Cea de-a IV-a edițiea concursului Downhill, Flow Ride 4 Funde a avut loc în acest weekend și a fost organizat de Bistrița DH.
Bistrița DH este un club de ciclism care a fost înființat în anul 2007, având ca scop principal organizarea unor competiții de ciclism de coborâre, cunoscute sub numele de Downhill. De asemenea, clubul susține creșterea nivelului de performanță în acest sport prin implicarea sportivilor legitimați la concursuri naționale și internaționale. Primul concurs organizat de clubul Bistrita DH a avut loc în anul 2009 și a fost unul local unde s-a testat atât traseul, cât și problemele care au apărut pe parcurs pentru a se asigura respectarea standardelor naționale în cadrul următoarelor ediții. Începând cu 2011 a avut loc prima ediție oficială a concursului Flow Ride, această tradiție fiind respectată de-a lungul următorilor ani.
În finala concursului Flow Ride 4 Fan de la Bistrita, bistrienii Moisil Matei (14 ani) – juniori, Petra Zagrean – fete, Mihai Hunyadi si Scuturici Pavel – masters au ajuns pe podium.
Astfel:
Locul 1 – juniori Matei Moisil – https://www.facebook.com/matei.moisil?pnref=story
Locul 1 – fete Petra Zagrean – https://www.facebook.com/petra.zp?fref=ts
Locul 1 –masters Mihai Hunyadi – https://www.facebook.com/mikki.hx?fref=ts
Locul 2 –masters Scuturici Pavel – https://www.facebook.com/johny.gman?fref=ts