Corneliu Vadim Tudor, huligan fara pereche

Ceea ce izbeste este modul cum zbieretele, limbajul trivial, gesturile de mardeias de Ferentari fata de executorul judecatoresc si organele de politie sunt calificate de dansul si avocatul sau ca fiind manifestari politice si un exercitiu firesc din partea unui pamfletar. Stiu ca nu este originar din Ferentari, mi-a confirmat un fost coleg de facultate, iar un ziarist clujean a lucrat o vreme in redactia unui cotidian central. Inainte de 1989 semnatura lui aparea in „Saptamana” lui Eugen Barbu, si el cu mari deficiente morale, care insa va ramane in literatura romana cel putin prin doua carti, „Groapa” si „Principele”. Fara sa fie lipsit de cunostinte, Vadim s-a remarcat prin faptul ca se pare ca a fost primul ce a scris versuri elogioase si despre Elena Ceausescu. A mai incercat sa-l imite pe Adrian Paunescu, dar fara succes. In articole si poezii a avut puternice accente antisemite, dar, la protestele energice si repetate ale prim-rabinului Moses Rozen, a avut o scurta perioada de interdictie de a publica. Oricum, a fost un stalp al national-comunismului, dovada fiind urletele pe care le-am auzit in momentul in care s-a citit in Parlament Raportul Tismaneanu. Dupa 1990, impreuna cu acelasi Eugen Barbu, a creat cea mai imunda foaie care a aparut vreodata in peisajul publicistic romanesc, Romania Mare, care a maculat tot ceea ce a atins. Surprinzator, la aceasta gazeta de doi bani, au colaborat Edgar Papu, un intelectual remarcabil, care a facut si puscarie comunista,  precum si Romulus si Ileana Vulpescu, alti oameni despre care nimeni nu credea ca-si vor oferi sprijinul unui dezaxat. Daca pentru primul gasim o circumstanta atenuanta in varsta pe care o inregistra, pentru ultimii doi nu mai avem nici o explicatie. Din gazeta, Romania Mare s-a transformat in partid, a avut un primar la Sulina si pana la urma a intrat si in Parlament. Intr-o vreme, impreuna cu PUNR, PRM-ul lui Ilie Verdet si Adrian Paunescu si FSN-ul lui Iliescu, Romania Mare a facut parte din „patrulaterul rosu”, sub egida caruia s-a desfasurat intr-o perioada de timp guvernarea Vacaroiu. Nefiind prea onoranta acesta cooperare, PRM-ul nu a mai ramas la guvernare, dar este indiscutabil ca a facut parte si din Executivul Romaniei.

 

A amenintat ca va executa pe stadioane pe cei corupti si acesta conduita a avut un oarecare succes, fiind considerat de unii ca un tribun al luptei pentru corectitudine politica. In aceasta ipostaza a participat la toate alegerile prezidentiale, pierzand de fiecare data, spre norocul nostru. A declarat ca a castigat alegerile, dar acestea au fost fraudate, indiferent cine a fost castigator.

 

Rand pe rand, atat in parlament cat si in conducerea partidului, cei care aveau un pic de minte l-au parasit si, deoarece nu a mai intrat in Parlament, in jurul lui se afla o mana de aplaudaci care au cautat sa il sprijine, (exclusiv moral) cand a intervenit evacuarea silita a sediului.

 

Modul cum s-a comportat cu acest prilej are semnificatia incheierii unei cariere politice. In mod normal, daca nu i se antreneaza raspunderea penala, atunci are sansa de a mai ramane liber, numai daca va fi considerat lipsit de discernamant, respectiv daca va fi pus sub interdictie.

 

Nu imi plac expresiile neelegante, dar acest individ a facut asa de mult rau in tara aceasta incat nu mai are ce cauta pe scena politica, cu gips sau fara gips la mana. „Realitatea” va gasi probabil un alt interlocutor inedit, dar nu de calibrul lui C-V Tudor. Bine ar fi sa se ocupe mai mult de domnul Vantu, care are nevoie de ocrotirea acestui post de televiziune. Actualul sau fostul patron trebuie sa se bucure si de protectia ziaristilor de acolo, altminteri bine platiti, precum si a acelora care stau incremeniti in fata ecranelor. Cu siguranta, ce au semanat, vor culege.

21.01.2011