Aproape 70 de milioane de euro a încasat din bani publici compania lui Ioan Scurtu – SC Dimex 2000 Company SRL din Rebrişoara, începând din anul 2007. Mare parte din sumă, peste 66 milioane de euro sunt bani din contracte câştigate în urma licitaţiilor organizate de administraţiile locale, cele mai multe din Bistriţa-Năsăud, unde firma lui Scurtu are destul de mare trecere.

 

În perioada 2007 – 2015, SC Dimex 2000 Company SRL şi-a adjudecat nu mai puţin de 119 contracte din licitaţiile publice organizate de autorităţile locale şi judeţene, dar şi instituţii ale statului din judeţ şi din ţară. Valoarea totală a acestor contracte este 66.259.843 euro. Alte 9 contracte au fost obţinute prin atribuire directă, valoarea acestora fiind de 87.729 euro.

 

Primăria Bistriţa: 1,4 milioane euro

Firma lui Ioan Scurtu a prins de-a lungul anilor trei contracte de la Primăria Bistriţa, în valoare totală de aproximativ 1,4 milioane euro.

Astfel primul contract a fost câştigat în 2010 şi se referea la reabilitarea termică a unor clădiri de locuit. Valoarea a fost una modică de-a dreptul, de doar 3.893 euro, în condiţiile în care suma a fost în final împărţită cu alte două firme cu care a participat în asociere la licitaţia respectivă – TCI Contractor General SA şi Imobil Dan SRL.

Un al doilea contract, ceva mai consistent, a fost adjudecat de Dimex 2000 Company SRL, de la municipalitatea bistriţeană, în decembrie 2013, pentru amenajare şi modernizare străzi în zonele cu locuinţe noi. Licitaţia a fost împărţită în mai multe loturi, Dimex câştigând unul dintre ele, valoarea contractului ridicându-se la 147.035 euro.

În 2014, firma lui Ioan Scurtu îşi adjudecă un al treilea contract scos la licitaţie de Primăria Bistriţa, care viza reabilitarea termică a unor blocuri de locuit de pe raza municipiului. Pentru aceste lucrări, firmei i-a intrat în conturi 1.247.425 euro.

 

De la Năsăud a încasat 1,3 milioane euro

De la Primăria Năsăud, Dimex 2000 Company SRL a reuşit să pună „mâna” pe 9 contracte scoase la licitaţie în perioada 2008 – 2014, de pe urma cărora a câştigat peste 1,3 milioane euro.

Primul contract pe care l-a câştigat de la administraţia năsăudeană firma lui Ioan Scurtu, a fost în valoare de 446.116,53 euro şi a avut drept obiect întocmirea documentaţiei şi execuţie de lucrări pentru transformarea căminului de nefamilişti în bloc de locuinţe sociale cu 25 de apartamente/garsoniere.

În 2007, Primăria Năsăud a scos la licitaţie contractul pentru închirierea unor utilaje de deszăpezire a străzilor şi trotuarelor în sezonul rece 2007 – 2008. Contractul însă a fost semnat abia pe 2 noiembrie 2009, conform datelor înscrise pe SEAP, numărul anunţului de atribuire fiind 92742/02.11.2009. În aceeaşi zi Dimex a semnat încă un contract similar, de închiriere utilaje pentru deszăpezire a străzilor şi trotuarelor, dar pentru sezonul rece 2009 – 2010, numărul anunţului de atribuire postat pe SEAP fiind 92745/02.11.2009. Culmea este faptul că numărul contractului este unul şi acelaşi – 15816 /02.11.2009. În ceea ce priveşte suma menţionată în ambele anunţuri de atribuire, aceasta se ridică la 84.000 lei, adică 19.555 euro.

Un an mai târziu, fix pe data de 2 noiembrie 2010, Dimex 2000 Company SRL mai prinde un contract scos la licitaţie de Primăria Năsăud. Este vorba de lucrările de amenajare a unor spaţii verzi de pe raza oraşului, contract care s-a ridicat la 138.493 euro.

În iulie 2011 vine rândul unui nou contract, în valoare de 47.540 euro, pentru realizarea unor lucrări de sistematizare pe verticală şi racorduri pentru utilităţi la un bloc de locuinţe ANL de pe str. Iacob Mureşianu.

După încă aproximativ doi ani, în mai 2013, firma lui Scurtu câştigă un nou contract pentru reparaţii ale unor drumuri din Năsăud, în valoare de 17.191 euro.

În luna august 2013, Dimex 2000 Company SRL prinde un nou contract de la Primăria Năsăud, pentru lucrările de reabilitare şi modernizare a policlinicii. Banii pe care firma lui Ioan Scurtu i-a primit de data aceasta se ridică la 190.662 euro. Aproximativ un an mai târziu, în iulie 2014, la acelaşi obiectiv apar lucrări suplimentare, motiv pentru care administraţia năsăudeană a scos la licitaţie un nou contract. Contract care a fost adjudecat cu suma de 62.038 euro, tot de Dimex.

Spre finele lunii decembrie din 2013, chiar înainte cu o zi de Ajunul Crăciunului, Dimex 2000 Company SRL este binecuvântată cu un nou contract de administraţia năsăudeană, în valoare de 362.079 euro. În schimbul acestei sume, firma din Rebrişoara a avut drept misiune să modernizeze o stradă din cartierul Liviu Rebreanu, în lungime de 1,7 km.

 

De la Parva au curs multe milioane de euro

Bani foarte frumoşi a câştigat Ioan Scurtu prin firma pe care o deţine şi de la Primăria Parva, în perioada 2007 – 2014, şi în acest caz vorbim de aproape 7 milioane de euro din bani publici.

