Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a comandat un studiu de fezabilitate pentru un pasaj subteran sub DN 17, în localitatea componentă Viișoara. Acesta ar urma să aibă inclusiv scări rulante și lift, iar panourile fotovoltaice să asigure energia de care are nevoie.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a scos la licitație întocmirea unui studiu de fezabilitate pentru un pasaj subteran în localitatea componentă Viișoara, pe DN17. Inclusiv elaborarea studiului de fezabilitate, care costă peste 331.000 de lei, va fi finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Pasajul are drept scop să reducă numărul de accidente rutiere, dar și să îi ajute pe șoferi să nu mai oprească la trecerea de pietoni de acolo pentru a-i lăsa pe oameni să traverseze strada:
Proiectul are ca scop elaborarea studiului de fezabilitate și a proiectului pentru autorizarea lucrărilor de construire în vederea realizării unui pasaj pietonal subteran. Necesitatea și oportunitatea realizării obiectivului de investiții „Amenajare pasaj pietonal subteran DN17 în zona km 56+800, localitatea Viișoara, județul Bistrița-Năsăud, a fost identificată ca urmare a reducerii riscului de accidente de pe DN17, fiind necesară luarea unor măsuri de îmbunătățire a condițiilor de siguranță a traficului rutier și pietonal și reducerea numărului de accidente precum și îmbunătățirea confortului în timpul călătoriei gestionând în același timp reducerea emisiilor de poluanți și impactului negativ asupra mediului.
Implementarea acestui proiect va conduce la identificarea celor mai bune soluții tehnice necesare în vederea creșterii gradului de siguranță rutieră și implicit scăderea numărului accidentelor rutiere ce va corespunde obiectivului impus de Uniunea Europeană, de scădere a numărului accidentelor rutiere cu până la 50%, precum și îndeplinirea obiectivului impus în „Strategia Națională de Siguranță Rutieră care exprimă liniile strategice, directoare, pentru stabilirea politicii guvernamentale în ceea ce privește siguranța rutieră și căile de realizare și îmbunătățire a acesteia”, se arată în caietul de sarcini al licitației.
Locul pasajului – punct negru de accidente
Potrivit aceluiași caiet de sarcini, locația unde se vrea amenajarea acestui pasaj subteran este un punct negru de accidente, conform evidențelor Poliției Rutiere pentru perioada 2015-2019.
Practic, pasajul subteran urmează să fie amenajat în dreptul blocurilor ANL din Viișoara, pe DN17. Acolo deja funcționează o trecere de pietoni, prevăzută cu semafor cu buton cu acționare manuală.
Expertiza comandată de CNAIR va da și costurile acestui pasaj. Acesta va conține și soluția tehnică, principalii indicatori tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții, certificatul de urbanism, avizele conforme pentru asigurarea utilităților precum și avize, acorduri și studii specifice, după caz, în funcție de specificul obiectivului de investiții, strategia de implementare, exploatare/operare și de întreținere a investiției.
Fiecare acces va fi prevăzut cu lift pentru persoane cu dizabilități, scară fixă și scară rulantă, supraveghere video, studiu privind posibilitatea utilizării unor sisteme alternative de eficiență energetică ridicată (panouri solare). Suprafața scărilor trebuie să fie antiderapantă, accesele vor fi acoperite.
Pasajul trebuie să fie prevăzut cu sisteme de scurgerea apelor pluviale spre sistemul de canalizare sau alți emisari, evacuarea apelor realizându-se pe cât posibil natural, fără utilizarea unui sistem de pompare a apei, iluminatul se va realiza cu lămpi pe baza de LED.
Primarul Ioan Turc pregătește un pasaj subteran în Decebal
Acesta nu este singurul pasaj subteran care se pregătește în municipiul Bistrița. În plan are un astfel de pasaj și Primăria Bistrița, în zona Pieței Decebal. Acesta este parte din proiectul Axa de transport Gării – Decebal – Andrei Mureșanu – Năsăudului. Lucrările la acest pasaj subteran au început în luna martie a acestui an și au fost stopate la scurt timp după.
„Lucrările la pasajul subteran au fost temporizate ca urmare a unei sesizări pentru care Inspectoratul de Stat în Construcții a dispus efectuarea unei expertize din care să rezulte dacă clădirile din proximitatea șantierului au fost sau nu efectuate”, anunța primarul Ioan Turc la scurt timp după debutul lucrărilor la pasajul subteran din Decebal.
Ulterior, în ultima ședință se Consiliu Local, Ioan Turc a anunțat că a fost identificată o soluție tehnică pentru continuarea lucrărilor și că constructorul se va reapuca de treabă zilele acestea.
Pasajul, precum întreaga lucrare, trebuie finalizat până la sfârșitul acestui an. Și acesta este prevăzut cu scări rulante. Doar scările rulante ale pasajului costă 670.000 de euro. Se pare că acestea au fost deja comandate.
„Am fost obligați să venim cu o serie de modificări. Am introdus în proiectul pasajului subteran și scări rulante, ținând cont de faptul că pasajul va fi intens folosit de către pietoni, având în vedere și faptul că vom construi o piață nouă cred că montarea de scări rulante este binevenită. Un sitem de scară rulantă costă undeva la 142.000 de euro, aici discutăm de 670.000 de euro în total, o sumă consistentă, dar ținând cont de durata mare de exploatare merită. Suntem obligați să venim cu toate elementele de natură să-i ajute pe bistrițeni, pasaju va fi folosit și de persoane în vârstă, de persoane cu anumite deficiențe”, a precizat primarul Ioan Turc, în cadrul unei ședințe de Consiliu Local.
Reconfigurarea axei de transport public pe traseul Str. Gării – Bulevardul Decebal – Str. Andrei Mureșanu – Str. Năsăudului este finanțată din fonduri europene și costă aproximativ 13 milioane de euro.
Proiectul presupune realizarea unei benzi dedicate transportului public, realizarea unor piste pentru bicicliști, reabilitarea trotuarelor, realizarea unui stsiem rutier nou la partea carosabilă, realizarea pasajului subteran din zona pieței, iluminat public cu sistem de telegestiune, modernizarea stațiilor de transport public existente, realizarea de sisteme de monitorizare video.
Vor fi amenajate 10 stații de autobuz, piste de biciclete pe o lungime de 4.596 de metri, trotuarul va fi reabilitat pe o lungime de 4.435 de metri, iar carosabilul va fi reabilitat pe o lungime de 2.347 de metri.
Lucrările sunt executate de constructorul MIS Grup, care trebuie să finalizeze tot anul acesta. Momentan s-au executat lucrări pe toate străzile cuprinse în proiect, însă nu este finalizat niciun tronson. Acestea sunt însă deschise pe rând, provizoriu, pentru a nu se bloca de tot orașul.