Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase împreună cu luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din Bistrița-Năsăud au acționat, marți, pentru combaterea infracțiunilor de braconaj, pe raza județului.
Astfel, au fost verificați mai mulți deținători de arme letale și vânători, doi dintre aceștia, depistați că au încălcat restricțiile de circulație impuse prin Ordonanțele Militare, au fost sancționați contravențional cu amenzi în cuantum de 4.000 de lei.
Totodată, polițiștii au depistat și oprit pentru verificări un autoturism care circula pe raza fondului cinegetic Bichigiu. A fost identificat conducătorul auto ca fiind un bărbat în vârstă de 30 de ani, din Coșbuc, iar în urma controlului efectuat, în interiorul autoturismului polițiștii au descoperit o arbaletă care avea montat un sistem optic, precum și săgețile aferente. De asemenea, în urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că bărbatul deținea la domiciliu încă o arbaletă. Cele două arbalete și săgețile au fost ridicate de polițiști în vederea continuării cercetărilor.
A fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase pentru săvârșirea infracțiunii de braconaj, în modalitatea accesului în fondurile cinegetice sau vânătoarea cu arbalete, arme la care percuţia cartuşului se realizează pe ramă ori cu alte arme decât cele autorizate sau omologate, după caz, pentru vânătoare în România.
De asemenea, tot cu ocazia acțiunilor de ieri, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat controale cu privire la respectarea condițiilor de păstrare a armelor și muniției la domiciliul unui bărbat de 63 de ani, din Lunca Leșului.
Bărbatul este autorizat să dețină, să poarte și să folosească arme și muniții din categoria celor letale de vânătoare. Cu ocazia verificărilor, polițiștii au găsit în cutia metalică pentru păstrarea muniției un număr de 9 cartușe confecționate artizanal, existând suspiciuni că bărbatul ar fi deținut fără drept pulbere pe care ar fi folosit-o la confecționarea de cartușe de vânătoare.
Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de nerespectarea regimului materiilor explozive și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Foarte bine SI FELICITARI PENTRU CA SE POT DESCOPERII TOTI ACESTI CIO.MAR.LANI VENITI DE PRIN STRAINATATE CU TOT FELUL DE PROSTII IN TZARA , ca ” astia ” … ” bolnavesc si schilodesc ” animalele salbatice si vesnic sunt acuzati vanatorii autorizati pe nedrept ( detinatorii legali de arme si munitii mai pe sleau ) . Asta este rodul faptului ca s-a dat ” liber la … libera circulatie ” in spatiul (M)…UE … de unde cio.bar.lanii nostri aduc in tzara tot ce-i mai rau si mai nociv .
Cat priveste ” suspiciunea ” ca vanatorul legal avea acasa cartuse facute artizanal, desi vanatorul nu este autorizat sa detina ” componente de fabricatie ” a cartuselor, este o problema bine pusa … IN SCOP PREVENTIV . In legislatia veche acest lucru nu era interzis … DAR IN ACTUALA DA.
Este o practica vanatoreasca ( veche ), avand in vedere faptul ca toata munitia este relativ de proasta calitate ( adica CEL PUTIN CELE PENTRU ARMELE CU TZEVI LISE sunt slabe la foc … ) vanatorii, desfac cartusele si cu ” praful de azvarlire a glontzului ” de la un cartus desfacut, … completeaza incarcatura celorlalte, ca sa le ” intareasca ” ( CICA ) si sa dezvolte o energie cinetica mai superioara … proiectilelor trase cu arma , sau efectiv monteaza alice de calibre interzise ( peste 5 mm diametru ).
Problema este ca ” ORICE MODIFICARE, TRANSFORMARE, DISTRUGERE, CONSTRUIRE ETC. ” de arme, munitii si componente , se face NUMAI DE CATRE ARMURIERII AUTORIZATI PENTRU ASTFEL DE OPERATIUNI si dupa opinia personala, cine isi modifica munitia, comite o astfel de fapta care este supusa controlului ” Legii 295 / 2004 modificate si completate prin Hotararea nr. 11 / 2018 cu completarile si modificarile ulterioare … ( L.196/2019 … si alte reglementari stufoase pe linie de explozivi ) . Munitia ansamblata are regimul L.294/2004… iar pulberile explozive, separat … au alt regim .
Este periculos ca cineva neautorizat, sa desfasoare activitati de ” armurier ” … unde BALISTIC trebuie respectat un anume gramaj atat la pulberea de azvarlire , cat si la alicele sau glontul cartusului respectiv, stiindu-se faptul ca armele au o anumita rezistenta la explozie si care daca este incalcata, camera cartusului ori tzeava pot exploda si produce decesul ori ranirea grava al ” tragatorului ” ori al celor din jur …ca sa ma exprim mai simplificat …
Cred ca serviciul arme, munitii … si substante sub regim special , ar trebui sa iasa mai des in presa , cu articole prin care sa explice si sa reaminteasca celor care sunt deja autorizati, dispozitiile legilor … si AS PROPUNE CA CEL PUTIN LA PRESCHIMBAREA PERMISELOR DE ARME SI MUNITII, DETINATORII SA FIE SUPUSI UNEI NOI TESTARI , CU CHESTIONARELE EXAMINARII IN URMA EFECTUARII CURSURILOR DE ARME SI MUNITII LA SOCIETATILE AUTORIZATE SI CINE NU IA TESTUL SA I SE SUSPENDE DREPTUL DE DETINERE, iar DACA NU IA EXAMENUL IN TERMEN DE 6 LUNI DE ZILE, SA I SE ANULEZE PERMISUL DE ARMA , iar redobandirea altui permis sa se faca NUMAI CU EFECTUAREA ALTUI CURS DE ARME SI MUNITII , la societatile autorizate ptr astfel de cursuri .
Exact ca si la circulatie, exista detinatori de permise de arme si munitii foarte vechi … care efectiv au uitat si nu mai au habar de ea lege, de ele norme legale si de conditiile minime detinerii armelor si munitiilor si de aceia ori nu le respecta ori efectiv nici nu mai stiu daca ele mai exista .