Recent la Batalionului 817 Artilerie “Petru Rares” din Prundu Bârgaului a avut loc ceremonialul predarii – primirii comenzii si Drapelului de lupta al unitatii între fostul comandant al batalionului, colonelul Gheorghe Tanco, si maiorul Octavian Cioanca, loctiitorul comandantului, în prezenta Comandantului Brigazii 81 Mecanizate, generalul de brigada Alexandru Rus. Ca urmare a rezultatelor foarte bune obtinute la examenul de verificare a cunostintelor profesionale, colonelul Gheorghe Tanco a fost mutat în interes de serviciu la Comandamentul Brigazii 81 Mecanizate, unde a fost de asemenea si promovat în functie superioara celei pe care a ocupat-o pâna la sfârsitul lunii martie anul curent.
Maiorul Octavian Cioanca va conduce unitatea de artilerie din Prundu Bârgaului pâna va fi numit în functia de comandant câstigatorul concursului profesional ce va fi organizat pentru ocuparea pozitiei din statul de organizare al batalionului.
De câtiva ani buni, Batalionul 817 Artilerie „Petru Rares” este redislocat în Prundu Bârgaului. De la sfârsitul anului 2000, face parte din Fortele Active. O perioada dinamica, de instructie si constructie, în care s-a dat si startul procesului de operationalizare. Garnizoana noua, comandant nou, personal experimentat.
Ce se stie de unitatea Prundu Bârgaului?
Destul de putini sunt orasenii din judetele limitrofe care pot sa spuna ceva despre acest loc, atestat documentar la 1317. Asupra originii cuvântului Bârgau au fost emise mai multe ipoteze din punct de vedere etimologic, istoricii si lingvistii considerând ca este de origine slava, însemnând fundatura, sau în germana, "berg" – munte, provenit de la sasii bistriteni. La începutul secolului al XVI-lea, Valea Bârgaului, al carei centru era Prundu, este cumparata de la contele Bethlen cu 600 de florini de aur de catre sasii bistriteni. La 1529, intra în stapânirea lui Petru Rares o data cu cetatea Bistritei, iar în 1552, reintra sub stapânirea conttilor Bethlen. Aproape 250 de ani mai târziu, domeniul este rascumparat de împaratul Iosif al II-lea si încorporat în Regimentul 2 Granita, din Nasaud. Practic statutul zonei se schimba prin militarizarea tinutului, locuitorii fiind eliberati din starea de iobagie. Ratiunea militarizarii a fost accesul catre Moldova al trupelor imperiale, dar si usurinta cu care românii se înrolau în aceste unitati, nefiind impusa conditia trecerii la catolicism. În timpul Revolutiei de la 1848, la Prundu Bârgaului si-au stabilit taberele atât generalul revolutionar Bem, cât si comandantul trupelor imperiale, zona transformându-se într-un teatru de operatii de anvergura. În 1851, o data cu desfiintarea regimentelor graniceresti, atât Prundu Bârgaului, cât si comunele învecinate au început sa se administreze liber, implicându-se în toate actiunile de emancipare nationala. Bârgaoanii au adunat subscriptii pentru Razboiul de Independenta, au fost solidari cu Miscarea Memorandista si sustinatori fideli ai Marii Uniri.
Cinci comandanti în 10 ani
Înainte cu câtiva ani Batalionul 817 Artilerie „Petru Rares” era cunoscut sub numele de Divizionul 817, iar înainte de a fi dislocat la Prundu Bârgaului a functionat doi ani în garnizoana Dej, atât cât a fost necesar sa se amorseze la cerintele unei brigazi de reactie rapida. Închegarea unitatii s-a realizat de-abia în momentul în care unitatea a fost redislocata în Garnizoana Simleul Silvaniei, avându-l la comanda pe locotenent-colonelul Laurentiu Chîrcu, succesorul primului comandant, maiorul Victor Moisa. Pâna la prima instruire în comun cu artileristii maghiari, în vara anului 1998, locotenent-colonelul Laurentiu Chîrcu a reusit sa realizeze coeziunea unitatii si, totodata, sa selectioneze militari, care s-au manifestat la modul cel mai profesionist în tragerile ce au urmat imediat. Dupa un mandat scurt, dar de succes, locotenent-colonelului Chîrcu i-a urmat la comanda colonelul Costachi Alexoaie. De asemenea, si acesta a fost beneficiarul unui mandat plin de activitati si de evolutie structurala si actionala. De Ziua Nationala a României, în 2000, noul comandant Onisor Cârcu a fost omul care a redislocat divizionul în Prundul Bârgaului. Odata cu venirea sa, se începea procesul de operationalizare într-un teritoriu încarcat de istorie. Procesul s-a terminat la finele lui 2006, când comanda se schimba din nou. Pentru mai putin de trei ani, unitatea a fost condusa de ce-l de-al cincilea comandant, în cei peste zece ani de existenta, locotenent-colonelul Gheorghe Tanco. Dupa cum ne-a declarat acesta, oamenii din subordinea sa "sunt foarte bine pregatiti. Au avut misiuni în Angola, Afganistan, Irak, cursuri în SUA, Germania, Belgia si Turcia. Dar cel mai mult, pregatirea lor poate fi apreciata si cuantificata prin miile de proiectile de diverse calibre care au tintit precis în poligoanele de tragere. Timp de trei luni ale în anul 2005, militarii au executat pregatiri diversificate, caracteristice atât anotimpului, cât si unor teme specifice. Din firescul pregatirii nu au lipsit exercitiile tactice, marsurile pe distante lungi, trageri, inclusiv exercitii de lupta antiterorista. Pregatirile continua si acum deoarece, urmeaza etape hotâratoare pentru atingerea unor standarde asumate astfel ca procesele care se deruleaza în unitate la ora actuala sa se finalizeze fara probleme".
