Peste 14 milioane lei este dispus să cheltuiască Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud pentru asfaltarea a circa 29 km de drum de pe DJ 171, între Uriu şi Târlişua.
Costul per kilometru de drum asfaltat se ridică la circa 483.000 lei, adică aproximativ 110.000 euro.
Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud preconiza în 2015 că ar avea nevoie de peste 57,5 milioane euro pentru modernizarea a peste 59 km de drumuri judeţene.
Din calculele experţilor au reieşit însă nişte costuri foarte piperate, însă la CJ BN nimic nu e nou sub soare în ceea ce priveşte lucrările de modernizare a drumurilor judeţene ale căror valori ajung aproape pe cele ale drumurilor naţionale.
În primăvara anului trecut, consilierii judeţeni au aprobat principalii indicatori tehnico-economici pentru trei obiective de investiţii care au acelaşi obiect – modernizarea unor tronsoane de drumuri judeţene. Printre acestea era vorba şi despre lucrări de modernizare pe DJ 171 de la km 0+000 la km 39+520, Uriu – limită judeţ Maramureş”.
Peste 44,5 milioane euro pentru circa 39 km modernizaţi în trei ani
Valoarea estimată de administraţia judeţeană a investiţiei pentru modernizarea DJ 171 km 0+000 -39+520, Uriu – limită judeţ Maramureş, este estimată la 44.587.034 euro, din care costul lucrărilor propriu-zise este evaluat la 40.020.167 euro.
Potrivit documentelor, investiţia ar urma să se deruleze în trei etape, pe parcursul a trei ani. Astfel în prima etapă ar fi modernizat un tronson de aproximativ 19,6 km de drum judeţean, în cea de a doua etapă alţi circa 8,7 km, iar în etapa a treia ultimii 11,2 km.
„Drumul DJ 171 prezintă caracteristicile unui traseu de deal pe sectorul km 0+000-36+000, uşor sinuos, cu pante longitudinale medii, sectoare în apropierea cursurilor de apă. Pe sectorul km 36+000-39+520 drumul este, foarte sinuos cu serpentine şi curbe cu raze mici, versanţi şi taluzuri abrupte.
Din punct de vedere al structurii rutiere, traseul studiat se prezintă astfel:
– km 0+000 – 28+275, sectorul Uriu – zona centrală Târlişua, drumul este asfaltat;
– km 28+275 – 39+520, sectorul zona centrală Târlişua – limita de judeţ Maramureş, drumul este pietruit.
În general, s-a constatat că din punct de vedere al planeităţii structurii rutiere, aceasta prezintă suprafeţe şlefuite sau exudate, peladă, văluriri şi refulări, suprafeţe cu ciupituri, suprafeţe poroase, rupturi de margine, fisuri şi crăpături, faianţări, văluriri şi făgaşe longitudinale, gropi, tasări locale. Ca un aspect general apare degradarea suprafeţelor reparate prin plombare. Acostamentele sunt amenajate din balast, dar au ajuns într-o stare avansată de degradare, fiind denivelate, înnoroite, înierbate pe lungimi semnificative. Pe lungimi mari, acostamentele existente nu sunt corelate cu celelalte elemente ale drumului.
Pe toată lungimea sectorului există şanţuri. Local sunt amenajate (pereate), preponderent în localităţi. Multe din aceste amenajări au fost executate de riverani. Şanţurile existente sunt înierbate şi colmatate pe lungimi semnificative. Continuizarea scurgerii apelor pluviale în dreptul acceselor şi drumurilor laterale se realizează deficitar în multe secţiuni. Un aspect general este colmatarea totala sau parţială a tuturor podeţelor existente”, se arată în raportul întocmit de Direcţia tehnică a CJ BN.
De-a lungul traseului vor fi montate nu mai puţin de 158 de podeţe, vor fi amenajate rigole, dar şi şanţuri de pământ, zidurile de sprijin vor fi reparate, extinse sau înlocuite şi vor fi montaţi parapeţi. Costul estimat per kilometru de drum modernizat este de nu mai puţin de1.128.928,57 euro, de patru ori mai mult decât costul standard.
Asfalt de peste 100.000 de euro /km
Administraţia judeţeană a atacat anul acesta prima etapă a acestui proiect – asfaltarea sectorului de drum care prezintă şi în acest moment îmbrăcăminte de asfalt, evident una peticită.
