Un bărbat din județul Constanța a fost arestat preventiv luna trecută, după ce, anul trecut, i-a lăsat cu ochii în soare pe 17 cetățeni din Bistrița-Năsăud, crescători de animale, cărora le-a cumpărat, chipurile, sute de oi, dar pe care a “uitat” să le mai plătească. Prejudiciul în dosarul cercetat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița se cifrează la peste 160.000 de lei.

În luna aprilie, polițiștii bistrițeni comunicau că un bărbat din Hârșova, județul Constanța, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce în anul 2018 ar fi achiziționat circa 280 de oi de la un bărbat din Căianu Mic, pe care nu le-ar fi achitat, prejudiciul cifrându-se la peste 72.000 lei.

“În urma cercetărilor și investigațiilor efectuate a reieșit faptul că bărbatul, în cursul anului 2018, în calitate de reprezentant al unei societăți comerciale, l-ar fi indus în eroare pe un bărbat din Căianu Mic, de la care ar fi cumpărat 279 de oi și nu ar mai fi achitat contravaloarea stabilită, respectiv suma de 72.540 de lei”, se arăta într-un comunicat din luna aprilie, transmis de IPJ Bistrița-Năsăud.

La acea vreme urma ca procurorii să dispună o măsură preventivă  asupra acestuia.

La o luna distanță, anchetatorii au cerut însă arestarea preventivă a constănțeanului, căruia nu doar bărbatul din Căianu Mic i-a căzut în plasă, ci și alți crescători de animale, acțiuni pe care acesta le-a întreprins în anii care au urmat.

Măsura preventivă a fost admisă de Judecătoria Bistrița și a rămas definitivă după contestația formulată de constănțean și respinsă de judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Bistrița-Năsăud.

A luat oile și s-a evaporat, fără să plătească

Gazeta de Bistrița a intrat în posesia încheierii penale, din care reies aspecte interesante.

Pe lângă informațiile transmise oficial de Poliție, prin comunicatul de presă, din încheierea penală, în rezumat de altfel, reiese faptul că respectivul constănțean, Șaban Regep Genghis pe numele său, a continuat achiziția de ovine din satele județului Bistrița-Năsăud fără să achite contravaloarea animalelor, și după 2018.

Astfel, potrivit documentului instanței, din actele de urmărire penală în efectuate cauză a rezultat faptul că există probe și indicii temeinice care conturează suspiciunea rezonabilă că inculpatul Șaban Regep Genghis, reprezentant al unei PFA cu sediul în oraș Hârșova județul Constanța și în calitate de cumpărător a indus în eroare mai multe persoane de pe raza județului nostru, respectiv din Gledin, Sântioana, Albeștii Bistriței și Sebiș, cărora le-a prezentat în mod fals că intenționează să le achite prețul stabilit în urma achiziționării de ovine în termen de 5-7 zile lucrătoare, suma totală cifrându-se la 160.444 lei.

A acționat în mai multe județe! Prejudiciul, mai mare decât cel consemnat

Potrivit procurorilor, constănțeanul nu a acționat în acest mod doar în Bistrița-Năsăud, ci și în alte județe din țară, având același mod de operare, astfel că prejudiciul este clar mult mai mare decât cel estimat de procurori până în acest moment, care rețin în documentul prin care propun instanței arestarea preventivă a bărbatului, doar fapte din 2020. Dacă adăugăm și suma comunicată de polițiști, prejudiciul – doar ce știm noi până acum, informații oficiale în posesia cărora a intrat Gazeta de Bistrița – se ridică la cel puțin un sfert de milion de lei numai în Bistrița-Năsăud.

Șaban, pericol public, trimis după gratii

Deși avocații au încercat să-l scape de gratii pe constănțean, judecătorii nu i-au dat nicio șansă, fiindcă, spun aceștia, probele deținute de anchetatori sunt suficient de puternice și indică faptul că bărbatul ar fi comis infracțiunile.

“Astfel, din analiza actelor de la dosarul penal reiese că, în speță, nu există nicio cauză care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale, prev. de art. 16 C.pr.pen., față de inculpat fiind pusă în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, faptă prevăzută și sancționată de dispozițiile art. 244 alin. 1 Cod Penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod Penal (17 acte materiale).

Referitor la condiția existenței probelor din care să rezulte suspiciunea rezonabilă care inculpatul a săvârșit infracțiunea de care este acuzat, judecătorul reține că și aceasta este îndeplinită în prezenta cauză.

Cu titlu preliminar, trebuie precizat că pentru a stabili dacă în cauză se poate reține «presupunerea rezonabilă» că inculpatul a săvârșit faptele de care este acuzat, judecătorul trebuie să prelucreze datele existente și care constituie rezultatul cercetărilor efectuate, iar pe baza deducțiilor și raționamentelor logice să stabilească dacă se poate admite în mod prealabil, drept posibil și real, ca persoana față de care se efectuează urmărirea penală a săvârșit faptele. (…)

În cauza dedusă judecății, probele administrate până în prezent sunt suficient de puternice pentru a naște o suspiciune rezonabilă că inculpatul a avut intenția directî de a înșela persoanele vătămate.

Faptele în discuție au fost recunoscute și asumate de către inculpat, acesta arătând că intenționează să se împace cu părțile vătămate și să le achite prejudiciile cauzate.

Contrar celor susținute de apărătorii inculpatului, faptele comise de acesta întrunesc elementele de tipicitate a infracțiunii de înșelăciune, care au constat în acțiuni repetate de inducere în eroare a persoanelor vătămate, deci din acțiuni frauduloase de amăgire, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase. Astfel, din actele de urmărire penală efectuate în cauză a rezultat faptul că există probe și indicii temeinice care conturează suspiciunea rezonabilă că inculpatul Șaban Regep Genghis, reprezentant al PFA XX cu sediul în oraș Hârșova, strada XX, județul Constanța și în calitate de cumpărător, având rezoluție infracțională unică a indus în eroare mai multe persoane vătămate de pe raza județului Bistrița-Năsăud, respectiv din loc. Gledin, Sântioana, Albeștii Bistriței și Sebiș, prezentându-le în mod fals că intenționează să le achite prețul stabilit în urma achiziționării de ovine în termen de 5-7 zile lucrătoare, suma totală cifrându-se la 160.444 lei.

Constatăm că acesta și-a format o adevărată îndeletnicire de a înșela proprietari de ovine prin același mod de operare, activitatea sa infracțională întinzându-se pe raza mai multor județe din țară. (…)

Ca atare, raportat la gravitatea faptelor, la rezultatul produs, la modul și circumstanțele în care au fost comise, la numărul mare de persoane, la prejudiciul cauzat acestora, dar și restul datelor ce caracterizează persoana inculpatului, privarea de libertate a acestuia apare ca fiind necesară pentru înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică, pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal și pentru prevenirea săvârșirii unei alte infracțiuni. (…)

În opinia noastră singura modalitate de a-l împiedica pe inculpat să mai comită fapte de natură penală este privarea sa de libertate”, arată judecătorul de drepturi și libertăți în încheierea penală, acesta precizând totodată că măsura preventivă aplicată este proporțională cu faptele comise de constănțean.

Plus încă 30 de zile

Cele 30 de zile de arestare preventive aplicate în luna mai s-au scurs deja, procurorii solicitând prelungirea măsurii cu alte 30 de zile, cerere admisă de judecătorii de drepturi și libertăți de la Judecătoria Bistrița, cât și de la Tribunalul Bistrița-Năsăud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.