Primăria municipiului Bistriţa organizează la data de 8 iulie, de la ora 10.00 (proba scrisă), a concursurilor de recrutare pentru ocuparea a două funcţii publice de execuţie, pe durată nedeterminată.
Astfel, pentru ocuparea funcției de inspector clasa I grad principal la Compartimentul Buget şi Executare Bugetară din cadrul Direcţiei Economice, cei interesați trebuie să fi absolvit studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în ramura de ştiinţe – ştiinţe economice şi vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, minim 5 ani.
Totodată, pentru ocuparea funcției de consilier juridic clasa I grad principal la Serviciul Juridic, Evidenţă Documente – Direcţia Administraţie Publică, Juridic, cei interesați, trebuie să fi absolvit studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în specializarea ştiinţe juridice şi vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, minim 5 ani.
„Condiţiile generale de participare sunt cele prevăzute la art. 54 din Legea nr. 188/1999* – Statutul funcţionarilor publici, republicată cu modificările şi completările ulterioare’, potrivit municipalității.
Dosarele de înscriere la concursuri se depun la Primăria municipiului Bistriţa, Biroul Resurse Umane, Organizare, în termen de 20 de zile de la data publicării anunţului de organizare a concursurilor, începând cu data de 9 iunie 2015 şi până în data de 29 iunie 2015 inclusiv.