
Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Bistrița-Năsăud au desfășurat, marți, acțiuni de verificare a modului de efectuare a operațiunilor cu produse destinate protecției plantelor și a condițiilor în care se desfășoară aceste operațiuni de către agenții economici și persoane fizice.
Astfel, în baza planului național de acțiune FITOS 2025, polițiștii împreună cu reprezentanți ai Oficiului Fitosanitar Bistrița-Năsăud au efectuat 14 controale la operatori economici și persoane fizice din Bistrița și Lechința.
În urma activităților derulate, au fost aplicate două sancțiuni contravenționale cu avertisment și au fost constatate 6 infracțiuni la regimul protecției mediului, la regimul substanțelor periculoase și la regimul precursorilor de explozivi restricționați.
Totodată, în cadrul acțiunii au fost indisponibilizate 24 de tone de precursori de explozivi restricționați deținuți ilegal, 28 de tone de îngrășăminte chimice depozitate necorespunzător, 27 de litri și 3 kilograme de produse de produse de protecție a plantelor cu termenul de valabilitate expirat.


