Cinci cazuri noi de infectare cu CoVid-19 și trei de vindecare, dar și un deces au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, în județul Bistrița-Năsăud. La nivel național, în același interval, au fost confirmate 401 de noi cazuri de îmbolnăvire, 164 de persoane au fost declarate vindecate și externate, iar alte 33 au decedat.
Potrivit Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud, situația epidemiologică la nivelul județului, astăzi, 26.04.2020, este următoarea:
• 168 persoane în carantină instituționalizată;
• 443 persoane în izolare la domiciliu;
• 156 cazuri confirmate de CoVid-19 (n. r: +5 în ultimele 24 de ore, dintre care o infirmieră de la Spitalul Orășenesc Beclean )
• 12 decese (n. r.: +1 în ultimele 24 de ore),
• 71 persoane vindecate (n. r. : +3 în ultimele 24 de ore).
Precizare:
• Trei persoane dintre cele confirmate cu Coronavirus la nivel de județ sunt polițiști locali.
• Două persoane sunt polițiști din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție.
• 10 angajați ai ITM Bistrița-Năsăud au fost confirmați pozitiv la testarea cu Coronavirus . Dintre aceștia, 3 au fost declarați vindecați.
• Până în prezent, șapte cadre medicale (trei medici, patru asistenți) și cinci persoane parte din personalul auxiliar (infirmiere) au fost confirmate cu Coronavirus. Dintre acestea, șapte au fost declarate vindecate.
• O persoană bolnavă de CoVid-19 face parte din personalul Primăriei Năsăud.
Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, până astăzi, 26 aprilie, pe teritoriul României au fost confirmate 11.036 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 3.054 au fost declarate vindecate și externate.
Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:
Nr. crt. | Județ | Număr de cazuri confirmate |
1. | Alba | 161 |
2. | Arad | 508 |
3. | Argeș | 124 |
4. | Bacău | 161 |
5. | Bihor | 376 |
6. | Bistrița-Năsăud | 156 |
7. | Botoșani | 414 |
8. | Brașov | 396 |
9. | Brăila | 20 |
10. | Buzău | 16 |
11. | Caraș-Severin | 83 |
12. | Călărași | 51 |
13. | Cluj | 305 |
14. | Constanța | 224 |
15. | Covasna | 177 |
16. | Dâmbovița | 95 |
17. | Dolj | 80 |
18. | Galați | 346 |
19. | Giurgiu | 127 |
20. | Gorj | 34 |
21. | Harghita | 20 |
22. | Hunedoara | 472 |
23. | Ialomița | 154 |
24. | Iași | 222 |
25. | Ilfov | 231 |
26. | Maramureș | 69 |
27. | Mehedinți | 52 |
28. | Mureș | 389 |
29. | Neamț | 434 |
30. | Olt | 33 |
31. | Prahova | 59 |
32. | Satu Mare | 55 |
33. | Sălaj | 30 |
34. | Sibiu | 238 |
35. | Suceava | 2.613 |
36. | Teleorman | 96 |
37. | Timiș | 430 |
38. | Tulcea | 38 |
39. | Vaslui | 91 |
40. | Vâlcea | 24 |
41. | Vrancea | 205 |
42. | Mun. București | 1.167 |
43. | – | 60 |
TOTAL | 11.036 |
Totodată, până acum, 608 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj și Prahova, au decedat.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 401 de noi cazuri de îmbolnăvire.
La ATI, în acest moment, sunt internați 236 de pacienți.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 11.775 de persoane. Alte 24.052 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 136.518 de teste.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 488 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.172 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 486 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.
Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 4.829 persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 9.261.520 de lei.
De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.213 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 165 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 1.512 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.157 în Italia, 226 în Spania, 26 în Franța, 16 în Germania, 64 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 74 de cetățeni români aflați în străinătate, 19 în Italia, 16 în Franța, 23 în Marea Britanie, 8 în Spania, 3 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția și unul în SUA, au decedat.