Juriştii Primăriei Bistriţa au vrut să conteste o decizie a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Culmea este că procesul trebuia de fapt înaintat la Curtea de Apel Cluj, iar angajaţii Primăriei Bistriţa nu au luat notă de trecere la examenul de drept. Înţelegem că toţi juriştii Primăriei Bistriţa se vor zbate în curând la ICCJ pentru a-l scoate pe  Ovidu Creţu din incompatibilitate, dar să nu ştie noţiuni elementare de drept este ruşinos.

 

“Decizia nr. 1871/09.04.2014. Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Municipiul Bistriţa, prin Primarul municipiului Ovidiu-Teodor Creţu în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice în favoarea Curţii de Apel Cluj – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal. Definitivă. Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 09 aprilie 2014”, arată magistraţii de la ICCJ. De fapt, cei de la Primăria Bistriţa nu au ştiut unde să întemeieze o acţiune şi au pierdut timp preţios. Acţiunea a fost înaintată greşit.

 

Creţu are viitorul la ICCJ

 

Poate juriştii lui Ovidiu Creţu au vrut să înţeleagă cum merge treaba pe la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. La Curtea de Apel Cluj s-au înghesuit intervenienţii pentru primar, printre care municipiul Bistriţa, “prin primar”, dar şi Primăria municipiului Bistriţa. Desigur că cererile acestor părţi de intervenientă au fost respinse, dar problema este cine plăteşte pentru lipsa de cunoştinţe a juriştilor Primăriei Bistriţa. Pentru că nu am vrea să îi acuzăm pe bieţii subordonaţi de chestii mai grave.

Magistratul Mirela Idriceanu de la Curtea de Apel Cluj este cea care l-a declarat incompatibil pe primarul din Bistriţa. Deşi verdictul ANI a fost dat încă din martie 2013, la mai bine de un an nu este o sentinţă finală în acest caz. Se pare că magistraţii de la ICCJ o lungesc de-a binelea cu procesul primarului, neavând încă termen. În cazul în care decizia va fi confirmată de către magistraţii Curţii Supreme, social-democratul nu va mai putea candida la alegeri până în 2017, respectiv pierzându-şi şansa pentru scrutinul din 2016. Bistriţa ar putea avea anul acesta un nou primar.

 

“Admite excepţia lipsei de interes invocată în dosar conexat nr.1152/33/2013 al Curţii de Apel Cluj, de către pârâta ANI şi în consecinţă: Respinge ca lipsită de interes acţiunea formulată de reclamanţii P.Mun. Bistriţa, Municipiul Bistriţa şi Primarul Mun. Bistriţa având ca obiect anularea Raportului de evaluare nr. 40409/G/II/23.09.2013. Respinge ca lipsită de interes cererea de suspendare formulată de reclamantul COT în contradictoriu cu pârâta ANI, în dosar nr.1153/33/2013 al Curţii de Apel Cluj. Respinge ca neîntemeiată acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul COT în contradictoriu cu pârâta ANI având ca obiect anularea raportului de evaluare nr.40409/G/II/23.09.2013. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare în ceea ce priveşte cererea de suspendare. Recursul se va depune la Curtea de Apel Cluj sub sancţiunea nulităţii. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se va depune la Curtea de Apel Cluj sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată în şedinţa publică din 21 ianuarie 2014”, se arată în sentinţa Curţii de Apel Cluj.

 

Creţu vs. Magistraţi

 

Primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu (PSD), a înfruntat la singurul termen al procesului său pe judecătorul de la Curtea de Apel Cluj în contestaţia pe care a depus-o asupra stării de incompatibilitate constatată de inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI). Magistratul Claudia Mirela Idriceanu a decis în 21 ianuarie pronunţarea în cadrul acestei speţe, precum a spus din prima instanţă. Fotoliul de primar al municipiului Bistriţa ar putea rămâne vacant şi ar putea avea loc alegeri anticipate în cazul unui verdict nefavorabil din partea instanţelor de judecată. Sentinţa faţă de incompatibilitatea lui Ovidiu Creţu se judecă pe fond la Curtea de Apel Cluj, iar aceasta nu va fi una irevocabilă, cel mai probabil sentinţa definitivă şi irevocabilă va fi dată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

 

Bogdan Milea, avocatul nepriceput

 

Ovidiu Creţu este reprezentat în cadrul procesului de Bogdan Milea, un avocat care este cunoscut drept “apărător al social-democraţiei.” Bogdan Milea este şi avocatul preşedintelui Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, baronul Emil Radu Moldovan, în procesul pe care acesta l-a intentat ziariştilor de la Gazeta de Bistriţa într-o încercare de suprimare a libertăţii de exprimare. Oricum, Milea a fost nepregătit în cadrul procesului intentat de clientul său Agenţiei Naţionale de Integritate. El nu a observat ”punctul cheie” al dosarului: o declaraţie a lui Ovidiu Creţu care a fost semnată atât în nume propriu, cât şi în calitate oficială pentru societatea din subordinea Primăriei Bistriţa, pe care tot dumnealui o conduce. Astfel, în pledoaria lui finală nu a vorbit deloc despre acest subiect şi a trebuit ca magistratul să îi atragă atenţia asupra acestui fapt, încât să îşi pregătească apărarea şi în funcţie de acea declaraţie.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.