Cine plătește pentru malpraxisul magistraților?

De-a lungul anilor, au fost cazuri în care mulți români au ajuns în închisoare fără să comită nicio faptă de natură penală. Au fost cazuri în care oamenii s-au zbătut și judecat ani de zile în instanță, și-au pierdut ani din viață, resurse financiare consistente și într-un final au fost achitați. Din păcate, există magistrați fie slab pregătiți, fie de rea-credință, fie doar nepăsători la a veghea respectarea Constituției. Niciun magistrat român nu a plătit pentru erorile judiciare comise, iar țara noastră ocupă loc fruntaș la numărul de condamnări la CEDO.

Nu e o noutate faptul că în cazul unor greșeli sau abuzuri ale magistraților, despăgubirile pentru prejudiciile suferite de victime sunt plătite de stat, nu de magistrați. Într-adevăr, există posibilitatea ca statul să poată recupera despăgubirile în baza hotărârilor CEDO respectivi prin introducerea în instanța de judecată a unei acțiuni în regres împotriva judecătorilor și procurorilor răspunzători, însă astfel de acțiuni nu au fost formulate. Ministerul Finanţelor, în numele statului, este titularul acţiunii în regres împotriva magistraţilor, care în urmă cu câțiva ani a explicat jurnaliștilor că dacă este vorba de erori/abuzuri comise în dosare civile sau penale, statul nu-și poate recupera banii dacă nu există o hotărâre definitivă de sanționare disciplinară sau de condamnare (sancționare penală) a magistratului pentru comiterea unei abateri disciplinare sau infracțiuni constând în fapte încadrabile la exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență.

Cert este, că până în prezent niciun judecător și niciun procuror din România care a comis erori judiciare nu a răspuns penal sau material. Cu toate că prin aceste erori au fost aruncați după gratii oameni nevinovați, s-au distrus cariere, familii și chiar au murit oameni căutându-și dreptatea prin instanțe sau închisori.

Sunt multe povești ale românilor condamnați pe nedrept, două dintre cazurile emblematice sunt cele ale lui Marcel Țundrea (condamnat la 25 de ani de închisoare pentru viol și crimă. A stat 12 ani după gratii fiind nevinovat și a fost absolvit de vină abia după ce a murit) și Mihail Constantin Igeanu (un tânăr de ce la 18 ani a stat 9 luni în închisoare, timp în care a suportat tratamente cumplite. Și ar mai fi stat încă 20 de ani în închisoare dacă, la un moment dat, un judecător de la Înalta Curte de Casație și Justiție nu ar fi dat un verdict corect).

Însă, cazurile de “erori judiciare” și de abuzuri sunt cu miile. Și în Cluj există cazuri în care destine, cariere au fost distruse fără ca niciun procuror sau judecător să plătească penal și material. 

Unele victime au posibilitatea de a se lupta cu sistemul. Dar puțini înving, într-un final. Din nefericire, câteodată, mult prea tarziu! Alte victime ale sistemului, din nefericire, nu au nici pregătirea necesară, nici puterea psihică și nici posibilitatea materială de a-și dovedi dreptatea. Sunt cazuri în care, cu toate că legea este clară, mai puțin în Cluj, așa cum afirmă, spre exemplu, Daniel Don. Fostul șef al AJOFM Cluj, judecat pentru fapte de corupție, a făcut toate demersurile pentru a demonstra că, completul care îi judecă dosarul în baza de fond este nespecializat, prin urmare ar trebui rejudecat. Procesul însă continuă, deși ar fi trebuit demult reluat de la zero.

O victorie în acest a obținut recent Rareș Pop la Curtea de Apel Alba Iulia. După lungi dezbateri, dosarul fostului șef al ISCTR Cluj va fi rejudecat, după ce acesta a fost condamnat ilegal de către un complet nespecializat pe fapte de corupție de la Tribunalul Cluj. Practic, cu toate că legea este clară: completele nespecializate atrag nulitatea absolută, inclusiv Parchetul de pe lângă ÎCCJ admite că dispozițiile legale nu creează dificultăţi de interpretare, la Cluj nu s-a vrut a se înțelege asta, iar procesele au continuat în aceeași manieră, cu toate că ar fi trebuit rejudecate.

Și primarul comunei Florești, Horia Șulea, a fost condamnat cu suspendare de către un complet de la Judecătoria Cluj-Napoca nespecializat în infracțiuni de corupție, adică de către un complet constiuit ilegal. Pe edil, nelegalitățile magistraților l-a costat excluderea din PNL.

Și în aceste cazuri putem vorbi de erorile sau de reaua-credință ale unor magistrați pentru că, cu toate că legea este clară, la Cluj nu se vrea/nu s-a vrut aplicarea ei. Sunt ani de zile pierduți în instanță, sunt bani mulți cheltuiți (vorbim de zeci de mii de euro) pentru a demonstra că paradoxal, legea este clară. Și de parcă nu ar fi suficient, procesele se reiau de la zero, iar calvarul continuă. La Cluj ”mori” cu legea și dreptatea în mână.

