Profesorii de religie din județul Bistrița-Năsăud s-au întâlnit marți, 23 septembrie 2014, la Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Țara Năsăudului.

În debut Mitropolitul Clujului a punctat că salvarea tineretului se află în mâna dascălilor luminați.

„Omul ca să devină om trebuie să fie format. De multe ori însă noi cei ce ar trebui să-l ajutăm pe cel micuț să devină om, om în adevăratul sens al cuvântului, constatăm că noi avem puțintică credință. Apostolii la un moment dat s-au adresat Mântuitorului, în Evanghelia după Luca în capitolul 17, și l-au rugat:« Doamne sporește-ne credința». Atunci când ai o credinți pe viață și pe moarte, atunci când ești nebun pentru Hristos ești în stare să-i înflăcărezi și să-i dinamizezi și pe ceilalți”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului.

Gazda evenimentului, protopopul de Năsăud Pr. Ioan Dambu, în cuvantul adresat, și-a exprimat dorința unei mai bune colaborări între profesorul de religie și preotul paroh. La consfătuire a fost prezent și președintele Consiliului Judetean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan care a ținut să îi felicite pe profesorii de religie pentru rezultatele deosebite la olimpiada de religie, dar și la celelalte concursuri tematice.

Au fost discutate probleme legate de predarea acetei discipline în școli, precum și despre misiunea bisericii în educația copiilor și a tinerilorși totodată au fost analizate și planurile cadru și programele noi la clasele pregătitoare, a I-a și a II-a, dar s-a discutat și despre concursurile și competițiile școlare din acest an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.