Pe 11 iunie, s-a împlinit exact un an de la marele sinistru care a pus literalmente la pământ jumătate din edificiul Bisericii Evanghelice din Bistriţa. Călin Rus, în timpul mandatului său de eurodeputat, a ridicat în Parlamentul European problema fondurilor pentru reconstrucţia edificiului.

Primăria a strâns fonduri, a publicat liste cu cheltuieli, a organizat licitaţii câştigate de firmele de construcţii care efectuează chiar în acest moment reconstrucţia acoperişului, consolidarea turnului, armarea zidurilor. S-au constituit asociaţii care girează fondurile strânse din donaţii.
Ziarele locale au înştiinţat publicul cu privire la detaliile lungii şi grelei reconstrucţii. Televiziunile din ţară au oferit din spaţiul de antenă pentru un Teledon care a făcut cunoscută cauza bisericii afectate de incendiu.
Pe scurt, tevatura a fost mare. Dar diversele forţe s-au sesizat şi au intrat în marea horă a societăţii civile. Bineînţeles, există astfel un istoric al tranzacţiilor bancare, al campaniilor de strângere de fonduri, al plăţilor care au fost făcute.

Ministerul Culturii s-a implicat foarte puţin

Totuşi Ministerul Culturii a lăsat impresia că nu ştie prea multe despre acest sinistru şi că nu are chef să facă prea multe eforturi pentru reconstrucţie. Deşi biserica este un monument notabil din Ardeal, cei de la Secretariatul de stat pentru Culte şi cei de la Ministrul Culturii n-au apărut aproape deloc în plan public ca activ implicaţi în ridicarea din cenuşă a monumentului istoric. Ministerul ar fi trebuit să fie cel mai implicat, sigla sa ar fi trebuit să apară pe fiecare porţiune din banner-ul ce înconjoară gardul edificiului în reconstrucţie şi ar fi trebuit să se afle în fiecare din cele 12 luni care ne despart de incendiu, pe buzele tuturor edililor locali care răspund de reconstrucţie. Ministerul Culturii şi Secretariatul pentru Culte s-au implicat poate mai mult decât lasă să se străvadă acţiunile sale – cu toate astea acţiunea sa n-a fost evidentă şi asta este deja o greşeală fatală de “Public Relations”.

Topul implicărilor

Impresia generală a fost că particularii au depus cel mai mare efort. Saşii din Germania şi Austria au urmărit zi de zi pe internet presa locală bistriţeană. Au luat contact direct cu Parohia Evanghelică din Bistriţa, au trimis bani sau în contul Primăriei sau în contul Parohiei. Ei sunt marii câştigători din punct de vedere al aceloraşi “Public Relations”.

Întrebaţi trecătorii de pe stradă în Bistriţa, cine cred ei că s-a implicat cel mai tare în reconstrucţie şi cine cred ei că a oferit cei mai mulţi bani – răspunsul va fi probabil mereu acelaşi, “saşii”.
Pe locul al doilea, din punctul de vedere al vizibilităţii în implicare, se află Primăria Bistriţa. Municipalitatea a publicat pe site-ul instituţiei lista detaliată a donatorilor, numele firmelor care au câştigat licitaţiile, sumele primite şi sumele cheltuite. Nu este de mirare că Primăria s-a implicat atât de serios, având în vedere că actuala compoziţie partinică a administraţiei locale a câştigat alegerile locale în mare parte datorită sinistrului care l-a făcut pe fostul primar, Vasile Moldovan, în schimb, să piardă respectivele alegeri. Apoi, Primăria are foarte mult capital de încredere de câştigat de pe urma implicării în reconstrucţie, deoarece munca la Biserică este una foarte vizibilă, foarte urmărită şi care poate aduce mari foloase la viitoarele alegeri locale. Din punctual de vedere al “Public Relations”, Primăria a avut o strategie de imagine foarte bine gândită şi merituoasă.

Zi de comemorare

La un an după incendiu, pe 11 iunie, Primăria Bistriţa a organizat activităţi de comemorare. La ora 7.40 toate clopotele bisericilor din Bistriţa au fost trase, în semn de respect faţă de pierderile tragice de acum un an. Reprezentaţii cultelor din Bistriţa au fost primiţi în Biserica Evanghelică unde s-au rugat împreună. În acelaşi timp, pe Pietonal, în central oraşului, au avut loc activităţi culturale de comemorare. Pe scena amenajată pe Pietonal a fost pusă o cruce mare format din bârne arse, simbol al sinistrului.
La Biserica Evanghelică s-a desfăşurat un concert de muzică religioasă. La festivităţi a participat şi primarul Ovidiu Creţu.

Biserica Evanghelică, monument istoric

Biserica Evanghelică are un turn de 76,6 metri – cel mai înalt turn de piatră din Transilvania. În a doua jumătate a secolului al XIV-lea a fost ridicată pe locul actualei biserici de către coloniştii saşi o bazilică romanică cu trei nave şi două turnuri mai mici decât actualul. În secolul al XVI-lea, după multe alte modificări ale bisericii înseşi, s-a construit împrejurul bisericii un zid de apărare. La începutul secolului al XVI-lea era montat în turn un ceas. Abia în 1861, după incendiul ce a avut loc în 1857, ceasul a fost înlocuit cu altul care va rezista până la 11 iunie 2008.
Se ştie că la data incendiului din 2008 faţada vestică şi turnul erau îmbrăcate în schele de lemn necesare interminabilelor procese de renovare. La bază, a existat la începutul anilor 90 idea de a realiza aceste schele din lemn ignifug, dar administraţia locală de atunci nu a mai cumpărat lemn tratat cu substanţe ignifuge, deoarece era prea scump.

Incendiul a început la orele 19.00 şi între-o jumătate de oră schelele, acoperişul turnului precum şi trei din celelalte patru turnuri mai mici care încoronau acoperişul turnului principal, au fost mistuite. Sinistrul s-a extins apoi la acoperişul navelor principale din biserica propriu-zisă.
Vinovaţi au fost găsiţi trei copii, cu vârstele cuprinse între 12 şi 15 ani, iar daunele au fost estimate la un milion de euro.

În loc de concluzii

Într-o epocă în care monumentele cele mai vechi de pe teritoriul României sunt înstrăinate – chiar dacă „înstrăinării” i se dă în mod oficial numele mai legitim de „retrocedare” – nu te mai miră că Ministerele se interesează prea puţin de ruina sau mistuirea bisericilor vechi, a palatelor de mai mică anvergură, etc.. Aproape că ţi-ai fi dorit – dacă ar fi fost legal posibil – ca şi Biserica Evanghelică din Bistriţa să fi fost „retrocedată” vreunei asociaţii din Germania: deteriorarea ei lentă şi incendiul cu siguranţă nu ar mai fi avut loc.

Laurenţiu NECHITA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.