Home Societate Condiții pentru mașină prin Programul „Rabla”

Condiții pentru mașină prin Programul „Rabla”

Potrivit Ghidului de finanțare aprobat prin Ordinul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor nr. 609/2015, în Programul „Rabla”, sunt oferite prime pentru cumpărarea de autoturisme noi în schimbul casării celor vechi.
Se pot înscrie și persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale.

Pot fi casate autoturismele, autoutilitarele ușoare și autospecialele / autospecializatele ușoare care sunt înmatriculate în România și care au o vechime de cel puțin opt ani.

În cazul PFA (Persoană Fizică Autorizată), II (Întreprindere Individuală) și IF (Întreprindere Familială), prima de casare și, dacă e cazul, ecobonusul sunt acordate în baza schemei „Ajutor de minimis pentru Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național”.

Cei care sunt PFA sau care au întreprinderi individuale/familiale pot să beneficieze de primă de casare dacă îndeplinesc, în mod cumulativ, următoarele condiții:

-să le fie aprobat dosarul de acceptare;
-să se înscrie la un producător validat pentru achizitțonarea unui autovehiculul nou și să obțină nota de înscriere;
-să predea autovehiculul uzat unui colector autorizat și să obțină certificatul de distrugere;
-să radieze din evidența circulației autovehiculul uzat și să obțină certificatul de radiere;
-să prezinte producătorului dovada distrugerii și a radierii autovehiculului uzat;
-să achiziționeze autovehiculul nou de la producătorul care a eliberat nota de înscriere.

Criteriile de eligibilitate, sunt:
-să dețină calitatea de proprietar;
-să acționeze în nume propriu;
-să aibă sediul profesional în România și să desfășoare activități economice pe teritoriul României;
-să aibă îndeplinite obligațiile de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor și contribuțiilor către bugetul de stat, bugetele locale, bugetul Fondului pentru mediu;
-reprezentantul legal să nu fie înregistrat cu fapte pedepsite de legislația penală;
-să nu se afle în insolvență sau faliment, să nu se afle în reorganizare judiciară, dizolvare, lichidare, desființare, închidere, inclusiv închidere operațională, să nu se afle sub administrare specială, să nu aibă suspendate ori restricționate activitățile, inclusiv cele economice, să nu se afle într-o altă situație similară legal reglementată. Să nu facă obiectul unei proceduri legale în justiție pentru situațiile mai sus menționate și nici pentru orice altă situație similară;
-sș nu sponsorizeze activități cu efect negativ asupra mediului și să nu fie înregistrat cu fapte sancționate de legislația financiară, vamală și nici cu fapte care privesc disciplina financiară;
-n-a fost și nu este subiectul unei proceduri de recuperare a unui ajutor de stat declarat ca fiind ilegal și incompatibil cu piața comună ori, în cazul în care a făcut obiectul unei astfel de decizii, aceasta să fi fost deja executată și creanța să fi fost recuperată integral;
-ajutorul de minimis solicitat sub forma primei de casare să nu fie folosit pentru desfășurarea de activități în unul dintre sectoarele prevăzute la art. 1 din Regulamentul (UE) nr. 1407/2013, și nici pentru achiziționarea autovehiculelor noi destinate transportului rutier de mărfuri;
-valoarea totală a ajutoarelor de minimis de care a beneficiat pe o perioadă de trei ani consecutivi (doi ani fiscali precedentț și anul fiscal în cursul căruia depune dosar de acceptare în program), cumulată cu valoarea alocării financiare acordate în baza schemei de minimis, să nu depășească echivalentul în lei, la data depunerii dosarului de acceptare, a 200.000 de euro (sau 100.000 de euro, dacă activează în transporturi rutiere);
-să nu obțină și să nu fie pe cale să obțină finanțare prin proiecte ori programe finanțate din alte fonduri publice, inclusiv fonduri comunitare, pentru achiziționarea aceluiași/acelorași autovehicul/autovehicule care urmează a fi achiziționat/achiziționate prin program;
-reprezentantul legal să nu fie înregistrat cu fapte pedepsite de legislația penală;
-să nu se încadreze în situațiile prevăzute in cuprinsul cap. 2 sectiunea 2.1 din Comunicarea Comisiei — Liniile directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor în dificultate.

Mai multe informații aici.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version