, 64 lei – februarie şi 58 lei în martie, totalul ajungând la 189 lei, adică 45 euro.
Pentru cabinetul parlamentar, Ioan Ţintean a decontat 28.684 lei, adică aproximativ 6.830 euro.
Astfel, pentru materialele de întreţinere deputatul liberal a încasat 4.797 lei în ianuarie, 4855 lei în februarie şi 4853 lei în martie – total: 14.505 lei, adică aproximativ 3.454 euro.
Sumele încasate pentru chirii s-au ridicat în ianuarie la 797 lei, februarie – 374 lei, martie – 612 lei, totalul fiind de 1.783 lei, adică 425 euro.
Pentru salariile personalului, Ţintean a încasat câte 4.132 lei lunar, totalul fiind de 12.396 lei – 2.951 euro.

Oltean, singurul mai atent cu banul public

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Ioan Oltean, deputat ales în Colegiul uninominal 3 Bistriţa-Năsăud a decontat de la Camera Deputaţilor, în total, pe primul trimestru al anului 66.446 lei, adică 15.820 euro.
Astfel, Ioan Oltean a primit drept salarii în primele trei luni câte 5.696 lei, suma totală fiind de 17.088 lei, adică aproximativ 4.069 euro.
Pentru diurnă, doar pentru Bucureşti, deputatul a încasat în ianuarie 1.539 lei, în februarie 2.238 lei, iar în martie 2.518 lei – total: 6.349 lei, adică 1.512 euro.
Cazarea deputatului Oltean nu a costat camera Deputaţilor nici un bănuţ, dar pentru transportul în teritoriu acesta a încasat următoarele sume: ianuarie – 3.472 lei, februarie – 3.878 lei, martie – 2.899 lei, totalul ajungând la 10.249 lei, adică 2.440 euro.
Faţă de ceilalţi deputaţi bistriţeni, Oltean s-a dovedit în primele trei luni ale anului foarte vorbăreţ la telefonul mobil. Astfel el a decontat facturi în valoare de 702 lei în luna ianuarie, 856 lei în februarie şi 716 lei în martie. Totalul în acest caz este de 2.274 lei, adică aproximativ 541 euro.
Cât priveşte cabinetul său parlamentar, Ioan Oltean a cheltuit în total 30.486 lei în primele trei luni ale anului, adică 7.259 euro.
pentru materialele de întreţinere câte 4.858 lei lunar, totalul ajungând pe primele trei luni la 14.574 lei, adică 3.470 euro.
Deputatul democrat-liberal a mai încasat de la Cameră doar salariile pentru angajaţii cabinetului său parlamentar, suma lunară fiind de 5.304 lei, adică 15.912 lei per total – aproximativ 3.789 euro.

Zeci de mii de euro şi la Senat

Senatorii bistriţeni, Dănuţ Nicolae Prunea (PSD) şi Ioan Sbîrciu (PDL) au costat Senatul României nu mai puţin de 179.471 lei, adică 42.731 euro.
Senatul României a decontat pentru senatorul Dănuţ Prunea, ales în Colegiul 1 Senat, în primele trei luni ale acestui an, o sumă totală de 89.775 lei, mai precis 21.375 euro.
Astfel, senatorul social-democrat a încasat câte 4.906 lei lunar drept salariu, suma totală fiind de 14.718 lei, adică 3.504 euro.
Pentru diurne situaţia se prezintă astfel:
Ianuarie: 1.119 lei – diurnă deplasare teritoriu, 1.398 lei – diurnă deplasare Bucureşti. Total: 2.517 lei.
Februarie: 1.119 lei – diurnă deplasare teritoriu, 2.238 lei – diurnă deplasare Bucureşti. Total: 3357 lei.
Martie: 1.119 lei – diurnă deplasare teritoriu, 2.238 lei – diurnă deplasare Bucureşti. Total: 3357 lei.
Per total, suma ajunge la 9.321 lei, adică 2.219 euro.
Pentru cazarea senatorului Prunea, Senatul României a decontat în ianuarie 8.506 lei, în februarie 7.683 lei, iar în martie 8.333 lei, totalul fiind aici de 24.522 lei, adică aproximativ 5.839 euro.
Pentru transport, social-democratul a cheltuit în luna ianuarie 1.666 lei, în februarie 3.388 lei, iar în martie 4.424 lei – total: 9.478 lei – aproximativ 2.257 euro.
De asemenea, pentru convorbirile la telefonul mobil facturile decontate de senatorul Prunea se ridică la 84 lei în ianuarie, 89 lei în februarie şi 90 lei în martie, totalul fiind de 263 lei, adică aproximativ 63 euro.

