Mamele Luizei Melencu şi Alexandrei Măceşanu, cele două fete care au dispărut anul trecut din Caracal, au fost miercuri după amiaza din nou faţă în faţă cu Gheorghe Dincă. Acestea s-au prezentat alături de avocaţii lor la un nou termen în dosarul Caracal, la Curtea de Apel Craiova, unde au fost aduşi şi inculpaţii Gheorghe Dincă şi Fane Risipiţeanu.

La ieşirea din sala de judecată, cele două mame au povestit cum s-a comportat Dincă în faţa magistraţilor.  

„De data aceasta, am reuşit să mă apropii puţin de Dincă. I-am cerut să mă privească în ochi. A ridicat privirea, i-am spus că e şi el părinte şi l-am implorat să-mi spună unde sunt fetele, ce a făcut cu ele. Prima dată n-a zis nimic. la final, însă, a început să plângă. Îşi stergea lacrimile şi spunea că el nu le-a ucis pe Luiza şi Alexandra, că la el în curte nu a fost nicio crimă. Apoi a spus că l-au bătut rău să declare asta. Eu îl cred. Ştiu că minte, că a minţit mult, dar acum îl cred. Pentru că sunt convinsă că el protejează pe cineva şi nu spune adevărul. Niciodată nu am să accept că Luiza mea a ars în acel butoi. Niciodată”, a declarat Monica Melencu, potrivit adevarul.ro.  

„De data asta l-am văzut abătut. Aşa mi s-a părut. Sper din suflet că a spus adevărul. Cred că acum n-a minţit. Eu simt că Alexandra trăieşte. Sufletul de mamă nu se poate înşela”, a spus, distrusă de durere, şi Tudoriţa Măceşanu.  

Avocaţii celor două familii cred că cercetările care s-au făcut până acum în acest caz ridică mari semne de întrebare, iar dosarul ar trebui să se întoarcă pe masa procurorilor. „Aşa ar fi normal. Noi asta am cerut. La acest termen şi Gheorghe Dincă a cerut acelaşi lucru. Pe mine, personal, m-a rugat să merg la Penitenciar, a spus că vrea să vorbească neapărat cu mine. Voi face o solicitare în acest sens şi voi vedea ce are de spus”, a declarat Aurel Moldovan, avocatul familiei Măceşanu.  

La rândul său, avocata familiei Melencu a declarat că ştie că Gheorghe Dincă minte mult, dar de data aceasta părea altfel. „El când minte se vede. Se precipită, e arogant, vorbeşte agitat, acum a părut altfel”, a spus Carmen Obârşanu, transmite publicatia Adevarul.

Aceasta a mai povestit că din dosarul Caracal au dispărut documente care demonstrează că fiica lui Gheorghe Dincă a minţit când a spus că în ultimii ani nu a mai avut nicio legătură cu tatăl său.  

„Este noua strategie a lui Dincă. Îl avantajează. Cine ştie ce minciuni o să mai spună. Sunt dovezi clare că a comis cele două crime”, au precizat surse din cadrul anchetei.  

Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova urmează să se pronunţe pe data de 30 septembrie dacă în acest dosar există suficiente probe că Gheorghe Dincă le-a ucis pe Luiza Melencu şi Alexandra Măceşanu şi poate să înceapă procesul sau cazul se va întoarce pe masa procurorilor DIICOT.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.