În ultimele 24 de ore, 12 bistrițeni au fost depistați cu CoVid-19, alți 12 au fost declarați vindecați și externați, iar unul a decedat. De asemenea, încă 4 pacienți asimptomatici au fost externați, conform noilor prevederi legale, iar alți 43 de persoane au ieșit din izolarea la domiciliu. La nivel național, au fost înregistrate alte 326 noi cazuri de îmbolnăvire, 264 au fost declarate vindecate și externate, iar 16 persoane au decedat. În același interval de timp au fost procesate 12.585 de teste.

Potrivit Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud, situația epidemiologică la nivelul județului, astăzi, 01.07.2020, este următoarea:

• 4 persoane în carantină instituționalizată;

• 1390 persoane în izolare la domiciliu (-43);

• 535 cazuri confirmate de CoVid-19 (+12);

• 33 pacienți externați în baza ordinului 555/2020 (+4);

• 49 decese (+1),

• 384 persoane vindecate (+12).

Printre persoanele depistate pozitiv se numără un medic și un asistent medical sunt angajați ai Spitalului Județean Bistrița secția Neurologie. Conform metologiei, personalul care la prima testare a fost depistat negativ a fost retestat după 7 zile și astfel au fost acum depistate cele două cadre medicale infectate cu noul coronavirus. 

În plus a fost depistat cu CoVid-19 și un asistent medical angajat în sectorul privat, dar și doi angajați ai companiei Leoni.

Conform datelor transmise de Grupul de Comunicare Strategică, până astăzi, 1 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 27.296 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 20.749 au fost externate, dintre care 19.314 pacienți vindecați și 1.435 pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.

Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:

Nr. crt.JudețNumăr de cazuri confirmate
1.Alba447
2.Arad706
3.Argeș844
4.Bacău640
5.Bihor671
6.Bistrița-Năsăud535
7.Botoșani1.023
8.Brașov1.497
9.Brăila219
10.Buzău583
11.Caraș-Severin114
12.Călărași178
13.Cluj682
14.Constanța454
15.Covasna286
16.Dâmbovița561
17.Dolj300
18.Galați912
19.Giurgiu269
20.Gorj234
21.Harghita322
22.Hunedoara661
23.Ialomița              432
24.Iași992
25.Ilfov746
26.Maramureș198
27.Mehedinți190
28.Mureș738
29.Neamț965
30.Olt236
31.Prahova406
32.Satu Mare77
33.Sălaj118
34.Sibiu654
35.Suceava4.032
36.Teleorman160
37.Timiș522
38.Tulcea180
39.Vaslui184
40.Vâlcea52
41.Vrancea1.049
42.Mun. București3.193
43.34
                                       TOTAL27.296

Până astăzi, 1.667 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 30.06.2020 (10:00) – 01.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 16 decese (5 bărbați și 11 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Dâmbovița, Mehedinți, București, Neamț, Olt, Prahova și Suceava.

Dintre acestea, 1 deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 5 decese la persoane de peste 80 de ani.

Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 326 noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 222 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt  833 de persoane. Alte 60.363 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 722.697 de teste.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.