Deputatul USR Cristina Iurișniți este revoltată de faptul că toate amendamentele propuse de USR care privesc Educația au fost respinse în Comisia de Buget-Finanțe a Parlamentului, deși anterior acestea au fost admise în Comisia de Învățământ. Printre amendamentele aduse de USR la Legea Bugetului de Stat existau o parte care vizau direct județul Bistrița-Năsăud.

Cristina Iurișniți spune că niciun amendament propus de partidul din care face parte nu a fost admis în Comisia de Buget-Finanțe, iar jocurile sunt făcute doar pentru Coaliiție, restul având rol de figuranți.

După admiterea amendamentelor la Legea Bugetului de stat pe 2019 în
Comisia de Învățământ, a urmat respingerea pe bandă rulantă a oricărui amendament USR în Comisia de Buget Finanțe! Acolo în aceste zile se lucrează la foc continuu, pe fulger înainte! 
Un ritm anormal, de țară bananiera, pentru ca avem o întârziere de 2 luni! 
Jocurile sunt făcute pentru Coaliție, restul sunt figuranți„, declară deputatul USR de Bistrița-Năsăud.

Potrivit Cristinei Iurișniți, USR a avut mai multe amendamente care privesc direct sistemul de învățământ, printre acestea regăsind-se și unele care vizează județul Bistrița-Năsăud.
USR a cerut extinderea proiectului pilot care prevede o masa caldă în școli sau un pachet diversificat, program de formare continuă de mentorat la nivel național, dublarea numărului de psihologi și consilieri școlari și logopezi. 
Pentru județ am cerut prin MDRAP fonduri pentru amenajarea grupurilor sanitare în incinta a 20 de școli, dar și bani pentru renovarea Colegiului Național Liviu Rebreanu și a altor obiective importante cum e ansamblul arhitectural Sugălete, sau demararea unui proiect de fezabilitate pentru construcția unei Case a României în Campusul universitar internațional de la Paris pentru studenții și masteranzii noștri!
„, arată parlamentarul bistrițean.

Deputatul Iurișniți spune că în schimb, coaliția PSD-ALDE a considerat mult mai importantă subvenția pentru partide, în valoare de 100 de milioane de euro.
Evident pentru PSD-ALDE e mai important să direcționezi spre AEP 100 de milioane de euro subvenție pentru partide„, precizează aceasta. 
„Educația și cultura copiilor noștri nu e pe lista de priorități! 
Mai vine și Dragnea si face copy paste la amendamentele USR de la Educație.
Îi transmit că „creării” se scrie cu 2 de „i”. 
#analfabet funcțional
#buget discreționar #buget populist„, conchide Cristina Iurișniți.

1 COMENTARIU

  1. Pai doamna Iurisnitzki, degeaba vrei „cultura si educatie „… daca tu n-ai ce manca si cu ce te imbraca mai intai… ca nu-ti va sta capul nicidecum la asa ceva … !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.