Home Politică Consilierii judeţeni migratori rămân cu mandatele! Deocamdată!

Consilierii judeţeni migratori rămân cu mandatele! Deocamdată!

După ce Curtea Constituţională a României (CCR) a decis că OUG 55/2014 privind migraţia aleşilor locali este neconstituţională, un nou val de dezbateri a fost provocat pe marginea acestui subiect. Aceeaşi Curte spune în motivare că Parlamentul va trebui să facă lumină în acest caz şi să decidă dacă aleşii migratori îşi vor pierde sau nu mandatele. În Bistriţa-Năsăud sunt două categorii de aleşi locali, o parte care şi-au pierdut calitatea de membru al partidului pe listele căruia au fost aleşi înainte ca ordonanţa migraţiei să intre în vigoare, iar alţii au optat pentru un alt partid sau au devenit independenţi abia după. 

 

Aleşii judeţeni PNL au cerut în şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud (CJ BN) încetarea mandatelor consilierilor care au optat pentru o altă formaţiune politică faţă de cea pe listele căreia au fost aleşi sau au rămas independenţi. Consilierii liberali au invocat decizia CCR de neconstituţionalitatea OUG 55/2014 privind migraţia aleşilor locali. Preşedintele CJ BN, Radu Moldovan, susţine că atunci când Parlamentul va lua o decizie se vor lămuri în ceea ce priveşte mandatele celor vizaţi. Nu însă toţi consilierii judeţeni care au migrat în alt partid au făcut-o în baza ordonanţei traseismului politic, fiindcă unii şi-au pierdut calitatea de membru al partidului pe listele căruia au fost aleşi înainte ca aceasta să intre în vigoare.

În judeţul Bistriţa-Năsăud există peste 100 de aleşi locali, dintre care 22 sunt primari, care au migrat în alt partid în baza OUG 55, iar situaţia lor va fi lămurită abia după ce Parlamentul va lua o decizie în acest sens,

 

Băgaţi în aceeaşi oală! Voit sau nu?

Până la publicarea motivării deciziei CCR de neconstituţionalitatea a OUG 55/2014, mărul discordiei în CJ BN de la începutul şedinţelor era exprimarea votului a doi dintre consilierii judeţeni, care conform prevederilor legale ar fi trebuit să îşi piardă mandatul încă din toamne anului trecut. Este vorba de Mirela Cîrcu şi Dorin Popescu – vicepreşedinte al CJ BN, care şi-au pierdut calitatea de membri ai Partidului Naţional Liberal, la finele lunii august a anului trecut, înainte ca OUG 55 să intre în vigoare.

Consilierii opoziţiei – ACL la acea vreme – au solicitat conducerii CJ BN să supună plenului CJ proiecte de hotărâre prin care să se ia act de încetarea mandatelor celor doi mai sus amintiţi. Lucrurile nu au mers ca pe roate, fiindcă potrivit unor adrese remise PNL de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, documente care poartă semnătura secretarului judeţului Iosif Redl, conducerea partidului a fost invitată să facă dovada rămânerii definitive a hotărârilor de excludere a celor doi „în condiţiile prevăzute de Statutul Partidului Naţional Liberal şi Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 530/12.12.2013”.

Deşi Dorin Popescut şi Mirela Cîrcu şi-au pierdut calitatea de membri PNL înainte de intrarea în vigoare a OUG 55/2014,în mod voit sau nu, CJ BN a adus însă în discuţie excluderea din partid. Or nici unul din cei doi nu şi-au pierdut calitatea de membri PNL prin excludere, ci prin „aderarea la sau susţinerea publică a unui alt partid sau a unei alte doctrine politice”, conform art. 16, lit. c) din statutul Partidului Naţional Liberal. Mai pe româneşte spus, cei doi nu puteau fi simultan şi membri PNL şi membri PLR, partid pentru care şi-au arătat public susţinerea. De asemenea, în adresele semnate de Iosif Redl se mai preciza că respectivii consilieri au fost aleşi pe listele USL şi pe cale de consecinţă solicitarea PNL nu reprezintă opţiunea unanimă a formaţiunilor componente ale acestei alianţe electorale, fiind subînţeles că este vorba şi de acceptul PSD şi PC.

