Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a fost primit duminică, la Suleymaniya, de către preşedintele irakian, Jalal Talabani, în contextul vizitei oficiale pe care o efectuează în Republica Irak. Potrivit unui comunicat al MAE, în cursul discuţiilor celor doi oficiali, a fost salutat nivelul strâns al relaţiilor de cooperare în plan politic dintre cele două state şi a fost trecut în revistă stadiul relaţiilor bilaterale în diferite domenii de interes reciproc.
sursa: Agerpres