Unul dintre cei mai cunoscuţi interlopi din România, înrudit cu familia Băsescu, prin botezul nepoatei sale, apare într-un raport al Securităţii că are o asemănare izbitoare cu cel mai temut terorist al Războiului Rece.
Costică Argint a fost ţinut sub supraveghere şi confundat la un moment dat cu Carlos „Şacalul”. Publicăm rechizitoriul „Şacalului”.
Vă mai amintiţi de interlopul de origine romă Costică Argint, omul care a făcut de râs guvernul României, în noiembrie 2007, în Italia, după ce i-a îmbrăţişat, pupat şi „tras de urechi” într-o şedinţă pe fostul premier Călin Popescu Tăriceanu şi pe fostul ministru de Externe Adrian Cioroianu? Dar despre cel mai căutat terorist de pe planetă în perioada războiului rece, Carlos Ilici Ramirez Sanchez Şacalul, vă mai amintiţi? Care este legătura dintre cei doi? Securitatea ceauşistă a anexat la dosarul Carlos Şacalul, un raport despre Costică Argint, ţiganul din Focşani care semăna prea mult cu celebrul terorist venezuelean.
Un raport strict secret dovedeşte că Securitatea găsise sosia lui Carlos în Focşani – judeţul Vrancea în persoana lui Costică Argint, nimeni altul decât interlopul la care am făcut referire mai sus. Cum securiştii noştri de la Detaşamentul Special de Luptă Antiteroristă UM 0625 / RP (viitor USLA UM 0620) lucrau serios, au documentat cazul. Vă prezentăm raportul locotenentului major (la vremea aceea) Ion Kilin, clasificat “Strict Secret” în data de 20.02.1976. Un document care dovedeşte că Securitatea îl avea în lucru pe Carlos încă de la începutul anilor ’70 şi că acesta nu putea intra pe teritoriul României decât sub stricta supraveghere a autorităţilor şi numai cu voia lor.
„Sursa” îl cazează pe Carlos şi anunţă Securitatea
MINISTERUL DE INTERNE
U.M. 0625/R.P.
ex. nr. 2
11. K.I.
20.II.1976
RAPORT
În seara zilei de 19.02.1976 în jurul orei 24,00 sursa „Mihai Dumitru” recepţioner la hotel ”Tranzit” a semnalat că la acest hotel s-a prezentat cetăţeanul ”JEAN BENGBA” angajat la ambasada Africii Centrale, împreună cu un alt individ care nu avea nici un act asupra lui, rugând pe recepţioner să-l cazeze în hotel pe numele său, deoarece acest cetăţean are paşaportul reţinut la ambasadă.
Întrucât semnalmentele individului fără acte corespundeau în parte cu cele ale lui „CARLOS”, conform instructajului făcut, sursa l-a cazat, anunţându-ne imediat acest fapt.
Nu e Şacalul, e Costică Argint
S-a trecut la supravegherea operativă a celui semnalat iar a doua zi la ora 5 dimineaţa, sub acoperirea unui control a organelor de miliţie, s-au luat măsuri de identificare a cetăţeanului, stabilindu-se că se numeşte Argint Costică, fiul lui Vasile şi Elena, născut la 20.04.1956 în Focşani, domiciliat în Focşani str. Bucureşti Bl.G-1, ap. 16. de profesie electrician auto la I.J.C.M. Vrancea.
Despre ”JEAN BENGBA” declară că l-a cunoscut în luna august 1975 cu ocazia unei petreceri organizate de cumnata sa Mercan Georgeta la domiciliul său din oraşul Focşani. Cetăţeanul centrafrican s-a prezentat ca fiind diplomat şi susţinând că se numeşte John Plyson.
Miliţia municipiului Focşani a luat măsura sancţionării lui Argint Costică cu suma de 5.000 lei pentru găzduirea ilegală a unor cetăţeni străini. Datorită faptului că tribunalul municipiului Focşani nu i-a admis contestaţia, Argint Costică a venit în Bucureşti, s-a întâlnit cu JEAN BENGBA, rugându-l să intervină la Ministerul de Interne în calitatea sa de diplomat, pentru a i se anula această amendă.
Neavând actele la el, Argint Costică a convenit cu cetăţeanul centrafrican ca acesta să-l prezinte la hotel drept cetăţean străin, al cărui paşaport este reţinut la ambasadă.
– S-au efectuat fotografii şi comparaţii criminalistice cu fotografiile lui CARLOS, rezultat fiind negativ.
– S-a luat legătura telefonic cu serviciul de linie din Direcţia a III-a, semnalându-se cele constatate.
– „JEAN BENGBA”- şofer la ambasada Republicii centrafricane, necunoscut în evidenţele noastre;
– Argint Costică, necunoscut în evidenţele noastre;
– Propun ca prezentul material să fie anexat la dosarul „CARLOS”.
