Contractele de prestări servicii pentru deszăpezirea şi combaterea poleiului pe drumurile judeţene în perioada noiembrie 2013 – martie 2014 au fost semnate de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, săptămâna trecută. Valoarea totală finală a celor cinci contracte este de aproximativ 1,96 milioane lei, fără TVA, faţă de 2,1 milioane lei, fără TVA, cât a estimat conducerea administraţiei judeţene.

Cele cinci contracte au fost împărţite frăţeşte celor trei firme participante la licitaţie. Este vorba de SC Dimex 2000 Company SRL, SC Frasinul SRL şi SC LDP SA Bistriţa, firmele de casă ale CJ BN.

În fiecare an iarna ne ia pe nepregătite oricât de târziu ar veni. Acest lucru se confirmă în special la drumari, care întotdeauna sunt surprinşi de primele ninsori. Pe lângă asta, ei sunt „ajutaţi” însă şi de somnul adânc al autorităţilor care, cel puţin în judeţul nostru, nu s-au grăbit foarte tare să scoată la licitaţie contractul pentru lucrările de deszăpezire a drumurilor judeţene pentru iarna 2013 – 2014.

Licitaţia a fost lansată abia la jumătatea lunii septembrie, iar norocul administraţiei judeţene a fost că până la finele acestei luni nu a căzut nici măcar un fulg de zăpadă, iar temperaturile au fost cu puţin peste limitele normale din această perioadă astfel încât nici polei nu a fost pe şosele.

Suma pusă la bătaie de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud pentru contractele aferente iernii care deja şi-a arătat colţii în România, este de 2,1 milioane lei, fără TVA.

 

Anunţ lansat pe 14 septembrie

Anunţul pentru licitaţie a fost lansat de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud pe data de 14 septembrie, data publicării lui pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).

Administraţia judeţeană a estimat per total contractul la 2.155.441 lei, fără TVA, şi a fost împărţit în cinci loturi. Deci teoretic aveau şanse de câştig cinci firme care prestează lucrări în domeniu.

Conform anunţului publicat pe SEAP, valoarea contractului pentru lotul 1 – zona Bistriţa – a fost estimată la 422.384 lei, fără TVA, iar valoarea garanţiei care trebuia depusă de ofertanţi s-a ridicat la 5.000 lei. În cazul celui de-al doilea lot – zona Beclean –contractul a fost estimat la 649.426 lei, fără TVA, pentru care a trebuit depusă o garanţie de 7.800 lei. Contractul pentru lotul 3 – zona Năsăud – a fost estimat la 324.862 lei, fără TVA, garanţia solicitată fiind de 3.900 lei, iar pentru lotul 4 – zona Şieu – valoarea contractului este una apropiată, de 368.234 lei, fără TVA, garanţia fiind de 4.400 lei. Pentru cel de-al cincilea lot valoarea estimată a contractului a fost de 390.535 lei, fără TVA, iar garanţia de 4.700 lei.

Pentru a preveni eventuale contestaţii, conducerea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud a recurs la o strategie: a prevenit posibilii contestatari că, în cazul în care acţiunile lor vor fi respinse de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), garanţiile de participare depuse vor fi reţinute.

Nu a fost însă cazul, întrucât doar trei companii şi-au depus ofertele de participare pentru cele cinci loturi şi toate trei au fost mulţumite prin atribuirea de contracte. Două dintre ele – SC Dimex 2000 Company SRL şi SC LDP SA au primit câte două contracte, fiecare dintre ele având de deszăpezit drumurile judeţene din câte două zone.

 

Cinci loturi, trei ofertanţi

Cele trei firme care şi-au exprimat intenţia de a obţine contractele de prestări servicii pentru deszăpezirea şi combaterea poleiului pe drumurile judeţene în perioada noiembrie 2013 – martie 2014 sunt mai exact SC Dimex 2000 Company SRL Rebrişoara, SC Frasinul SRL Anieş şi SC LDP SA Bistriţa.

Mai precis, SC Dimex 2000 Company SRL a depus oferte pentru loturile 1, 2, 3 şi 5, adică pentru zona Bistriţa, zona Beclean, zona Năsăud şi zona Lechinţa. Acesteia i s-au atribuit două loturi – Năsăud şi Lechinţa. Astfel pentru zona Năsăud, oferta SC Dimex 2000 Company SRL s-a ridicat la 293.297,15 lei, fără TVA, iar pentru zona Lechinţa oferta a fost de 351.216,92 lei, fără TVA. Astfel, în conturile firmei din Rebrişoara vor intra nu mai puţin de 644.514 lei, fără TVA.

SC Frasinul SRL Anieş a depus oferte pentru loturile 1 şi 4 – zona Bistriţa şi zona Şieu. Cu o ofertă de 346.472,98 lei, fără TVA, şi-a adjudecat lotul 4 – zona Şieu.

Cel de-al treilea participant la licitaţie – SC LDP SA Bistriţa a depus oferte pentru toate cele cinci loturi, dar de câştigat a câştigat două: lotul 1 – zona Bistriţa, cu 414.177,62 lei, fără TVA, şi lotul 2 – zona Beclean, cu 554.528,17 lei, fără TVA. Astfel, în conturile firmei al cărui acţionar unic este Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud vor intra 968.705,79 lei, fără TVA.

Cele cinci contracte de prestări servicii pentru deszăpezirea şi combaterea poleiului pe drumurile judeţene pentru iarna 2013 – 2014 au fost semnate pe 27 noiembrie şi vor expira pe data de 15 martie anul viitor. Astfel că cele trei firme bistriţene vor avea grijă în această iarnă ca pe cei aproximativ 750 de kilometri de drumuri judeţene din Bistriţa-Năsăud să nu fie pic de zăpadă ori polei, indiferent de condiţiile meteorologice.

 

LDP SA, favorită la deszăpeziri! Nici Frasinul nu se poate plânge

În iarna 2012 – 2013, contractele pentru cele cinci loturi unde trebuiau să se desfăşoare lucrările de deszăpezire şi combatere a poleiului pe drumurile judeţene au fost câştigate de o sigură firmă. Este vorba de SC Lucrări Drumuri şi Poduri SA, firmă aflată în administrarea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, care a câştigat de pe urma acestor contracte nu mai puţin de 1.953.112,57 lei, fără TVA.

LDP SA a câştigat însă şi în 2011 astfel de contracte pentru lucrări de deszăpezire. Astfel, la licitaţi organizată în toamna acelui an pentru iarna 2011 – 2012, trei din cele cinci contracte au fost adjudecate de SC LDP SA, valoarea cumulată a acestora fiind de peste 1,25 milioane lei, fără TVA. Celelalte două contracte au fost adjudecate de alte două firme, abonate la banii publici, SC Diferit SRL din Cluj Napoca şi SC Frasinul SRL din Anieş (366.867 lei, fără TVA).

Pentru deszăpezirea drumurilor din Bistriţa-Năsăud din iarna 2010 – 2011, SC Frasinul SRL a primit două loturi în valoare de 277.584 lei, fără TVA, respectiv 330.37 lei, fără TVA.

 

Liana Mureşan

redactie@gazetadebistrita.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.