Consiliul Local al municipiului Bistrița a adoptat, în ședința sa ordinară, Hotărârea privind stabilirea costului mediu lunar de întreținere și a contribuției lunare datorate de persoanele vârstnice îngrijite în Căminul pentru Persoane Vârstnice Bistrița pentru anul 2025.

Astfel, costul mediu lunar de întreținere pentru o persoană vârstnică în cadrul căminului va fi de 4.904 lei. În ceea ce privește contribuția datorată de beneficiari, aceasta este stabilită la 1.250 lei lunar pentru persoanele vârstnice autonome și semidependente.

Contribuția lunară de întreținere poate fi acoperită astfel:

  • Persoanele vârstnice care au venituri vor plăti 60% din valoarea veniturilor lunare, dar nu vor depăși suma de 1.250 lei.
  • Diferența va fi achitată de susținătorii legali ai acestora, în cazul în care venitul lunar pe membru de familie depășește salariul minim brut pe economie.
  • În cazul în care nici persoana vârstnică, nici susținătorii legali nu pot acoperi întreaga sumă, consiliile locale ale localităților de domiciliu ale acestora vor suporta diferența, conform reglementărilor legale în vigoare.

De asemenea, hotărârea clarifică tipurile de venituri care sunt luate în calcul la stabilirea contribuției, inclusiv pensiile, salariile, indemnizațiile și alte ajutoare sociale.

Contribuțiile se vor putea plăti la Caseria Direcției de Asistență Socială Bistrița sau prin mijloace electronice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.