Pe de altă parte, în şedinţa ordinară de la acea vreme a legislativului judeţean, secretarul judeţului, Iosif Redl, a susţinut că solicitările depuse de liberali cu privire la încetarea mandatelor consilierilor Dorin Popescu şi Mirela Cîrcu „nu îndeplinesc prevederile legale”, fără însă a menţiona care sunt acelea. „Cel puţin pe statutul partidului pe care l-au reprezentat respectivii consilieri (n.r. – Dorin Popescu şi Mirela Cîrcu) trebuie hotărâre definitivă, să treacă prin toate căile de atac. Or o asemenea chestiune nu este probată nici de dumneavoastră (n. r. – consilierii judeţeni PNL şi PDL) nici de către filiala judeţeană a partidului, nici de cea naţională”, menţiona Iosif Redl în documentele transmise conducerii PNL BN. În ultima şedinţă Eugen Curtean, consilier judeţean, PNL, a sugerat ca, „pentru a evita un blocaj”, atât Mirela Cîrcu, cât Dorin Popescu ar fi bine să se abţină de la vot în Consiliul Judeţean, până când Parlamentul va reglementa situaţia.

În acelaşi context, liberalul Samuel Coman a solicitat introducerea pe ordinea de zi a propus suplimentarea ordinii de zi cu constatarea încetării mandatelor consilierilor judeţeni care au trecut la altă formaţiune politică. Şi discutăm nu doar de cei doi amintiţi, ci şi Mircea Mereuţă – fost PNL trecut la PLR-PNM, Ramona Bugnar şi Ciprian Breşfelean, care au părăsit PP-DD pentru a deveni independenţi, Iulian Stroe – de la PC – independent şi Vasile Negruşeri care a părăsit PDL pentru a deveni şi el independent. Solicitarea lui Coman nu a fost însă admisă, întrucât proiectele de hotărâre ar fi fost depuse, potrivit secretarului judeţului, cu puţin timp înainte de începerea şedinţei de plen, astfel că nu era posibil un răspuns în timp util. Monica Săsărman, consilier PNL, a propus să se supună la vot dacă legislativul judeţean poate sau nu să constate încetarea mandatelor.

„Aste decid eu ce supun sau nu la vot. Îi rog pe cei din Direcţia de administraţie locală şi pe domnul secretar să formuleze o poziţie vis-a-vis de decizia Curţii Constituţionale şi la proxima şedinţă, după ce sunt informat, o să vă spun poziţia mea. Până atunci nu pot supune la vot astfel de propuneri”, a replicat Radu Moldovan, preşedintele CJ BN.

 

PSD a luat grosul

Ordonanţa traseismului aleşilor locali şi-a arătat efectele din plin şi în judeţul Bistriţa-Năsăud. „Marea ordine” pe plan politic impusă de partidul condus de Victor Ponta a produs de fapt mare dezordine în condiţiile în care, în 2012, electoratul a votat cu totul altceva. Însă de pe urma acestei ordonanţe, în Bistriţa-Năsăud, PSD şi-a înmulţit numărul de aleşi locali – primari, viceprimari, consilieri locali. Astfel social-democraţii s-au ales cu încă 10 primari pe lângă cei 20 care îi câştigase în 2012, dar şi 10 viceprimari plus 85 de consilieri locali.De pe urma ordonanţei a profitat din plin şi PLR/PNM, care s-a ales în principal cu toţi cei nouă primari liberali. În schimb, liberalii au pierdut toţi primarii pe care i-a avut la început de mandat în 2012, dar şi numeroşi viceprimari şi consilieri locali, ca să nu mai vorbim de organizaţiile locale ale partidului care au fost grav afectate. Pe minus este şi PP-DD care a pierdut unicul primar pe care l-a avut la Căianu Mic, dar şi consilierii locali sau judeţeni.

La nivelul Consiliului municipal, Marius Armean şi Gelu Muthi sunt în aceeaşi situaţie ca şi Mirela Cîrcu şi Dorin Popescu, întrucât şi aceştia şi-au pierdut calitatea de membri ai PNL înainte ca OUG 55 să intre în vigoare. În cazul lor, situaţia se va tranşa în instanţa de contencios.

ramona bugnar

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version