Săptămâna trecută a fost dat publicităţii un raport care prezintă activitatea concretă a deputaţilor şi senatorilor în sesiunea parlamentară februarie – iunie 2009. Deputaţii bistriţeni se află poziţionaţi în a doua jumătate a clasamentului, potrivit raportului, cea mai slabă prezenţă la lucrările Camerei Deputaţilor având-o liberalul Ioan Ţintean, cu doar 12%.

Parlamentarii au fost, din nou, sub lupa Institutului de Politici Publice (IPP), care şi-a propus anul acesta să monitorizeze cu foarte mare atenţie activitatea parlamentarilor din mandatul 2008 – 2012.
Deputaţii bistriţeni au înregistrat în această sesiune parlamentară o medie a prezenţei de 57%.

Botiş, cel mai conştiincios dintre bistriţeni

Deputatul care reprezintă bistriţenii din Colegiului 1 al judeţului Bistriţa-Năsăud, Ioan Nelu Botiş, a fost cel mai conştiincios, dacă putem spune aşa, având în vedere locul ocupat în clasament – 131. Astfel, el a avut cele mai multe prezenţe dintre aleşii bistriţeni la lucrările Camerei Deputaţilor din această sesiune parlamentară. Deputatul a înregistrat 250 de prezenţe din cele 311 necesare pentru voturile finale, prezenţa sa fiind de 80%.
Deputatul Botiş este membru al Comisiei pentru muncă şi protecţie social, alături de alţi 18 deputaţi, reprezentanţi ai tuturor partidelor parlamentare. Potrivit raportului IPP, Comisia s-a întrunit în 47 de şedinţe în cadrul sesiunii februarie – iunie 2009, dar pe pagina de internet nu sunt publicate informaţii, exceptând ordinea de zi, referitoare la trei şedinţe ale comisiei. Un număr de nouă şedinţe nu furnizează niciun fel de informaţii referitoare la prezenţă; în procesele verbale se aduce la cunoştinţa IPP că deputaţii au avut pe ordinea de zi a acestor nouă şedinţe – studiu individual asupra proiectelor aflate pe agenda de lucru a comisiei. În cele 35 de şedinţe unde IPP deţine informaţii la lucrările comisiei, au fost prezenţi toţi membrii comisiei – excepţie Marian Sârbu – sau în puţine cazuri motivaţi de drept pentru deplasări externe. Ministrul PSD+PC – Marian Sârbu a participat la o singură şedinţă a lucrărilor comisiei: mai precis, în data de 8 aprilie 2009. IPP precizează că membrii Guvernului ce deţin şi funcţie de parlamentar sunt motivaţi de drept de la activităţile Parlamentului României.
În sesiunea parlamentară februarie-iunie 2009, comisia a fost sesizată în fond cu un număr de 140 de iniţiative legislative, întocmindu-se 124 de rapoarte. De asemenea au fost finalizate 57 de avize.

Ioan Nelu Botiş a avut de la începutul activităţii sale parlamentare 14 declaraţii politice, 9 propuneri legislative şi 37 de întrebări şi interpelări.

Oltean îl secondează pe Botiş

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, democrat-liberalul Ioan Oltean, se situează pe locul 174 în acest clasament, fiind pe locul al doilea între bistriţeni. Alesul Colegiului 3 din Bistriţa-Năsăud a avut o prezenţă de 217 din 311 la voturile finale, adică 70%.

Deputatul Ioan Oltean este şi membru al Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, unde a înregistrat 38 de absenţe dintr-un total de 47 de şedinţe ale comisiei, el fiind în capul listei absenţilor de la lucrările acesteia. Lista absenţilor a fost întocmită conform proceselor verbale încărcate pe internet, fiind astfel prezentată situaţia parlamentarilor care nu au participat la lucrările şedinţei, care potrivit informaţiilor din documentele existente nu erau motivaţi şi nici nu erau însărcinaţi cu alte activităţi ale Camerei Deputaţilor.
Calitatea de vicepreşedinte al partidului a deputatului Ioan Oltean, se spune în raportul IPP, justifică parţial existenţa unor absenţe în contextul politic al sesiunii trecute, dar neparticiparea la lucrările comisiei în proporţie de 81% nu are niciun fel de justificare. IPP precizează, de asemenea, că deputatul Ioan Oltean este membru într-o singură comisie permanentă a Camerei Deputaţilor.
Această comisie s-a întrunit în 47 de şedinţe conform informaţiilor publicate în pagina de internet şi a depus 88 de rapoarte.
Deputatul Ioan Oltean a avut de la începutul acestui mandat 11 declaraţii politice, 12 propuneri legislative, o întrebare (interpelare).

Radu Moldovan, al treilea

Deputatul Emil Radu Moldovan, reprezentantul bistriţenilor din Colegiul 2, ocupă locul 186 în acest clasament al absenţilor cu o prezenţă de 211 din 331 la voturile finale – 68%. Emil Radu Moldovan face parte din Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI, dar şi din Comisia de validare a Camerei Deputaţilor, despre care IPP nu aminteşte în acest raport.

De asemenea, deputatul bistriţean a înregistrat până acum patru declaraţii politice, a depus şapte iniţiative legislative şi patru întrebări şi interpelări.

Ţintean, cel mai absent

Potrivit raportului IPP, deputatul Ioan Ţintean a înregistrat o prezenţă de 37 din 311 voturi finale – 12% – situându-se astfel pe locul 323.

Ioan Ţintean a făcut parte până în 4 martie 2009 din Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii, şi este membru al Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI.
Potrivit raportului IPP, Ioan Ţintean a absentat la două şedinţe în perioada în care a făcut parte din Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii – 25 februarie şi 3 martie.
De la începutul mandatului deputatul liberal a avut patru declaraţii politice, şase propuneri legislative, patru întrebări şi interpelări şi şase moţiuni.

246 de legi votate şi promulgate

Totalul iniţiativelor legislative – 879 din care la începutul sesiunii februarie – iunie existau 528, iar în cursul sesiunii februarie – iunie au fost înregistrate 351. În sesiunea parlamentară februarie – iunie 2009 au fost votate 631 de iniţiative legislative, din care pentru 554 Camera Deputaţilor a fost Cameră decizională. Din cele 631 iniţiative legislative votate în actuala sesiune, 273 iniţiative legislative au fost elaborate de Guvern (199 proiecte de legi pentru aprobarea Ordonanţelor de Urgenţă ale Guvernului, 18 proiecte de legi pentru aprobarea Ordonanţelor Guvernului, 56 proiecte de legi iniţiate de Guvern). Dintre alte 358 de propuneri legislative doar trei au devenit legi, majoritatea aflându-se încă în proces legislative.

În anul 2009 au fost promulgate 246 legi – 18 dintre ele provin din iniţiativele legislative dezbătute şi votate de Camera Deputaţilor în sesiunea septembrie – decembrie 2008, iar 228 provin din iniţiativele legislative dezbătute şi votate de Camera Deputaţilor în sesiunea februarie – iunie 2009.
În sesiunea parlamentară februarie – iunie 2009 deputaţii au adresat 584 de interpelări, 143 din acestea nu au primit niciun răspuns la încheierea sesiunii. Potrivit IPP, 24% din interpelările adresate în plenul Camerei Deputaţilor nu au primit răspuns.

Liana Mureşan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.