Problemele financiare pe care le-a avut LDP în ultimii ani nu sunt o surpriză. O surpriză este însă declarația președintelui Consiliului Județean Radu Moldovan, care susține că LDP nu doar că nu este aproape de faliment, ci ar fi înregistrat chiar profit în 2019.

Ținută în brațe de mulți ani de Consiliul Județean, cu contracte pe bani publici „livrate” periodic, LDP – SRL-ul specializat în construcții și amenajări drumuri și poduri controlat de administrația județeană, ar fi trebuit să o ducă mai mult decât bine.

Acesta lucru nu s-a întâmplat însă, pentru că, deși îți este asigurată finanțarea prin contracte cu statul, trebuie să mai și ai oameni competenți care să știe cum să managerieze afacerea.

La final de 2018, LDP a reușit să acumuleze datorii de peste 4,2 milioane de lei, situația fiind una cel puțin gri pentru SRL-ul controlat de Consiliul Județean. Tocmai această situație a societății comerciale a determinat consilierii județeni să demareze procedura de privatizare în anul 2018.

„Având în vedere că societatea a încheiat ultimii ani pe pierdere, iar concurența în domeniu de activitate al societății este ridicată, pentru a evita crearea unor datorii către diverși furnizori și către bugetul de stat, se poate supune analizei posibilitatea declanșării procesului de privatizare a SC LDP SA Bistrița. Legislația existentă în acest moment permite autorității publice tutelare, în calitatea sa de instituție publică implicată, să declanșeze procedurile aferente procesului de privatizare”, se arăta într-un proiect de hotărâre al Consiliului Județean din anul 2018.

În „gaură” de aproape un deceniu

LDP are probleme financiare serioase de ani buni. După ce în 2013 a fost adus pe linia de plutire cât de cât de Andrei Rusu, în 2014 a ajuns la o cifră de afaceri de peste 24,7 milioane de lei și un profit de 400.000 de lei, la care se adăugau datorii de peste 5,9 milioane de lei.

Asta după ce în 2013, LDP înregistrase datorii de 6,4 milioane de lei. Cea mai mare sumă înregistrată la capitolul datorii a fost în 2012, când acestea treceau de 10,33 milioane de lei.

În 2015, cifra de afaceri a scăzut la circa 22 milioane lei, de asemenea și profitul – 181.000 lei, iar datoriile au ajuns la circa 5,9 milioane lei. Un an mai târziu, cifra de afaceri a fost de peste 19,9 milioane lei, profit de 243.000 lei, iar datoriile au ajuns la circa 1,66 milioane lei.

Situația a arătat cât se poate de prost în 2017, când cifra de afaceri abia a depășit 15,2 milioane lei și au fost înregistrate din nou pierderi uriașe care au depășit 2,2 milioane lei, în timp ce datoriile au crescut și ele la peste 2,87 milioane lei.

Anul 2018, după cum spuneam și anterior, a fost și mai rău, cifra de afaceri prăbușindu-se la circa 10 milioane lei, în timp ce pierderile au ajuns la peste 2,62 milioane lei, iar datoriile au crescut la peste 4,26 milioane lei.

Pentru situația în care se afla, LDP a dat vina pe creșterea prețurilor materialelor și carburanților și pe întârzierea în încasarea facturilor:

„O influență negativă asupra activității societății o are creșterea prețurilor materialelor și carburanților, fapt ce duce la scăderea ratei profitului. De asemenea, întârzierea în încasarea facturilor determină decalaje mari ale achitării în aval a furnizorilor de material și servicii”, susțineau reprezentanții SRL-ului într-un raport din 2018.

Tot în 2018, cu o situație deloc roz, celor de la LDP le ardea de investit. SRL-ul pregătea o bază de producție, stație de mixturi asfaltice, stație de emulsie bituminoasă, stație de betoane și atelier reparații auto în extravilanul localității Cociu.

Anul 2019 a adus profit generos?

Cu toate acestea, președintele Consiliului Județean Radu Moldovan a precizat într-o conferință de presă organizată la începutul acestui an că LDP nu se apropie de vreun faliment.

Mai mult, deși pare greu de crezut, Radu Moldovan susținea că LDP ar fi înregistrat profit substanțial în 2019.

„LDP este cu profit, din informațiile mele, în anul care s-a terminat. Din cifrele preliminare care s-au prezentat la Consiliul Județean am înțeles că pe 2019 compania LDP Bistrița are profit. Sub nicio formă, în niciun moment, nu s-a pub problema falimentului”, a declarat Radu Moldovan, într-o conferință de presă.

Cum datele pentru 2019 încă nu sunt disponibile, va trebui să ne mulțumim cu cele oferite la mijlocul anului trecut, într-un raport semestrial. La data de 30.06.2019, SC Lucrări Drumuri și Poduri înregistra creanțe, adică bani de încasat, de 2,3 milioane de lei.

Consiliul Județean a avut însă grijă de SRL inclusiv în anul 2019. Astfel, după cum arăta Gazeta de Bistrița în toamna anului trecut, LDP a pus mâna pe 6 milioane de lei însumând două contracte pentru reparații de drumuri județene.

Primul contract a vizat întreținerea curentă pe timp de vară a drumurilor județene din administrarea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud și a avut o valoare de 3,1 milioane de lei fără TVA. LDP a fost singurul ofertant și a venit cu un preț mai mic cu 100 de euro față de valoarea estimată…

La început de toamnă, LDP mai primea un contract serios, tot în valoare de 3 milioane de lei, pentru „completări și remedieri lucrări aferente obiectivului reabilitare DJ 151”.  LDP avea de efectuat lucrări de reparații pe DJ 151, pe o lungime de 81 de kilometri.

Ce balauri a găsit Curtea de Conturi la LDP

Cât de haotic a fost managementul acestui SRL și cum a fost favorizat de Consiliul Județean a arătat inclusiv Curtea de Conturi. Astfel, în cadrul unui control întreprins la mijlocul anului 2013, pe când LDP era condus de Andrei Rusu, inspectorii constată că, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud ar fi efectuat plăți necuvenite în valoare totală de 1,5 milioane de lei, pentru mai multe lucrări desfășurate de firma în cauză.

Consiliul Județean s-a văzut nevoit atunci să încerce să recupereze plățile necuvenite de la Lucrări Drumuri și Poduri, cu ajutorul instanței. Deși decizia inspectorilor Curții de Conturi a venit la mijlocul anului 2013, Consiliul Județean a acționat în judecată LDP abia în 2017.

Dosarul a fost înregistrat în luna februarie a anului 2017, la Tribunalul Bistrița-Năsăud. LDP SA a profitat de întârzierea Consiliului Județean și a invocat prescripția în fața judecătorilor.

Tribunalul Bistrița-Năsăud a dat câștig de cauză în prima fază Consiliului Județean. LDP nu s-a lăsat și a atacat sentința în recurs, la Curtea de Apel Cluj, unde a avut noroc.

Astfel, după încă un an, instanța clujeană s-a pronunțat cu o decizie definitivă în acest caz. LDP a scăpat ca prin urechile acului, tocmai datorită acestei întârzieri a Consiliului Județean.

Andreea Moldovan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.