Sporul pentru personalul din administraţia locală implicat în derularea proiectelor finanţate din fonduri europene va fi majorat doar în baza performanţei, informează Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), transmite Agerpres.ro.

„Procentul de majorare salarială a indemnizaţiilor lunare pentru personalul din administraţia publică implicat în derularea proiectelor finanţate din fonduri europene va fi stabilit în funcţie de numărul proiectelor, tipul şi valoarea proiectelor aflate în implementare pentru care unităţile administrativ-teritoriale au calitatea de beneficiar”, se menţionează în comunicat.

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene publică în consultare Regulamentul – cadru în baza căruia se vor calcula majorările salariale aplicabile personalului din administraţie implicat în derularea proiectelor finanţate din fonduri europene.

„Sunt multe exemple de comunităţi din toată ţara – oraşe mari sau mici sau chiar comune – pe care investiţiile din fonduri europene le-au schimbat din temelii. Ori, fiecare astfel de schimbare are la bază proiecte pentru care se depune un efort uriaş din partea echipelor din instituţii. Sunt oameni care, cu priceperea şi cu ambiţia lor, au făcut posibile proiecte importante de infrastructură cu impact asupra condiţiilor de viaţă şi economiei. Aceşti oameni sunt perla coroanei pentru dezvoltarea comunităţilor şi ar trebui ca acest aspect să se regăsească şi în modul în care sunt recompensaţi. Veţi vedea că am introdus în regulament un articol care fix asta prevede, promovarea hărniciei în gestionarea proiectelor de infrastructură. Am spus că vor exista criterii de performanţă care vor fundamenta procentul acestor majorări. Ei bine, ele sunt cuprinse în Regulamentul adoptat astăzi, fiind o modalitate clară prin care premiem doar reuşitele de impact, nu dăm sporuri fără un fundament”, a declarat ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene, Marcel Boloş.

Citește și: Se deschide pârtia mică de pe Dealul Cocoș! Vezi taxele de acces

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.