Home Societate Comercianții de produse alimentare din zona Becleanului, verificați de polițiști și DSVSA!...

Comercianții de produse alimentare din zona Becleanului, verificați de polițiști și DSVSA! S-au dat amenzi

Amenzi de peste 42.000 lei au fost aplicate, miercuri, de polițiștii și inspectorii sanitar-veterinari din Bistrița-Năsăud , în urma unor controale efectuate la agenți economici care comercializează produse alimentare, dar și la persoane fizice din zona orașului Beclean și localitățile limitrofe. 

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu specialiști din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița-Năsăud au acționat în comun, miercuri, în vederea prevenirii și combaterii faptelor ilicite în domeniul evaziunii fiscale, fraudelor vamale și a comerțului ilicit.

Având în vedere faptul că ne aflăm în perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă, scopul acestor acțiuni este acela de a preveni ilegalitățile din domeniul agroalimentar prin intermediul unor practici înșelătoare sau frauduloase (carne, produse din carne congelate/refrigerate, ouă, lapte, legume-fructe și altele), neconforme din punct de vedere calitativ/epidemiologic, provenite din culturi în care s-au folosit pesticide peste limitele admise de normele specifice tipurilor de plante, ori cu produse alimentare de origine animală provenite din zonele cu alertă epidemiologică, sau a căror proveniență și calitate nu poate fi dovedită„, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

În acest sens, au fost efectuate controale și verificări de specialitate în zona orașului Beclean și a localităților limitrofe, ocazie cu care au fost verificate 26 de persoane fizice și juridice.

Ca urmare a neregulilor constatate, oamenii legii au aplicat 12 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 42.400 lei și a fost dispusă măsura complementară a confiscării sumei de 180 de lei. Din totalul sancțiunilor aplicate, 7 au fost pentru nerespectarea prevederilor legii privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite și 5 sancţiuni pentru nerespectarea prevederilor legale privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version