Astfel, în noiembrie 2007, Dimex 2000 Company SRL câştigă un contract în valoare de 220.463 euro, pentru amenajarea unui drum din comuna Parva.

Circa trei ani mai târziu, în ianuarie 2011, firma lui Ioan Scurtu prinde un contract deosebit de bun, în valoare de 2.000.407 euro. Pentru aceşti bani, Dimex a prestat lucrări de construcţii a reţelei de canalizare.

În iulie 2012, vine rândul unui nou contract zdravăn care intră în portofoliul firmei din Rebrişoara, care s-a ridicat la 1.330.751 euro. De data aceasta, Dimex a avut drept misiune să realizeze un drum forestier.

După încă un an, în august 2013, aceeaşi firmă câştigă un contract în valoare de 1.408.656 euro de la Primăria Parva, pentru proiectare şi execuţie de lucrări de îmbunătăţiri funciare.

De asemenea, firma lui Ioan Scurtu a câştigat un contract de la aceeaşi primărie şi în noiembrie 2014, pentru lucrări de construcţii de drumuri comunale. De pe urma acestui contract în conturile Dimex 2000 Company SRL au intrat 1.914.385 euro. Însă asta nu a fost tot fiindcă după circa o lună, Dimex reuşeşte să mai câştige un contract scos la licitaţie de Primăria Parva, în valoare de 108.470 euro. În schimbul acestor bani, firma lui Ioan Scurtu a reabilitat centrul turistic din comună.

 

Şi de la Romuli au intrat milioanele

Nu mai puţin de 11 contracte au fost adjudecate de Dimex 2000 Company SRL de la Primăria Romuli, în perioada 2007 – 2014, de pe urma cărora a încasat aproximativ 5,6 milioane euro. Astfel în 2007, firma lui Scurtu prinde un contract în valoare de 728.132 euro pentru lucrări de reabilitare a drumului forestier de pe Strâmba. În 2009, câştigă un contract ceva mai mititel, de doar 70.961 euro pentru realizarea unei baze sportive multifuncţionale din comună.

Pe data de 26 august 2010, firma lui Scurtu îşi adjudecă nu mai puţin de cinci contracte, toate acestea făcând parte dintr-un proiect integrat finanţat din fonduri europene. Unul dintre aceste contracte a avut o valoare de 778.542 euro, pentru lucrări de alimentare cu apă a comunei Romuli. De asemenea, pentru lucrările de canalizare a mai încasat alţi 918.707 euro. Un al treilea contract a fost în valoare de 207.896 euro, pentru lucrări de modernizare a căminului cultural. Cel de-al patrulea contract s-a referit la construirea unei grădiniţe şi a avut o valoare de 46.490 euro, iar cel de-al cincilea contract s-a ridicat la 33.678 euro pentru execuţia unui drum. Pentru acelaşi proiect integrat, Dimex câştigă încă două contracte, pentru lucrări suplimentare, pe data de 20 martie 2013, care i-a mai adus în conturi încă 55.754 euro, respectiv 41.258 euro.

În 2012, aceeaşi firmă îşi adjudecă de la administraţia locală din Romuli şi contractul pentru construirea unui drum forestier, în valoare de 1.344.781 euro.

În aprilie 2014, Dimex 2000 Company SRL prinde un nou contract la Romuli, pentru lucrări de îmbunătăţiri funciare, de pe urma căruia în conturi i-au mai intrat încă 1.355.452 euro.

Consiliul Județean vrea să afle părerea cetățenilor cu privire la calitatea serviciilor pe care le oferă

Pic cu pic se face rai

Aceeaşi companie a încasat bani frumoşi şi de la Primăria Budeşti, unde a reuşit să câştigat în 2011 un contract pentru modernizarea unor drumuri, în valoare de 2.137.216 euro. În acelaşi an, Dimex şi-a adjudecat un contract foarte bun scos la licitaţie de Primăria Cetate. Astfel, pentru lucrări de modernizare a infrastructurii rutiere locale, firma din Rebrişoara a încasat de la această primărie 1.489.340 euro.

Nu mai puţin de 2.290.039 euro a încasat firma lui Ioan Scurtu şi de la Primăria Poiana Ilvei, însă pentru un contract câştigat în aprilie 2014. Pentru aceşti bani, Dimex a efectuat lucrări de construcţie a reţelei de canalizare şi o staţie de epurare din comună.

Un alt contract câştigat în 2014 de la Primăria Rebra i-a adus firmei lui Scurtu încă 169.629 euro, pentru servicii de proiectare, asistenţă tehnică şi execuţie de lucrări de modernizare a unor străzi şi trotuare.

De la Primăria Prundu Bîrgăului, Dimex 2000 Company SRL a încasat circa 1,5 milioane de euro de pe urma a două contracte adjudecate aici. Astfel, în 2013 a câştigat un contract în valoare de 1.18.070 euro pentru construcţia unui drum forestier, iar un an mai târziu a prins un contract în valoare de 246.882 euro pentru modernizarea unei străzi din comună.

Tot două contracte a câştigat şi de la Primăria Rebrişoara, de pe urma cărora Dimex a încasat circa două milioane de euro. Astfel, un prim contract, în valoare de 511.154 euro, şi l-a adjudecat în 2007, pentru lucrări de pavare şi asfaltare.

Cinci ani mai târziu, la finele lui 2012, firma lui Scurtu câştigă un contract în valoare de 1.379693 euro pentru construirea unui drum forestier.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.