Consilierii județeni Cristian Cârlig, Gheorghe Scuturici și Marin Rus au fost excluși din rândurile PNL în această seară! Pedeapsa a venit ca urmare a votului dat în ședința de consiliu județean în care Cristian Cârlig a fost ales vicepreședinte al instituției condusă de Radu Moldovan. În semn de solidaritate, Jenor Beudean, liberal cu state vechi, a demisionat din partid, el anunțându-și decizia pe Facebook.

„După 15 ani de activitate în Partidul Național Liberal, demisionez din acest partid din solidaritate cu cei trei colegi care au fost excluși în această seară.

Lista destul de lungă de organizații locale decimate de către binomul care conduce astăzi filiala județeană a fost îngroșată cu încă trei nume grele de liberali cu state vechi. Oameni cu adevărate profesii liberale au fost dați afară pentru simplul motiv că au propus și votat un coleg să ocupe o funcție care să reprezinte electoratul liberal din acest județ. Nu au trădat pe nimeni, nu au făcut nimic altceva decât face partidul acesta de impostori și ipocriți la nivel național. În loc să-și vadă bârna din ochii lor, ei văd paiul din ochii altora.

Dar ce ar putea să vadă o adunătură care s-a strâns la ceas de seară la Năsăud și a călcat în picioare statutul partidului cu binecuvântarea ”ostașului”?

Mă întreb dacă omul acesta merită să fie ales în funcția de președinte al României și dacă va respecta Constituția și legile țării? Ăăăăăăăăăăăă, voi ce ziceți?”, a scris Beudean.

Iată și rezultatul votului dat în ședința de Birou Politic Județean care a avut loc în această seară:


Cârlig Cristian
Din total 33 prezenți:
Voturi:
3 nule
27 DA
3 NU

Scuturici Gheorghe
Din total 33 prezenți:
Voturi:
3 nule
28 Da
2 NU

Rus Marin Vasile
Din total 33 prezenți:
Voturi:
1 nule
30 DA
2 NU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.