Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi efectuează o anchetă în cazul decesului unui copil la Spitalul de Pediatrie din Bacău, după ce ar fi fost transportat în stare foarte gravă cu o ambulanţă fără medic. Potrivit unui comunicat transmis miercuri de Avocatul Poporului, sesizarea din oficiu şi ancheta vizează posibila încălcare a art. 49 din Constituţie privind protecţia copiilor şi a tinerilor.
Potrivit sursei citate, într-un articol publicat de ZiarBacău.ro în data de 8 februarie s-a relatat cazul unui copil în vârstă de 5 ani din comuna Agăş, judeţul Bacău, care a fost adus la Spitalul din Comăneşti în stare foarte gravă, cu anemie severă, iar medicii au decis că este necesară transferarea de urgenţă la Spitalul de Urgenţă pentru Copii Sfânta Maria din Iaşi. Deoarece, în drum spre Iaşi, starea pacientului s-a agravat, acesta a fost internat la Spitalul de Pediatrie din Bacău unde, în ciuda eforturilor depuse de medici, a decedat. Din articol rezultă că minorul a fost adus inconştient la Spitalul din Comăneşti, unde i-a fost pus diagnosticul de anemie severă. Conform opiniilor exprimate de medici, anemia de care suferea copilul nu era ereditară, ci avea drept principală cauză lipsa alimentaţiei, ceea ce duce la concluzia că acesta a fost neglijat de părinţi.
„Drama pe care a trăit-o copilul şi ceilalţi doi fraţi ai săi în familie este cunoscută în comună, dar şi de către autoritatea locală cu atribuţii în domeniul protecţiei copilului. Primarul comunei Agăş susţine că se aştepta la acest deznodământ tragic şi că de câţiva ani încerca să rezolve această problemă, însă legal nu ar fi putut face nimic. În cauză este vorba despre o familie cu trei copii din satul Coşnea, cu gospodărie bună, iar teoretic copiilor nu ar fi trebuit să le lipsească nimic. Primarul comunei Agăş a precizat că avea cunoştinţă despre faptul că minorii sunt puşi la muncă şi sunt bătuţi”, menţionează sursa citată, conform Agerpres.
În urmă cu un an, primarul comunei Agăş şi reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bacău au mers la locuinţa minorilor în vederea preluării acestora şi instituirii măsurii plasamentului, însă părinţii le-au au refuzat accesul şi şi-au luat angajamentul că vor avea grijă de copii. După producerea tragediei, primarul comunei Agăş a declarat că va sesiza din nou DGASPC Bacău pentru a face o anchetă socială în cazul celorlalţi doi copii ai familiei respective.