Trei tineri din Bistrița-Năsăud, condamnați la închisoare cu executare pentru lipsire de libertate în mod ilegal și tâlhărie calificată, au ajuns luni după gratii, după ce polițiștii au pus în aplicare mandatele de executare a pedepsei închisorii, emise de instanță.
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale- Compartimentul Urmăriri au pus în aplicare, luni, 3 mandate de executare a pedepsei închisorii, toate emise în aceeași zi de către Judecătoria Bistrița.
Astfel, un tânăr de 20 de ani din Arcalia a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 4 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și tâlhărie calificată.
Un altul, în vârstă de 22 de ani, din Chiraleș, a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și tâlhărie calificată.
Totodată, un alt tânăr de 26 de ani din Lechința a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și tâlhărie calificată.
Cei trei au fost duși de polițiști în penitenciar pentru executarea pedepselor.
Cei trei tineri au fost judecați în cadrul aceluiași dosar pentru faptele mai sus amintite, comise în vara anului 2021.