Covoarele otomane din batranul burg se lasa greu de gasit

 Prezenţa şi conservarea covoarelor otomane în Biserica evanghelică din Transilvania, reprezintă un fenomen aparte.

Colecţia de covoare otomane a Bisericii Evanghelice din Bistriţa, care însuma 55 de covoare, era una dintre cele mai mari din Transilvania.

În demersul nostru de a merge pe calea covoarelor făcute pierdute, am întâmpinat o serie de piedici, fiecare cu motivaţia lor.

Covoarele otomane din Bistriţa

Situat pe un important drum comercial, oraşul Bistriţa a reţinut, ca urmare a modei, a utilităţilor care i-au fost conferite şi a gustului local, începând de la sfârşitul secolului al XV-lea, un important număr de covoare otomane. Unele dintre acestea au fost donate sau folosite în Biserica Evanghelică pentru a marca pietrele tombale sau stranele familiilor.

În acest fel, vechiul burg a fost pentru câteva secole un important păstrător ale vechilor covoare otomane.
S-a creat astfel o importantă colecţie a cărei vechime depăşea patru secole, fapt cu totul inedit.

Datorită ponderii mari de covoare otomane din Transilvania, bibliografia de specialitate a definit unele tipuri cu genericul de covoare „de Transilvania”, denumire care a creat confuzii privind zona de confecţionare a acestora.

Covoarele turceşti ar trebui să fie regăsite documentar şi în inventarele primăriilor, ele fiind folosite fie în scop utilitar, precum decorarea pereţilor sau acoperirea meselor, fie ca daruri către regii Ungariei, voievozii Transilvaniei sau către unii cetăţeni de vază ai oraşului, aşa cum se găsesc în alte oraşe ale Transilvaniei.

Constituirea colecţiei de covoare anatoliene de la Bistriţa

Colecţia de covoare anatoliene de la Bistriţa s-a constituit pe baza fondului Bisericii Evanghelice şi prin donaţii sau achiziţii făcute în perioada interbelică.
Unele dintre aceste piese au caracter aparte, deci de mare valoare prin raritate şi prin acest statut – în lume sunt cunoscute în prezent puţine lucrări de acest gen.

Este de remarcat faptul că în colecţia Bisericii Evanghelice din Bistriţa se păstrau covoare de o mare raritate, fiind în acest sens una dintre cele mai bogate colecţii din lume.

Denumirea unora dintre tipurile de covoare este legată de numele pictorilor în operele cărora au fost identificate pentru prima data covoare similare cu cele păstrate până în prezent.

Tablourile acestora constituie surse iconografice concludente pentru datare.
Covoarele din această categorie se caracterizează prin decorul compus din vrejuri geometrizate galbene pe suprafaţa roşie a câmpului central şi prin scrierile cufice – scrieri elevate decorative – criteriu pentru datarea mai timpurie a covoarelor.

Bistriţa – teritoriu al tranziţiei

Operele de care vorbim, scot în evidenţă o netă particularitate a României, implicit a acestei zone a Transilvaniei.

Covoarele au fost produse în mediul otoman şi au fost ulterior aduse pe teritoriul românesc, unde au devenit obiecte de artă deosebit de apreciate în ambianţa creştină a Transilvaniei, mai ales în interiorul bisericii luterane a minorităţii germane din Bistriţa.

În acest fel, istoria covoarelor anatoliene conservate în calitate de opere de artă este de natură a oferi o imagine originală despre dialogul inter-confesional, inter-etnic şi inter-cultural care constituie o trăsătură particulară a acestei zone.

Existenţa misterioasă a anatolienelor bistriţene

Covoarele anatoliene de perioadă otomană din Bistriţa sunt un element de mare prestigiu cultural, a căror prezenţă în comunitatea bisericii evanghelice este până în prezent insuficient percepută atât de către locuitorii burgului, cât şi de cei din afara cetăţii bistriţene.
Covoarele erau privite ca un indiciu al bunăstării posesorilor, un simbol al statutului social.

