Home Știri Cine vrea, inca mai poate schimba ceva…

Cine vrea, inca mai poate schimba ceva…

Din experienţa mea prin ale gazetăriei valuri, de-a lungul timpului m-am lovit de diverse subiecte. Unele interesante, altele mai de impact, pe diverse domenii, cu diverse mesaje. De câteva ediţii bune am scris, am studiat şi am întors pe toate laturile un subiect care se referă la realizarea unei investiţii mari, cu impact asupra mediului şi a oamenilor din Bistriţa: construirea unui nou drum de centură în partea de sud, care ar fi fost cică ocolitoare şi ar fi ajutat la dezvoltarea oraşului nostru, după cum susţin unii. Ei, în această problemă am cunoscut bistriţeni care au intervenit, şi nu politic, cum am auzit, ci pur şi simplu ca cetăţeni ai acestui orăşel. S-au documentat, au stat ore în şir pe la şedinţele de Consiliu Local, au bătut pe la uşile instituţiilor şi ale mass – media şi au dat clasă. Au arătat că cine vrea, încă mai poate schimba ceva. Şi şi-au dorit atât de mult să nu vadă în loc de Pădurea Codrişor o stradă plină de maşini, să nu audă la câţiva metri de ei zgomotul camioanelor, să nu lase pe alţii să distrugă frumuseţile acestui oraş. Şi în mare parte au reuşit. Pentru că au făcut totul! Au reacţionat, şi acum acest proiect, mai mult ca sigur, va fi gândit altfel, să ocolească Bistriţa şi nu să o traverseze. Acum aud tot mai şoptit că acest drum de centură prin Pădurea Codrişor se va face, aud tot mai încet, până la epuizare. Nu am nimic împotriva unui astfel de drum, dar nu poţi nici să treci cu indiferenţă, când vezi că unele persoane susţin singure ceva absurd, fără a conta cine suferă, cine se mută, cine rămâne şi cu ce mai rămâne. M-a impresionat şi mişcat această uniune a oamenilor, pe care, sincer, o vezi atât de rar în ziua de azi. Mă gândeam că dacă astfel de mişcări ar fi mai dese, pe diverse domenii, poate s-ar putea schimba multe situaţii care sunt gândite de unii pentru noi, fără a conta ce vrem noi. Dacă la Bistriţa nu va trece în anii următori un drum de centură prin Pădurea Codrişor, prin oraş de fapt, ci va respecta normele cerute, fiind la distanţa corespunzătoare de Bistriţa, se datorează acestor oameni. Nu e meritul celor de la drumuri, nici a primarului, nici a consilierilor, ci a acestor oameni care au luptat până la ultima picătură. Cu această lecţie pe care am învăţat-o închei subscriind lui George Bernard Shaw: „Omul rezonabil se adaptează mediului. Cel care nu se mulţumeşte cu ce i se dă, insistă în a adapta lumea propriei persoane. De aceea progresul depinde de oamenii care nu se mulţumesc cu ce au”.

Iulia STUPINEAN  

2 COMMENTS

  1. Cu 2000 de lei, mancai zilnic la restaurant! O ciorba de burta, pe vremea lui Ceausescu era 5 lei si un gratar cu garnitura 17 lei. Acum cine are 2000 de lei,netul? Voteaza-l pe Ceausescu cu da sau nu! Afla ADEVARUL uitat ! http://www.ceausescu.cc

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version