Funcţia de preşedinte al României a fost predată marţi de către Traian Băsescu, preşedintelui interimar Crin Antonescu, potrivit anunţului făcut de Administraţia Prezidenţială, informează Mediafax.
Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, este preşedinte interimar al României, a decis luni CC, constatând că procedura de suspendare a lui Traian Băsescu din funcţia de şef al statului a fost respectată.
Curtea a examinat cererea privind constatarea existenţei împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de Preşedinte al României.
La preşedinţia Senatului a fost delegat vicepreşedintele Camerei Superioare a Parlamentului României, senatorul social-democrat Petru Filip. Acesta va deţine şefia Senatului pe perioada cât Crin Antonescu va fi preşedinte interimar al statului.