Prin urmare pe 24 martie, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a scos la licitaţie contractul „de întreţinere periodică prin aşternerea unui covor bituminos în două straturi care constau în : Rectificarea suprafeţelor prin frezare la max 5 cm adâncime ;Strat de legătura de 5 cm grosime BAD 20;Amorsarea suprafeţelor cu emulsie bituminoasa ;Geocompozit antifisură ;Strat de uzura de 5 cm grosime BA 16;lucrări auxiliare şi executare marcaje longitudinale ,laterale şi traversale”.
„Sectorul de drum pentru care se propune realizarea unui covor asfaltic se desfăşoară între poziţiile kilometrice 0+000 – 28+720, de la Uriu (DN 17) la Târlişua.
Acest sector se prezintă cu o îmbrăcăminte rutieră realizată din mixturi asfaltice, aflată în diverse stadii de degradare, partea carosabilă prezentând fisuri, gropi, denivelări, făgaşe, etc., ceea ce conduce la dificultăţi în desfăşurarea traficului.
Pentru rezolvarea acestor deficienţe, s-a propus realizarea unui covor asfaltic, lucrare care face parte din categoria lucrărilor de întreţinere periodică. (…)
Execuţia lucrărilor la obiectivul covor asfaltic pe DJ 171, km 0+000 – 28+720, Uriu Târlişua, judeţul Bistriţa-Năsăud, constau în :
- rectificarea suprafeţelor prin frezare la max. 5 cm adâncime (maxim 70% din suprafaţă)
- casetă suplimentară cu piatră spartă
- geocompozit antifisură
- strat de legătură de 5 cm BAD 20 (preluare denivelări maxim 25% din suprafaţă + strat de suprafaţă)
- amorsarea suprafeţelor cu emulsie bituminoasă
- strat de uzură de 5 cm grosime BA 16
Lucrări auxiliare:
- acostamente din piatră spartă
- curăţirea şanţurilor
Executarea marcajelor longitudinale şi transversale:
- marcaj rutier longitudinal axial
- marcaj rutier longitudinal marginal
- marcaje rutiere transversale”, se arată în caietul de sarcini întocmit de administraţia judeţeană.
Teoretic, lucrările ar trebui să fie finalizate în termen de 12 luni de la data semnării contractului.
Condiţii de eligibilitate
Întrucât licitaţia pentru adjudecarea contractului pentru lucrările de asfaltare a celor circa 28 km de drum de pe DJ 171 între Uriu şi Târlişua a fost lansată abia în urmă cu câteva zile, până la data închiderii ediţiei nici un agent economic nu şi-a depus oferte.
Pentru a fi eligibili ofertanţii trebui să îndeplinească însă câteva criterii. Mai precis aceştia trebuie să aibă media cifrei globală de afaceri în ultimii trei ani (2013, 2014, 2015) de minim 20 milioane lei, dovedită prin bilanţurile contabile aferente perioadei.
„Pentru anul 2015 vor fi admise şi alte documente în susţinerea cifrei de afaceri,capacitatea economică şi financiară a ofertantului poate fi susţinută, pentru îndeplinirea cerinţei, şi de o altă persoană”, se precizează la condiţiile de eligibilitate menţionate pe SEAP.
Totodată, cei care vor să se înscrie în cursă, trebuie să prezinte şi o listă a principalelor lucrări executate în ultimii cinci ani, care să fie însoţite de certificări de bună execuţie, din care să reiasă valoarea, beneficiarii lucrărilor, perioada şi locul execuţiei lucrărilor şi dacă au fost duse la bun sfârşit.
„Ofertantul trebuie să facă dovada că a executat şi a dus la bun sfârşit în ultimii 5 ani (calculaţi până la data limită de depunere a ofertei) lucrări similare contractului ce urmează a fi atribuit, respectiv: lucrări de construcţie noua/reabilitare/modernizare/îmbrăcăminţi asfaltice/ covoare asfaltice pentru drumuri de interes naţional/judeţean/local în care participarea ofertantului la aceste contracte să fi fost în valoare cumulată de minim 12.000.000 lei fără TVA, la nivelul a maxim 3 contracte”, se precizează pe SEAP.