La Năsăud a izbucnit un conflict spontan între mai multi tineri, iar în urma acestuia, un autoturism a fost avariat.

„Din cercetări a rezultat faptul că, un tânăr, de 21 de ani, din Năsăud, pe fondul consumului de alcool, ar fi aruncat cu mai multe pahare într-un autoturism în care se aflau trei persoane din comuna Telciu”, informeaza IPJ BN.

Pentru a evita o eventuală altercaţie, conducătorul autoturismului, un bărbat în vârstă de 37 de ani, ar fi plecat de la faţa locului, trecând cu o roată peste laba piciorului tânărului de 21 de ani.
Ulterior, tânărul din Năsăud s-ar fi urcat la volanul unui autovehicul, iar pe raza localităţii Salva ar fi încercat să blocheze în trafic autoturismul în care se aflau cei trei.

„Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul bărbatului de 37 de ani, respectiv pozitiv în cazul tânărului.
Aceştia au fost conduşi la Spitalul orăşenesc Năsăud, unde tânărul de 21 de ani, a refuzat recoltarea de probe biologice, motiv pentru care este cercetat pentru „ Refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, în sarcina acestuia reţinându-se şi infracţiunea de distrugere”, mai adauga IPJ BN.

Bărbatul, de 37 de ani, este cercetat de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „Vătămare corporală din culpă” şi „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia”.

Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraş Năsăud efectuează în continuare cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.