În Bistrița, pe str. Toamnei, va fi clădit un campus universitar pentru studenți, a anunțat președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan. Proiectul este aprobat și se află în faza de contractare.

„Clădirea de pe str. Toamnei a fost eliberată, după ce am ridicat 14 case de tip familial, Bistrița-Năsăud fiind județul fără niciun copil în orfelinate.

Așadar, clădim un campus universitar pentru studenți, în urma parteneriatului sănătos dintre Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș.

Această universitate și-a deschis porțile în județul nostru în anul universitar 2022-2023, iar acum a treia generație de tineri se pregătește pentru a acorda îngrijire medicală, la specializările: asistență medicală generală, farmacie și tehnică dentară”, a transmis Radu Moldovan, pe pagina sa oficială de Facebook.

Obiectivele proiectului:

• Reabilitarea, modernizarea, extinderea spațiilor de studiu și echiparea clădirii UMFST – Extensia Bistrița;

• Crearea a 500 de locuri pentru studenți, până la finalul proiectului;

• Îmbunătățirea eficienței energetice a clădirii prin scăderea cu 75% a consumului total de energie primară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.