Primăria Bistrița vrea să amenajeze o parcare supraetajată pe strada Crinilor, care ar duce la peste 300 de locuri de parcare noi în zonă. Culmea, acestui proiect se opun tocmai locuitorii din zonă, care ar beneficia de această investiție. Oamenii sunt nemulțumiți pentru că se renunță la un spațiu de joacă pentru copii, pentru a face loc acestei parcări.
Municipalitatea pregătește o parcare supraetajată pe strada Crinilor, care ar aduce în plus peste 300 de locuri noi de parcare în zonă. În acest sens, Primăria Bistrița a pregătit un Plan Urbanistic Zonal, care să îi permită să schimbe regulile și să amenajeze acolo o parcare cu subsol, parter și două etaje. Terenul luat în calcul are o suprafață de 6.620 de metri pătrați.
„Terenul se încadrează în UTR C – zona centrală și are ca subzone UTR –urile T zona transporturi și V zona spațiilor verzi. Terenul este amenajat cu platforme de parcare pentru autoturisme, alei pietonale și spații verzi, fiind configurat în așa fel pentru a deservi rezidenții aflați în cvartalul determinat de străzile Crinilor, Bulevardul Decebal, strada Ghiocelului și strada Petru Rareș”, se arată în memoriu făcut public de Primăria Bistrița.
Tema de proiectare, stabilită de comun acord cu beneficiarul și autoritățile locale, se bazează pe prevederile PUG. Această zonă va fi amenajată din punct de vedere a accesibilității, a spațiilor de parcare, precum și a zonelor de loisir, dar în special se va mări numărul de parcări prin crearea unui parking auto supraetajat, care va acoperi necesarul pe perioada următoare. Se vor realiza modificări privind lărgirea profilului carosabil, amenajarea trotuarelor în tot perimetrul studiat, reorganizarea spațiilor verzi.
Un spațiu de joacă ar dispărea să facă loc parcării
O parcare supraterană în zonă ar rezolva problema locurilor de parcare, mai ales că în apropiere sunt mai multe instituții și unități bancare, care ar beneficia de această investiție. Odată amenajată, parcarea supraterană ar aduce peste 300 de locuri de parcare noi: la sol 70 de locuri de parcare, iar în parkingul auto alte 239 de locuri.
„Se vor realiza lucrări de lărgire a profilelor stradale în cadrul cvartalului, în special a străzii Ghiocelului, lucrări de amenajare a spațiilor verzi, a trotuarelor pietonale și a spațiilor de parcare. Conform propunerii PUZ-ului, respectiv în urma avizării, primele consecințe ale dezvoltării terenului studiat vor fi: creșterea atractivității zonei din punct de vedere estetic și funcțional; atragerea familiilor tinere în zonă, datorită facilităților care în afara zonei preponderente rezidențiale cuprinde spații verzi și dotări de cartier, crearea unei premise pentru dezvoltarea întregului areal”, se mai arată în memoriul pregătit de municipalitate.
Ce nu se precizează în memoriu este faptul că pentru a face loc acestei parcări, municipalitatea omoară spațiul de joacă din zonă. Locuitorii de pe Crinilor au aflat despre asta de pe un panou pus de municipalitate acolo.
Oamenii preferă să aibă un spațiu unde să iasă cu copiii decât să beneficieze de mai multe locuri de parcare. Așa se face că oamenii s-au mobilizat și au adunat semnături de la toți cei care nu sunt de acord cu parcarea. Peste 60 de semnături ale locatarilor din zonă au fost depuse la Primăria Bistrița. Nemulțumirile oamenilor au ajuns inclusiv în mediul online:
„Mi s-a pus un gol în stomac și inima a început să-mi bată cu putere. Cred că dacă «factorul decizional» era lângă mine, își regretă decizia. Dacă s-au vrut piste pentru bicicliști, trebuiau prima dată găsite alternative la parcare și apoi piste. Dar odată cu pistele, cetățenii au pierdut sute de locuri de parcare, care trebuiesc redate cetățeanului. Și cum? Prin distrugerea sau mutarea unor locuri de joacă. Eu unul mă voi opune și excavatoarelor, dacă va fi necesar. Și ca mine sunt toți părinții care îți recreează copiii în acel spațiu de joacă. Vă îndrum să vă retrageți decizia și repede”, este unul dintre mesajele postate pe rețelele de socializare de un bistrițean nemulțumit.
Turc mai vrea o parcare supraetajată pe Aleea Heniu
Acesta nu este singurul proiect de acest fel pregătit de Primăria Bistrița. Municipalitatea vrea să facă o parcare supraetajată în locul unui punct termic de pe Aleea Heniu. Terenul luat în calcul are o suprafață de 4.500 de metri pătrați.
Imobilul ar urma să aibă 245 de locuri de parcare, cu două etaje subterane, parter și un etaj suprateran. Noua construcție va avea o suprafață construită la sol de 1.213 metri pătrați, un loc de joacă pentru copii cu o suprafață de 209 mp, spații verzi amenajate pe 1.239 de mp, alei pietonale pe 1.388 de mp și alei carosabile pe 450 mp.
„Se propune în amenajarea exterioară din jurul imobilului iluminat stradal și mobilier urban. Accesele auto de intrare și ieșire ale imobilului vor fi marcate corespunzător și vor permite intrarea și respectiv ieșirea a două autovehicule în concomitent. Imobilul va beneficia de o grădină de fațadă propusă la primul nivel cu vegetație de talie medie și o terasă circulabilă pe care vor fi amenajate atât locuri de parcare autovehicule, cât și o zonă de plantat arbori”, se arată în memoriul investiției.
La subsol vor fi amenajate 160 de locuri de parcare, câte 80 pe fiecare nivel. La parter va fi amenajată intrarea și ieșirea, dotată cu un sistem de barieră automat. Aici sunt prevăzute doar 18 locuri de parcare, dintre care 6 pentru persoane cu dizabilități și 6 locuri destinate autovehiculelor electrice. De asemenea, aici va fi amenajat și un spațiu comercial, dar și grupuri sanitare și o zonă special amenajată pentru parcarea bicicletelor și scuterelor.
La etaj vor mai fi amenajate 29 de locuri de parcare, o grădină de fațadă, un spațiu de depozitare. De asemenea, vor fi amenajate locuri de parcare și pe terasă, mai exact 38 de locuri de parcare și o zonă cu arbori. Parcarea va fi dotată și cu lift.
În spațiul exterior se propune un loc de joacă pentru copii, zone verzi amenajate cu diferite tipuri de vegetație, plantarea unor arbori, mobilier urban, corpuri de iluminat, o platformă de depozitare selectivă a gunoiului menajer, alei pavate și alei carosabile.
Specialiștii au estimat această investiție la 33 de milioane de lei, cu tot cu TVA. Perioada preconizată pentru realizarea investiției este de 24 de luni după implementarea studiului de fezabilitate: 6 luni pentru perioada de proiectare și 18 luni pentru execuție.
Un proiect similar a început Consiliul Județean înaintea Primăriei Bistrița, pe strada Bistricioarei, la doi pași de instituție. Acolo, Consiliul Județean voia să amenajeze un parking auto de peste 350 de locuri de parcare. În total, parcarea pregătită de Consiliul Județean urma să se întindă pe 7.593 de metri pătrați și urma să fie supraetajată.