Inspectorii de muncă de la Corpul de Control – Relaţii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bistriţa-Năsăud au verificat un număr de 20 societăţi comerciale care au puncte de lucru în judeţ şi care desfăşoară activitate în domeniul construcţiilor. În urma acestui control, inspectorii de muncă au aplicat în total 33 de sancţiuni contravenţionale, respectiv 24 avertismente şi 9 amenzi în valoare de 28.000 lei.

La sfârşitul lunii octombrie, inspectorii de muncă de la Inspectoratul Teritorial de Muncă al judeţului Bistriţa-Năsăud au desfăşurat acţiuni de control la angajatorii de pe raza judeţului cu activitate în domeniul – construcţii civile şi industriale, drumuri şi poduri, acţiune desfăşurată în cadrul campaniei “Campaniei Naţionale privind verificarea respectării prevederilor legale referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă precum şi identificarea cazurilor de muncă fără forme legale, în activitatea desfăşurată în domeniul construcţiilor“.

Prin acţiunile de control efectuate s-a urmărit modul în care angajatorii respectă prevederile legale cu privire la angajarea şi salarizarea personalului, organizarea activităţii de securitate şi sănătate în muncă, pregătirea şi instruirea personalului, supravegherea stării de sănătate a angajaţilor, asigurarea măsurilor de protecţie privind lucrul la înălţime, asigurarea măsurilor de protecţie împotriva pericolului de electrocutare, precum şi cele referitoare la asigurarea măsurilor de protecţie la lucrările de săpături.
Astfel, inspectorii de muncă de la Corpul de Control – Relaţii de muncă au verificat un număr de 20 societăţi comerciale care au puncte de lucru în judeţ şi care desfăşoară activitate în domeniul construcţiilor. La 8 dintre aceşti angajatori au fost identificate 12 persoane care prestau activitate fără a avea întocmite contracte individuale de muncă anterior începerii activităţii, fapt pentru care respectivii angajatori au fost sancţionaţi cu 8 amenzi contravenţionale în cuantum de 18 000 lei. S-au aplicat 7 avertismente şi s-au dispus 37 de măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate.
Inspectorii de muncă din cadrul Direcţiei de Securitate şi Sănătate în Muncă au efectuat acţiuni specifice de control la 17 societăţi comerciale care au construcţiile ca profil de activitate. Au fost constatate 30 deficienţe pentru remedierea cărora au fost dispuse tot atâtea măsuri de intrare în legalitate. Au fost sancţionaţi contravenţional 18 dintre angajatorii controlaţi, fiind aplicate 17 avertismente şi o amendă în valoare de 10 000 lei.
 
S-a dispus oprirea din funcţiune a 3 unităţi, 6 locuri de muncă şi a două echipamente tehnice. Deficienţele frecvent constatate în acest domeniu de competenţă al instituţiei au fost următoarele: instrucţiunile proprii nu conţin toate particularităţile activităţilor desfăşurate; lucrătorii desemnaţi nu îndeplinesc cerinţele minime de pregătire în domeniul SSM; unii lucrători nu au examenele medicale periodice efectuate în termenul legal; lucrători care nu poartă echipamentul individual de protecţie din dotare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.