Întrebarea (retorică) rămâne: cine plătește daune morale și materiale și cine despăgubește victimele unei justiții ineficiente? Problema s-a mai discutat şi se discută şi în prezent. Ca urmare a modificărilor legislative (schimbarea Legilor Justiției) prin care magistrații pot plăti pentru erorile judiciare s-au deschis procese în care românii judecați și achitați definitiv au cerut ca magistrații să fie chemați în judecată pentru a plăti despăgubirile procesuale având ca obiect erori judiciare/răspundere civilă delictuală. Așa cum am mai menționat, statul poate deschide o acțiune în regres împotriva magistraților care și-au exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență, însă în această procedură verdictul-cheie îl are Inspecția Judiciară care trebuie să verifice și să stabilească dacă eroarea a fost cauzată de judecător sau procuror.

Ministerul Finanțelor Publice va exercita acțiunea în regres împotriva magistratului ”dacă, în urma raportului consultativ al Inspecției Judiciare, apreciază că eroarea judiciară a fost cauzată ca urmare a exercitării de magistrat a funcției cu rea-credință sau gravă neglijență”. Cu alte cuvinte, judecătorii și procurorii se inspectează între ei…

Reglementările pentru răspunderea erorilor judiciare sunt diferite de la un stat la altul

De altfel, lectorul universitar dr. Cristinel Ghigheci, punctează în juridice.ro că ”sunt multe discuții în spațiul public actual legate de întinderea independenței judecătorului și răspunderea acestuia pentru erorile judiciare. Unii cred că independența poate fi asigurată în mod efectiv doar dacă judecătorul ar fi, în principal, exonerat de răspunderea pentru daunele cauzate de erorile judiciare; se arată că scopul independenței judecătorului este acela de a asigura luarea unei decizii corecte, liberă de presiunea politică sau economică. Alții cred că judecătorii ar putea fi responsabilizați doar dacă aceștia ar trebui să răspundă personal pentru toate erorile judiciare, indiferent de forma de vinovăție a judecătorului. (…)

În dreptul comparat reglementările sunt diferite de la un stat la altul sub acest aspect, dar niciun sistem judiciar nu adoptă o răspundere mai extinsă a judecătorilor decât cea adoptată în prezent în legislația noastră, respectiv răspunderea acestora pentru exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență.

În Germania, răspunderea pentru pagubele produse prin încălcarea atribuţiilor de serviciu ale unui funcţionar public îi revine statului, potrivit art. 839 alin. (1) din Codul civil german. Sub acest aspect, judecătorul este asimilat funcţionarului public. În cazul delictelor intenţionate sau al neglijenţei grave, statul se poate întoarce în regres împotriva funcţionarului sau judecătorului respectiv. În cazul în care un judecător îşi încalcă atribuţiile prin pronunţarea unei „hotărâri într-o problemă de drept” atunci, potrivit art. 839 alin. (2) teza I din Codul civil german răspunderea este angajată doar în cazul în care încălcarea constituie infracţiune.

În Letonia judecătorul nu este responsabil financiar pentru pierderile suferite de o persoană care ia parte la un proces, ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti nelegale sau nefondate. În cazurile prevăzute de lege acestea vor fi suportate doar de către stat. Judecătorul poate răspunde civil doar pentru fapte care nu derivă din exercitarea atribuţiilor de judecător, ca orice altă persoană.

La fel în Polonia şi în Cipru, legea nu reglementează deloc răspunderea civilă a judecătorilor şi procurorilor.

În Ungaria, cererile pentru repararea prejudiciilor decurgând din săvârşirea unor abateri disciplinare de către judecători sau procurori, sunt soluţionate în cadrul procedurii disciplinare.

În Estonia, teoretic statul s-ar putea întoarce împotriva judecătorului pentru prejudiciul provocat doar în cazul săvârşirii unei infracţiuni. Practic nu s-a întâmplat niciodată acest lucru.

În Portugalia există dreptul de regres al statului împotriva judecătorilor sau procurorilor, pentru tragerea la răspundere civilă a acestora, doar în caz de rea-credinţă sau gravă neglijenţă. Decizia de exercitare a acţiunii de regres aparţine Înaltului Consiliu Judiciar, din oficiu sau la cererea Ministrului Justiţiei.

În Anglia şi Scoţia, ca urmare a deciziei Haggart´s Trustees vs. Lord President Hope, adoptată în 1846 de Camera Lorzilor (predecesoarea Curţii Supreme a Marii Britanii), judecătorii sunt imuni faţă de răspunderea civilă pentru actele judiciare. În Scoţia există o excepţie, pentru cazul în care o persoană a fost arestată în mod nelegal şi aceasta dovedeşte că hotărârea a fost luată cu rea-credinţă şi fără motive temeinice (…).

Așadar, în sistemele de common law imunitatea de răspundere civilă a judecătorilor pentru actele îndeplinite în exercițiul funcției este absolută. S‑a spus că, dacă ar fi considerate admisibile acțiuni civile care să pună în discuție răspunderea judecă­torilor, aceștia „și‑ar pierde independența fără de care puterea judiciară nu este nici respectabilă, nici utilă”, iar principiul imunității a fost extins în Statele Unite și la procurori”.