Reprezentanţa Comisiei Europene (RCE) în România, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) a lansat a cincea ediție a campaniei de informare și comunicare „Europa, casa noastră”.

„Programul se adresează elevilor şi profesorilor din învăţământul primar, gimnazial şi liceal și are drept scop derularea unor activităţi cu dimensiune europeană prin care elevii sunt încurajaţi să se informeze despre Uniunea Europeană, istoria, politicile ei, precum şi despre ultimele evoluţii din domeniul afacerilor europene”, potrivit unui comunicat remis redacției.

Campania „Europa casa noastră” se va derula pe parcursul întregului an, sub egida Anului European al Cetățenilor și conţine două seturi de activităţi: „Vizite şi dezbateri în şcoli” și concursul de proiecte „Lider european”. Echipa de comunicatori va organiza două întâlniri cu elevii din județul Bistrița – Năsăud: luni, 8 iunie 2015, la ora 10:00 la Școala Gimnazială Dumitra (unde se va discuta despre Uniunea Europeană), iar la ora 12:00 la Liceul Teoretic Sanitar Bistrița (unde liceenilor le va fi prezentat concursul de proiecte Lider European).

„Activităţile programului sunt disponibile pe portalul web: www.europacasanoastra.ro ce oferă elevilor şi profesorilor, participanţi în program, conţinut educaţional, o serie de servicii şi aplicaţii utile. Coordonatorii invită şcolile din România să participe în program prin completarea formularului online care este deschis la adresa menţionată. Şcolile și liceele participante vor putea apoi publica rapoarte şi fotografii realizate în cadrul evenimentelor lor”, se mai arată în același comunicat.

“Vizite şi dezbateri în şcoli”, primul set de activităţi, va da ocazia participanţilor să întâlnească personalităţi publice sau cetăţeni obişnuiţi cu care să intre în dialog. “Lider european” va oferi liceenilor posibilitatea de a-şi însuşi noţiuni de leadership şi tehnici de prezentare prin participarea la un concurs de proiecte care va avea două etape: locală şi naţională.

Liceenii trebuie să identifice o problemă în comunitate pe care să o rezolve cu ajutorul unui proiect. Echipele care fac cele mai reușite 8 proiecte se vor califica în etapa finală, când vor merge la București și își vor prezenta proiectele în fața unui juriu. Se vor acorda premii în valoare de 2000 euro (700 euro – locul I, 500 euro –
locul II, 300 euro locul III și 5 mențiuni a câte 100 euro fiecare) și 12 excursii la Bruxelles la Comisia Europeană pentru elevii de pe primele 3 locuri. Profesorii coordonatori ai echipelor care au realizat cele mai bune 8 proiecte vor primi câte o excursie la Bruxelles la Comisia Europeană.

Reprezentanţa Comisiei Europene (RCE) în România reprezintă Comisia Europeană în România şi asigură un flux eficient de informaţii între aceasta şi cetăţenii şi autorităţile României. Viziunea Reprezentanței este aceea a unei Românii europene atât prin calitatea sa de stat membru, cât şi prin implicarea activă a cetăţenilor săi în construcţia europeană. Misiunea RCE este de a contribui la o cât mai bună înţelegere a Uniunii Europene, a scopurilor, valorilor şi politicilor acesteia, aducând informaţia europeană cât mai aproape de cetăţeni, într-o formă adaptată nevoilor lor specifice.

În numele și sub îndrumarea Reprezentanței Comisiei Europene, Chelgate Public Affairs & Public Relations va implementa această campanie de comunicare. Chelgate este o companie britanică de consultanță în domeniul afacerilor publice și al comunicării. Înfiinţată în anul 1988, Chelgate are sediul central la Londra, birouri la Bucureşti şi Bruxelles şi o reţea de asociaţi în întreaga lume. Biroul din România a fost deschis în 2005 şi a derulat contracte importante alături de companii multinaţionale şi instituţii centrale şi locale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.