Lt. maj. Kilin Ion
Un interlop anexat la dosarul Carlos
Ulterior, după ce Securitatea a început să-l folosească pe teroristul Carlos pentru diverse operaţiuni speciale, inclusiv pentru atacurile de la postul Radio Europa liberă, colonelul Ion Kilin a fost numit la comanda serviciului de informaţii antitero al USLA, fiind însărcinat cu supravegherea teroristului pe teritoriul României. Costică Argint, deşi era dat în urmărire internaţională pentru diverse infracţiuni, a ajuns o persoană influentă în comunitatea ţiganilor din Italia, un fel de reprezentant de frunte al acestora. Argint, sosia lui Carlos, a fusese condamnat în anul 2002 la trei ani şi şase luni închisoare pentru ultraj, vătămare corporală, violare de domiciliu şi tulburarea liniştii publice. Teroristul cu o mie de identităţi Carlos Ilici Ramirez Sanchez, zis Şacalul a executat comenzile Securităţii, atacând în anii ’80 postul Europa Liberă, dizidenţii şi ofiţerii români de informaţii care defectaseră în străinătate. Şacalul a fost arestat în Sudan de către agenţii contraspionajului francez (DST) în 1994, iar trei ani mai târziu a fost condamnat la închisoare pe viaţă.
Argint, din arestare în arestare până la extrădare
Costică Argint, un ţigan de origine română a ajuns celebru în urma întâlnirii de la Roma, de pe 7 noiembrie, când a dat mâna cu fostul prim-ministru Călin Popescu-Tăriceanu, iar pe ministrul de externe de la acea vreme Adrian Cioroianu, l-a îmbrăţişat şi sărutat frăţeşte pe obraji. Argint a fost sportiv de performanţă în Focşani, cunoscut interlop al Vrancei şi preşedinte al Asociaţiei refugiaţilor politic români şi ţigani din Roma. Avea probleme cu legea încă din 1974, făcând comerţ cu blugi şi aur cumpărate de la Timişoara sau de la Arad. După Revoluţie, Argint a fost acuzat de furt la Hotelul Decebal din Bacău. În 1995, vrânceanul a fost arestat patru luni la Focşani pentru că “şi-a ajutat un nepot să-şi recupereze paguba, cu vorbă bună şi fără răpire”. După un alt scandal la Găgeşti, în ’97, lăsat cu procese, Argint a cerut azil politic la Londra, de unde a plecat „din cauza vremii”. În ianuarie 1999, a depus cerere de azil politic în Italia, apoi a deschis împreună cu doi italieni o societate CARDO SRL. Patru ani mai târziu, focşăneanul în vederea extrădării datorită dosarului Găgeşti, eliberat şi rearestat. Pe 13 aprilie 2010, autorităţile italiene au anunţat extrădarea infractorului Costică Argint ce trebuia să ispăşească o pedeapsă de 3 ani şi şase luni.
Cel mai celebru terorist al Războiului rece
Ilich Ramirez Sanchez poreclit Carlos Şacalul s-a născut la 12 octombrie 1949, în Caracas – Venezuela, într-o familie de avocaţi marxişti. Părinţii divorţează în 1966, iar Ramirez ajunge la Londra, unde urmează cursurile Institutului de Ştiinţe Economice. Apoi, exmatriculat de la universitatea moscovită Patrice Lumumba, venezueleanul intră în rândurile Frontului Popular pentru Eliberarea Palestinei (PFLP), unde primeşte numele de războinic Carlos. Primul atentat l-a comis la Londra în data de 30 septembrie 1973. După un an, Carlos atacă cu grenade un restaurant din Paris, iar în 1975, poliţia franceză îi arestează omul de legătură, Michel Moukharbal, acesta divulgând ascunzătoarea teroristului. Moukharbal este împuşcat de către Carlos, alături de doi membrii ai serviciilor secrete franceze, în timp ce aceştia încercau să-l captureze.
Carlos execută poate cea mai importantă operaţiune a sa la 20 decembrie 1975, când împreună cu alţi şase luptători, ucide trei agenţi de pază şi pătrunde în sediul Organizaţiei Ţărilor Importatoare de Petrol de la Viena. După ce ia 70 de ostatici, printre care 11 miniştri, Carlos reuşeşte să scape cu un avion pus la dispoziţie de autorităţile austriece. Şacalul ajunge legendă după o serie sângeroasă de atacuri soldate cu zeci de morţi şi sute de răniţi în anii '80. Carlos a lucrat ca asasin plătit pentru fosta Securitate românească, executând mai multe atacuri împotriva postului de radio Europa Liberă şi împotriva unor importanţi dizidenţi din diasporă sau defectori ai regimului Ceauşescu. Ilich Ramirez Sanchez Şacalul este capturat în Sudan în 1994, judecat şi condamnat la închisoare pe viaţă în Franţa.
Eduard Ovidiu Ohanesian
(AIM)