Concediul de odihnă anual și alte concedii ale salariaților din administrația publică și din unitățile bugetare, au fost puse în dezbatere publică într-un proiect de Hotărâre de Guvern de către Ministerul Muncii.
Conform proiectului de hotărâre, se stabileşte faptul că salariaţii din administraţia publică şi din unităţile bugetare, care deţin calitatea de funcţionari publici sau personal contractual, după caz, vor avea dreptul în fiecare an calendaristic, la concediu de odihnă anual plătit, cu o durată de 21 – 25 de zile lucrătoare, în raport cu vechimea în muncă.
Pentru cei cu o vechime de muncă de până la 10 ani, durata concediului va fi de 21 de zile lucrătoare,iar 25 vor avea cei cu vechime în muncă de peste 10 ani și tinerii în vârstă de până la 18 ani. La stabilirea concediilor, se ia în considerare vârsta pe care aceștia au avut-o la data de 1 ianuarie din anul calendaristic, respectiv.
Salariații încadrați cu grade de handicap și grade de invaliditate, vor avea 5 zile drept concediu de odihnă suplimentar, iar cei nevăzători vor avea 10. De acest concediu suplimentar vor beneficia și tinerii de până la 18 ani cu o durată de 3 zile.
În afara concediilor anuale, salariații mai au dreptul la zile de concediu plătite în cazul evenimentelor familiare cum ar fi: decesul, căsătoria și nașterea 3 zile, căsătoria salariatului 5 zile. Iar concediile anuale neefectuate cuvenite salariaților, se compensează în bani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.