Peste tot în lume
Tot timpul unitatea are reprezentanti la cursuri pe aproape toate meridianele. Ofiteri tineri si foarte tineri. Penultima data, a venit din Irak maiorul George Sas, loctiitorul comandantului Batalionului 817. În timpul Operatiei "Antica Babilonia", a îndeplinit tot functia de loctiitor, de aceasta data al comandantului Batalionului 812 "Soimii Carpatilor". O misiune reusita, o experienta inedita si utila pentru ce va avea de facut în cadrul batalionului.
Apoi, au sosit în unitate capitanul Viorel Cucu si locotenentul Catalin Ceomartan. Primul a participat la stagiul de practica la trupe, în Germania, în cadrul Batalionului 115 Artilerie – Neunburg Vord Wald –, cel de-al doilea la Cursul avansat pentru ofiteri de artilerie terestra – Field Artilery Captain Career Course – organizat de U.S. Army Field Artillery School, Fort Skill, Oklahoma.
Denumire noua
În anul 2007 Artileria Româna Moderna a aniversat 164 de ani de existenta. În întâmpinarea acestui deosebit eveniment, militarii din Batalionul 817 Artilerie Mixta au organizat o adunare festiva în cadrul careia s-a dat citire mesajelor primite din partea oficialitatilor civile si militare, fiind prezentate si exercitii demonstrative, dupa care a fost vizitata cazarma. La Monumentul Eroilor de pe Valea Bârgaului, a avut loc ceremonialul militar si religios prin care Batalionul 817 Artilerie Mixta din Prundu Bârgaului a primit denumirea onorifica “Petru Rares”, numele vrednicului domn moldovean din veacul al XVI-lea, (1527-1538; 1541-1546), care – urmând pilda tatalui sau, Stefan cel Mare si Sfânt – a purces la consolidarea tarii si a puterii centrale, limitând puterea marilor feudali si îndepartându-i pe boierii înavutiti de la conducerea cetatilor tarii, punând în locul lor osteni credinciosi, pe care se putea bizui în vremuri de restriste si grea cumpana pentru Moldova. Petru Rares a purtat o deosebita grija întaririi cetatilor de la hotare, printre care si Bistrita si Cetatea Ciceului. Sarbatoarea s-a dovedit a fi si un moment de recunostinta adus faptelor de arme si sacrificiilor înaintasilor nostri, pentru care deviza “Cu viata mea apar viata” nu a ramas o simpla expresie, ci s-a transpus în realitate. Conducerea brigazii a fost onorata ca, si de aceasta data, au reusit sa îi cinsteasca memoria si, totodata, sa aduca omagiul lor tuturor celor care, în vremuri de restriste pentru tara, au servit, cu credinta si onoare, patria si poporul român. Personalul Batalionului 817 Artilerie Mixta “Petru Rares”, unitate din cadrul Fortelor Terestre, actioneaza cu profesionalism si responsabilitate pentru a îndeplini obiectivele si misiunile încredintate, pentru ca unitatea sa fie o structura puternica si flexibila, capabila sa raspunda cerintelor nationale de securitate si, împreuna cu aliatii, sa desfasoare misiuni pentru combaterea amenintarilor la adresa pacii si securitatii mondiale. În prezent, artileristii terestri din Prundu Bârgaului sunt angajati în procesul de restructurare si modernizare conceptuala si operationala, factor determinant pentru cresterea puterii combative a unitatilor brigazii, a capacitatii de reactie si actiune a fortelor, fapt care a facut ca batalionul de tunari din Prundu Bârgaului, condus de atunci de lt. col. Gheorghe Tanco, unitate de referinta aflata în organica Brigazii 81 Mecanizate, sa fie una dintre cele mai reprezentative unitati de artilerie terestra din Armata României.
Dupa schimbare…
În unitatea militara din Prundu Bârgaului, ani la rând, s-au desfasurat competitiile aplicative ale militarilor din Fortele Terestre precum si diverse activitati conduse de colonelului Gheorghe Tanco, în prezent colonel acesta a depus pe vremea sa eforturi deosebite pentru trecerea diferitelor probe si situarea pe o pozitie cât mai buna. Ramâne de vazut daca maiorul Octavian Cioanca care conduce unitatea de artilerie din Prundu Bârgaului pâna va fi numit în functia de comandant câstigatorul concursului profesional are destula experienta în noua functie astfel încât Batalionului 817 Artilerie „Petru Rares” din Prundu Bârgaului sa se faca remarcata si în continuare.
Aurelia Moldovan