Pentru cabinetul său senatorial, Dănuţ Prunea a încasat în total, pe primele trei luni ale anului, suma 31.473 lei, adică 7.494 euro.
Astfel, pentru materiale de întreţinere s-au încasat în luna ianuarie 4.484 lei, februarie – 4.402 lei, şi în martie – 4.271 lei, suma totală fiind de 13.157 lei – aproximativ 3.133 euro.
Chiria pentru cabinet, senatorul a încasat-o doar în luna martie, suma fiind de 72 lei, adică doar 17 euro.
Pentru salarii, social-democratul a încasat în ianuarie 6.007 lei, în februarie – 6.089 lei şi în martie – 6148 lei, valoarea totală fiind de 18.244 lei, adică 4.344 euro.

Ioan Sbîrciu

Senatorul democrat-liberal a decontat de la Senat pe primele trei luni ale acestui an o sumă totală de 89.696 lei, mai precis 21.356 euro.

Salariu net încasat de senatorul Sbîrciu lunar a fost, ca şi în cazul colegului său Dănuţ Prunea, de 4.906 lei, suma totală pe acest prim trimestru fiind de 14.718 lei, adică 3.504 euro.
Pentru cheltuielile cu diurna de deplasare în Bucureşti şi în teritoriu situaţia în cazul senatorului democrat-liberal se prezintă astfel:
Ianuarie – 839 lei – diurnă deplasare în teritoriu şi 699 – diurnă deplasare în Bucureşti. Total: 1538 lei – 366 euro.
Februarie – câte 1119 lei pentru diurna de deplasare în teritoriu şi pentru cea de deplasare în Capitală. Total: 2.238 lei – aproximativ 533 euro.
Martie – 1.258 lei – diurnă deplasare teritoriu şi 1.679 – diurnă deplasare în Bucureşti. Total: 2.937 lei – 699 euro.
Suma totală ajunge, pentru primele trei luni, în acest caz la 6.713 lei, adică aproximativ 1.598 euro.
Pentru cazarea în Bucureşti, Senatul României a decontat pentru senatorul Sbîrciu 8.506 lei în ianuarie, 7.683 lei – februarie şi 8.333 lei în martie, suma totală fiind de 24.522 lei, adică aproximativ 5.839 euro.
Pentru transportul în teritoriu, senatorul democrat-liberal a primit în ianuarie 2.078 lei, în februarie – 5.100 lei şi în martie 4.829 lei, valoarea totală ajungând la 12.007 lei – 2.859 euro.
Cât priveşte convorbirile telefonice la telefonul mobil, acestea au costat Senatul, în cazul senatorului Sbîrciu, 84 lei în ianuarie, 89 lei în februarie şi 90 lei în martie, valoarea totală a facturilor pe primele trei luni ridicându-se la 263 lei – 63 euro.
Pentru cabinetul său senatorial, Ioan Sbârciu a încasat per total 31.473 lei, adică aproximativ 7.493 euro.
Astfel, la materiale de întreţinere i s-au decontat în luna ianuarie 4.417 lei, în februarie şi în martie, câte 4.141 lei. Totalul ajunge la 12.399 lei, adică 2.952 euro. Senatorul Sbîrciu a mai încasat pentru personalul angajat 6.374 lei în ianuarie şi în februarie şi martie câte 6.350 lei, suma totală fiind de 19.074 lei – 4.541 euro.

Liana Mureşan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.