Confruntări au avut loc sâmbătă, în mai multe reprize, pe Insula greacă Lesbos, între imigranţi, care cer să-şi continue cât mai rapid drumul către Europa Occidentală, şi poliţie, relatează AP în pagina electronică.
Imigranţii, cei mai mulţi din Siria, Irak şi Afganistan, sunt frustraţi de faptul că autorităţile de pe pitoreasca insulă de la Egeea nu-i înregistrează suficient de rapid pentru ca să poată pleca spre continent, iar de acolo, prin Balcani, către Europa de Vest.
O serie de ciocniri minore au avut loc între cele două părţi pe parcursul întregii zile de sâmbătă.
Ultimul incident a avut după căderea nopţii, după ce câteva sute de persoane se pregăteau să fugă spre un feribot.
Cel puţin o peroană a fost rănită şi preluată de o ambulanţă.
Poliţia a dispersat imigranţii din zona portului, cu excepţia celor aproximativ 2.000 de persoane care urmau să plece către Atena la miezul nopţii de sâmbătă spre duminică (0.00, ora României).
Confruntările de sâmbătă sunt al doilea rând de confruntări între imigranţi şi poliţişti, pe Insula Lesbos, în tot atâtea zile.
Sursa: mediafax.ro