Compania Rombat, cel mai mare producător de baterii auto din România a încheiat anul 2008 cu o cifră de afaceri de 53,9 milioane de euro, în creştere cu 11% comparativ cu rezultatele anului anterior.

Profitul realizat de Rombat în anul 2008 a fost de 5,6 milioane de euro, în creştere cu 21% comparativ cu indicatorul anului 2007, se precizează într-un comunicat de presă remis de conducerea companiei.

Strategia Rombat pentru anul 2008 a vizat extinderea prezenţei la nivel naţional, deschizând de-a lungul anului cinci centre de distribuţie localizate în Râmnicu Vâlcea, Deva, Iaşi, Braşov şi Craiova. Investiţia totală pentru deschiderea acestor centre se ridică la aproximativ două milioane de euro. Fiecare centru Rombat cuprinde un show-room modern, un depozit a cărui capacitate este de peste 8.000 de baterii şi un service auto, unde clienţii pot beneficia de un service rapid pentru instalaţia electrică a autovehiculului şi service integral pentru baterii.

Vânzarile anului 2008 au fost, în unităţi, cu 19.8% mai mari faţă de rezultatele anului 2007. În ceea ce priveşte piaţa de desfacere, livrarile au stat sub semnul creşterii ponderii pieţelor de export, de la 39,5% cât reprezentau în anul 2007, la 50,9%.

În condiţiile scăderii cererii pe piaţa O.E.M. (original equipment market), vom continua să creştem livrările la export. În prezent, avem contacte comerciale pe pieţele din Franţa, Spania, Portugalia, Italia, Grecia şi Republica Moldova.” afirmă Ioan Repede, directorul general al companiei Rombat.
Planurile pentru anul 2009 includ continuarea investiţiilor orientate spre creşterea capacităţii de producţie şi spre mărirea capacităţii de recuperare a plumbului din bateriile uzate, transformate în deşeuri. Tot pentru acest an Rombat îşi propune să opereze într-un domeniu nou, al producerii de energie electrică din surse regenerabile prin intermediul unor microhidrocentrale.

Bugetul total alocat pentru investiţii în anul 2009 este de 10 milioane de euro. Tot în planul de investiţii pentru anul acesta sunt incluse deschiderea altor trei centre Rombat în Bucureşti, Brăila şi Piatra Neamţ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.