Decenii de-a rândul, aceste covoare au constituit un fel de mister, prezenţa lor fiind cunoscută în mod incomplet numai specialiştilor din domeniu.

Refuzul de a lua în discuţie moştenirea otomană

Pe drumul covoarelor otomane fiind deja porniţi de ceva timp, am bătut la uşi, unde credeam noi, vom primi răspunsuri în ceea ce priveşte existenţa lor misterioasă.
Nu mică ne-a fost mirarea, când am întâlnit în locul unui răspuns ferm sau cel puţin ajutător, refuzul de a discuta despre această „problemă”.

Aşa cum era normal, am bătut prima dată la uşa părintelui Johann Dieter Krauss, pentru a discuta cu domnia sa câteva aspecte legate de acest subiect. Din păcate nu a putut exista un dialog pe această temă, deoarece prelatul luteran a refuzat să facă orice comentariu pe marginea acestei teme, invocând un motiv – spunem noi – subiectiv: „Refuz să fac orice comentariu pe această temă, deoarece cineva a vorbit despre ele, a vorbit despre aceste covoare otomane şi a făcut anumite demersuri fără să-mi ceară opinia. Drept urmare, nu declar nimic presei”.

Pe principiul că până la Dumnezeu – oricare ar fi confesiunea de care aparţinem – ne mănâncă sfinţii, am ales să batem la porţi care promiteau mai mult decât un refuz pueril. Astfel, am ajuns la Muzeul Judeţean Bistriţa-Năsăud, unde ne-a întâmpinat doctorul în istorie Corneliu Gaiu, care ne-a oferit câteva informaţii, însă acestea ţin doar de perioada în care aceste covoare se aflau la Bistriţa.

Mergând mai departe în cercetare, am aflat aproximativ acelaşi lucru şi din partea lui Florin Săsărman – jurnalist şi preşedinte al Asociaţiei Bistriţa Medievală, care s-a arătat interesat în a ne ajuta în demersul acestei anchete stufoase.

Simţind că sursele de informare se împuţinează, am hotărât să contactăm oficialii Muzeului Naţional Germanic din Nürenberg, unde se află teoretic aceste comori şi unde întâmpinat reţineri şi refuzuri de a discuta, deşi solicitările s-au efectuat prin mail, dar şi telefonic. Când am pomenit de subiectul care ne interesa, respectiv al covoarelor otomane, ni s-a închis pur şi simplu telefonul în nas, fără nicio explicaţie.

Aşa că, am revenit în România, la Ministerul Culturii şi Cultelor,ai cărui reprezentanţi nu aveau nici ei, săracii, informaţii destule despre acest subiect devenit tabu.

Cu ultimele forţe am apelat la încă două persoane care au studiat ştiinţific acest subiect – cercetătorul Nicu Chereji Cazan şi inginerul Stefano Ionescu. Acesta din urmă lucrează momentan la o revistă internaţională de profil şi este dispus să ofere informaţii cu privire la acest proiect foarte important, întrucât el este una din persoanele care au început să tragă semnale de alarmă cu privire la acest patrimoniu.

În loc de concluzie după bătăi din poartă-n poartă

Paradoxal sau nu, majoritatea persoanelor pe care le-am intervievat vis – s – vis de această problemă, consideră inoportun să publicam ceva care să aibă legătură cu această temă, deoarece este posibil să „tulburăm evoluţia lucrurilor”. Vă lăsăm pe dumneavoastră să hotărâţi ce ar putea însemna acestea toate.

Astfel stând lucrurile, în cazul în care v–aţi întrebat cum arată 1.500 de noduri duble pe decimetru pătrat sau cum arată un covor otoman de rugăciune va trebui să mergeţi la muzeele transilvănene care încă le păstrează, să căutaţi prin cărţi sau internet sau, de ce nu, să încercaţi la Muzeul din Nürenberg, unde s-ar putea să le găsiţi pe ale noastre, dosite de ochii lumii din cauza statutului lor incert, deoarece în burgul de pe malul Bistriţei sunt slabe şanse ca ele să ajungă în curând sau vreodată.

Gazeta de Bistriţa