Fostul adjunct al Serviciului Român de Informații, generalul Florian Coldea, se află la DNA, unde anchetatorii prelungesc măsura controlului judiciar în cazul său și al celorlalți inculpați. Surse judiciare au declarat că, luni, cei doi generali cercetați în dosarul de mare corupție privind presupuse „optimizări” judiciare ar urma să fie informați cu privire la noi capete de acuzare pentru care procurorii DNA au extins ancheta.

Sursele nu au specificat despre ce cazuri ar putea fi vorba, dar recent, mass-media a semnalat o pretinsă „optimizare” judiciară în dosarul de fraudă cu fonduri europene al primarului PNL din Rovinari, Petru Filip. Acesta a fost deferit justiției într-un dosar al EPPO și se pare că ar fi apelat la serviciile furnizate de firmele lui Coldea și Dumbravă prin intermediul apropiatului ex-adjunctului SRI, Bogdan Neidoni.

Fostul șef adjunct al SRI, generalul în rezervă Florian Coldea, fostul șef al Direcției Juridice al Serviciului, generalul în rezervă Dumitru Dumbravă, și avocatul bucureștean Doru Trăilă au plătit fiecare câte 500.000 de lei, bani ce au fost indisponibilizați în beneficiul DNA, drept cauțiune, în cadrul controlului judiciar stabilit de DNA în dosarul de mare corupție în care sunt cercetați, potrivit surselor judiciare. Cei trei au plătit cauțiunea dispusă de procurorul de caz în numerar, iar al patrulea inculpat din dosar, Dan Tocaci, a pus gaj apartamentul său pentru a acoperi cauțiunea de 150.000 de lei stabilită în cazul său, mai spun sursele.

Astfel, cauțiunile au fost plătite de inculpații cercetați în dosarul de mare corupție care vizează fapte de trafic de influență și spălare de bani. Inculpații trebuie să respecte în continuare, timp de aproape 60 de zile, numeroase obligații stabilite odată cu luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune. Printre acestea se numără interdicția de a discuta cu martorii din dosar, de a purta arme și obligația de a anunța unitatea de parchet dacă doresc să părăsească țara.

În ordonanța prin care cei trei au fost puși sub acuzare de DNA apare o nouă legătură între Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă, către un mega-dosar al DIICOT, cu un prejudiciu de aproximativ 16 milioane de euro. Procurorul de caz de la DNA notează în ordonanța sa că între SCP „Doru Trăilă și Asociații” și SC Wise Line Consulting SRL (firma lui Dumitru Dumbravă) au fost încheiate contracte cadru cu obiect general, fără elemente care să permită cuantificarea serviciilor prestate și determinarea valorii facturilor.

Surse judiciare afirmă că în dosarul DIICOT privind devalizarea contului unei firme off-shore de la OTP Bank, unul dintre avocații implicați ar fi tocmai Doru Trăilă. Acesta ar apăra interesele OTP Bank și ale unor angajați vizați de anchetă. Cuantumul onorariului de succes pentru acest dosar penal nu a fost precizat, dar prejudiciul constatat până acum de anchetatorii DIICOT este de aproximativ 16 milioane de euro, dintre care aproximativ 13 milioane de euro au fost deja recuperați.

La momentul declanșării anchetei DIICOT, opt milioane de euro au fost recuperați și sechestrați pe loc din conturi, iar alte cinci milioane de euro au fost blocate la momentul efectuării uneia dintre tranzacțiile infracționale cercetate.

Conform Actului adițional nr. 1 la Contractul de consultanță generală, SC Intel Cube Consulting SRL și SCP „Doru Trăilă și Asociații” au stabilit litigiile și situațiile juridice ale OTP Bank ce necesită consultanța prestatorului și prețul acestor servicii (onorariu de succes de 4% din totalul celor 5% cuveniți beneficiarului), se arată în ordonanța procurorului DNA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.