Angajatorul care în mod repetat pe parcursul unui an își va plăti angajații cu o remunerație sub salariul minim pe economie va risca pedeapsa cu închisoarea, dar în condițiile în care a fost deja sancționat, conform unor modificări la Codul Muncii convenite de patronate și sindicate.
Legislația actuală tratează ca infracțiune și prevede o pedeapsă cu închisoare de la 1 lună la 1 an sau cu amendă penală acea faptă a persoanei juridice care, în mod repetat, stabilește pentru salariați, încadrați în baza contractului individual de muncă, salarii sub nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată.
Recent, patronatele și sindicatele au convenit că este necesară definirea în mod clar a conceptului de “repetabilitate” pentru care angajatorul riscă sancțiunea severă a închisorii, anunță Profit.
Astfel, conform informațiilor obținute de Profit.ro și confirmate de ambele părți, în Codul Muncii, la articolul respectiv, va fi adăugat un alineat nou, care prevede următoarele: “Prin caracterul repetat al faptei se înțelege situația în care angajatorul remunerează unul sau mai mulți salariați sub nivelul salariul minim brut pe țară garantat în plată, după ce, în prealabil, a fost sancționat contravențional”.
Asa trebuia facut de cand e … ” lumea”… nu doar de acuma. Mai mult, sa fie infractiune, nu numai NEplata unui salar minim pe economie, ci si daca angajatorul, NU plateste ptr salariatul sau, datoriile si obligatiile sale pentru pensie, somaj si asistenta sociala .
Prea multe drepturi au patronii in raport cu salariatii sai, pe care-i exploateaza ca pe niste sclavi !