Mihaela Drexler, procuror la DNA, a fost declarată oficial colaboratoare a Securității la data de 9 iulie 2010. Deși totul a fost realizat printr-o sentință civilă, aceasta încă activează în sistem., relatează Evz.ro
În magistratură continuă să activeze procurori și judecători care au fost colaboratori ai fostei Securități. Este vorba despre procuroarea DNA Mihaela Drexler, care a fost recrutată cu nume conspirativ „Oana”.
Procuroarea Drexler a fost declarată oficial colaboratoare a Securității prin sentința civilă nr. 3178 din 9 iulie 2010, pronunțată de judecătorul Constantin Daniel Radu de la Curtea de Apel București în dosarul 26600/3/2008, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 4837/16.11.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
„Activitatea procuroarei DNA Mihaela Drexler ca si colaboratoare a Securitatii, reconstituita pe baza documentelor existente la CNSAS, este prezentata in sentinta Curtii de Apel Bucuresti, pe care Lumea Justitiei o publica integral la finalul articolului. Astfel, actuala procuroare Mihalea Drexler a fost racolata de Securitate in anul 1989, misiunea ei fiind aceea de a da informatii despre farmacistele de la un oficiu din Constanta”, scrie Luju.
„Drexler (nume anterior Barbulescu) Mihaela Viorica a fost recrutata in calitate de colaborator, la data de 18.02.1989, de catre Serviciul 14 din cadrul Inspectoratului Judetean Constanta, deoarece: in cadrul Oficiului Farmaceutic Constanta, avem cuprinse in baza de lucru si in atentie mai multe persoane, semnalate cu relatii neoficiale cu cetatenii straini, cu manifestari ostile si intentii de stabilire ilegala in strainatate. Intrucat posibilitatile informative prezente de care dispunem pe langa aceste elemente sunt insuficiente, se impune recrutarea a noi surse care sa fie angrenate cu sarcini in aceste directii.
In acest sens au fost punctate si verificate mai multe persoane, in urma studiului facut ajungand la concluzia ca numita Drexler Mihaela corespunde scopului propus. In relatarile sale despre unele aspecte negative aparute la nivelul institutiei sau despre unele persoane din cadrul Oficiului Farmaceutic despre care a fost intrebata, s-a dovedit a fi sincera si deosebit de obiectiva, deschisa si fara rezerve.
Astfel, despre numita (…), aflata in supraveghere pentru faptul ca are sotul cu care intretine o stransa legaura, ramas ilegal in Turcia, intentionand a emigra si a se stabili in Occident impreuna cu acesta, candidata ne-a furnizat o nota din care rezulta intentiile de emigrare ale obiectivei. In finalul discutiilor i s-a luat angajament scris de colaborare cu organele de securitate, de comun acord fixandu-i-se numele conspirativ „OANA”. La aceeasi data, 18.02.1989, a semnat angajament olograf”, se arată în sentința Curții de Apel București.
SURSA: evz.ro