Consiliul Judeţean Bistriţa –Năsăud va renunţa la circa 40 de angajaţi care au devenit „bolnavi cronici bugetari”, iar Primăria Bistriţa, prin edilul Ovidiu Creţu, a găsit soluţia de a renunţa, nu la angajaţii proprii, ci la o parte din asistenţii sociali personali.
Începând cu 1 iunie, Guvernul Boc şi-a propus să reducă cheltuielile bugetare cu 5,39 de miliarde de lei, prin diminuarea tuturor salariilor din sectorul bugetar. La ora actuală, în România, aproape două treimi din bugetari primesc salarii mai mici de 1.000 de lei, iar, prin reducerea fondului de salarii cu 25%, aceştia vor primi circa 750 de lei.
La Bistriţa, reprezentanţii partidului aflat la guvernare susţin că instituţiile bugetare trebuie să se canalizeze pe restructurări, în special acolo unde există funcţionari publici a căror muncă nu se justifică sau departamente care nu îşi au rostul. Până în prezent Consiliul Judeţean şi Primăria Bistriţa au anunţat că vor face reducere de personal, acolo unde consideră fiecare că este necesar. Dacă la Consiliul Judeţean se pregăteşte deja eliminarea a circa 40 de „bolnavi cronici bugetari”, la Primăria Bistriţa cei vizaţi a fi reduşi ca număr sunt asistenţii personali ai persoanelor cu handicap, şi nicidecum funcţionarii publici sau cei contractuali, care sunt în număr de vreo 700.
„Marşăm pe reducere de personal, nu pe reducerea salariilor”
Preşedintele PD-L, Ioan Oltean, susţine că din în ultimii cinci ani, numărul funcţionarilor publici din ţară s-a dublat. „În 2004, existau în România aproximativ 750.000 de funcţionari publici. În 2009, numărul acestora s-a dublat, la 1.400.000. În acest moment, din toate datele existente, cel puţin 500.000 de funcţionari publici sunt în plus”, susţine Oltean.
De asemenea, secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Transporturilor (MDRT), Ioan Andreica, este de părere că prin măsurile ce se vor lua, Executivul se bazează în special pe restructurări, şi nu neapărat pe reducerile salariale. „De fapt, noi marşăm pe restructurare, pe reducere de personal, nu pe reducerea salariilor. Deci, prin restructurare trebuie să reducem fondul de salarii. Unii, sigur, fac istericale, unii chiar plâng. Sigur, sunt afectaţi oamenii, dar trebuie odată şi odată cineva să aibă curajul, cu orice risc politic, orice risc în ceea ce priveşte imaginea, să punem stop acestor mari nedreptăţi oarecum. Văd chiar reprezentanţii sindicatului din administraţia publică centrală, care se pregătesc de proteste, este o chestiune normală, firească, până la o anumită limită. Şi autoritatea publică locală, în anumite zone, a depăşit orice limite în ceea ce priveşte costurile publice. (…) Deci foarte multe autorităţi publice judeţene şi locale, au tot angajat, şi cred că trebuie să venim cu picioarele pe pământ”, a declarat Ioan Andreica.
Liviu Rusu: „ O să elimin lenea bugetară din Consiliul Judeţean!”
Una dintre instituţiile din Bistriţa, în care se vor lua măsuri de restructure de personal este Consiliul Judeţean. Preşedintele Liviu Rusu spune că ideea reducerii de personal o are în minte de mai mult timp, şi nu o va aplica neapărat datorită măsurilor anunţate de Guvernul Boc. Şeful de la judeţ promite că vor fi date afară persoanele care nu fac performanţă şi pierd vremea pe holurile instituţiei şi pe …messenger. „Mie îmi stă de mult în cap treaba aceasta şi voi reduce din personal. Şi dacă nu veneau măsurile astea de reducere a salariilor bugetarilor cu 25%, tot făceam restructurarea. O să elimin neperformanţa, neprofesionalismul şi lenea bugetară, adică problema aceasta de a avea serviciu, de a merge acolo, şi de a face figuraţie! Aceştia să ştie de pe acuma că vor pleca. Şi mai sunt şi unii care fac politică. Simulatorii care simulează că au servicii la stat şi au un salariu mic, mare, indiferent, aceştia nu o să se mai regăsească. Şi ca să ştie toată lumea, că eu conduc Consiliul Judeţean, eu Rusu Liviu, eu am primit mandatul, şi eu răspund de ceea ce se întâmplă în Consiliul Judeţean, cu tot ce înseamnă activitate în judeţul Bistriţa –Năsăud”, susţine Liviu Rusu. Potrivit acestuia, la ora actuală în Consiliul Judeţean, din 119 posturi cât prevede organigrama, o sută sunt ocupate, iar restul de 19 au fost îngheţate printr-o ordonanţă a Guvernului Boc. Restructurarea de personal va avea loc în perioada următoare, urmând să fie daţi afară aproape jumătate din angajaţii actuali.Va fi o nouă organigramă. Vor mai cădea din ei ( n. r – din angajaţi), vor mai cădea din servicii, şi se va reduce numărul de personal strict la cât este necesar pentru a funcţiona Consiliul Judeţean. Deocamdată nu pot să spun exact când va fi restructurarea, dar în orice caz, curând. Acum fac evaluările, şi oricum o parte dintre ei (n. r – angajaţi) au mai dat extemporale între timp şi eu ştiu fiecare ce face şi ce nu face. Şi asta cu messenger-ul a devenit o boală conică bugetară”, a declarat pentru Gazeta de Bistriţa, preşedintele CJ, Liviu Rusu.
Primăria Bistriţa reduce asistenţii personali, dar nu angajaţii!
Primăria municipiului Bistriţa funcţionează la ora actuală cu aproximativ o mie de angajaţi. Primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu a anunţat recent, că dacă se va pune problema reducerii de personal, el nu va renunţa la angajaţii plătiţi din bugetul municipal, ci va reduce din persoanele plătite din cote defalcate, mai exact asistenţii personali ai bolnavilor cu handicap, care în prezent sunt 250 la număr. „Cotele defalcate se primesc la noi pentru asistenţii personali şi pentru Direcţia Municipală de Sănătate Publică. Dacă asta va cere guvernul, şi se va reduce suma, voi reduce şi eu numărul de personal corespunzător acolo, pentru că restul personalului este plătit din bugetul municipiului. (…) În momentul în care suma va fi tăiată, nu o să am altă soluţie decât să supun aprobării Consiliului Local şi să reduc numărul de asistenţi personali şi plata directă către cetăţenii cu nevoi. Adică este o variantă şi pe care o preferăm noi, să nu angajăm, ci să plătim o sumă de bani cât este valoarea persoanei cu nevoi sau să angajăm pe cineva care să aibă grijă de persoana respectivă”, a declarat primarul în cadrul unei conferinţe de presă. Cât priveşte angajaţii municipalităţii, primarul spune că dacă Instituţia Prefectului nu atacă Hotărârea Consiliului Local din 22 aprilie, toţi angajaţii vor primi câte 400 de lei la salariu, respectiv contribuţii băneşti pentru medicamente şi suplimente nutritive.
Iulia Stupinean
uite cine s-o gasit sa vorbeasca. ala care trece odata pe saptamana la munca. l-am astepta 3 zile la rand sa ma primeasca in audienta, si nu o calcat pe la munca. si cand o venit, n-o expediat scurt. halal conducator maie esti ba Liviule