Procurorii din Tokyo l-au acuzat vineri pe fostul preşedinte al companiei Nissan Motor, Carlos Ghosn, de două noi abateri financiare, a anunţat avocatul său, citat de Reuters.

Ghosn a fost acuzat de transferul temporar al pierderilor de investiţii personale către Nissan în 2008 şi pentru subestimarea sumelor primite drept compensaţii între 2015 şi 2017, arată o declaraţie a avocatului său, Motonari Otsuru.

Otsuru spune că solicită eliberarea pe cauţiune a lui Ghosn, care a fost arestat pe 19 noiembrie. El a fost deja acuzat că şi-a diminuat venituile raporate timp de cinci ani, până în 2015.

Otsuru a anunţat, la începutul acestei săptămâni, că Ghosn ar putea fi încercerat până la procesul care ar putea începe peste circa şase luni.

Chiar dacă i-ar fi aprobată cauţiunea, Ghosn nu va fi eliberat până marţi, dat fiind că luni este sărbătoare legală, iar toate băncile vor fi închise în weekendul prelungit.

Ghosn a negat acuzaţiile, marţi, în faţa instanţei. Avocaţii săi au susţinut că acţiunile lui Ghosn au fost întreprinse cu acordul membrilor board-ului Nissan.

Consiliile de Administraţie al Nissan şi Renault SA s-au întâlnit joi pentru o actualizare a situaţiei lui Ghosn, Nissan declarând că rămâne angajată în alianţa celor două companii.

Soţia lui Ghosn, Carole, a cerut autorităţilor japoneze, într-un comunicat, mai multe informaţii despre starea de sănătate a soţului ei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.