Un bărbat din Năsăud a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost implicat într-un accident rutier produs pe raza comunei Salva. Autoturismul pe care îl conducea a intrat în coliziune într-un stâlp, iar de acolo a fost proiectat într-un gard. 

Modulul SMURD de la Secția de Pompieri Năsăud și echipajul de terapie intensiva mobila SMURD au intervenitîn această seara în localitatea Salva la un accident rutier, unde un autoturism a intrat în coliziune cu un stâlp.

Potrivit ISU Bistrița-Năsăud, conducătorul a fost găsit inconștient. 

„Echipajele de intervenție au găsit victima pe scaunul din dreapta, inconstientă, cu respirație. 

Bărbatul în vârstă de 53 de ani a fost extras din autoturism (nu era incarcerat) și predat echipajelor medicale, de prim ajutor, ulterior echipajului de terapie intensiva mobila SMURD.

Bărbatul prezintă un traumatism cranian sever, iar  echipajul cu medic lucrează pentru stabilizare în vederea evacuării victimei spre o unitate spitalicească. În momentul preluării de către echipajul TIM, victima era semiconstientă”, a transmis Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

Polițiștii au intervenit și ei la locul accidentului.

„Conform primelor date, un autoturism condus de un bărbat de 53 de ani, din Năsăud, a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate. Din impact, autovehiculul a fost proiectat în gardul unui imobil. 

Intervin la fața locului polițiștii de la Rutieră -Poliția Orașului Năsăud și cei de la Secția 6 Poliție Rurală Năsăud care efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzei și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, a precizat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud. 


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.